pleată definitie

7 definiții pentru pleată

PLEÁTĂ, plete, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Părul capului lăsat să crească până pe umeri sau să atârne pe spate (împletit în cozi); p. ext. păr (nearanjat, necoafat). 2. (Reg.) Mănunchi de fuior. – Din sl. pletŭ.
PLEÁTĂ, plete, s. f. (Rar la sg.) 1. Părul capului lăsat să crească pînă la umeri (la femei să atîme pe spate liber sau, rar, împletit în cozi). In lan erau feciori și fete... Juca viața-n ochii lor Și vîntul le juca prin plete. COȘBUC, P. I 176. Parcă-l văd: înalt și oacheș, cu pletele negre și mari, pînă în umeri, sfios și dulce la vorbă și bun la inimă, bun, cum n-am mai întâlnit. PĂUN-PINCIO, P. 103. Preoți cu pleata rară Trezeau din codri veciniei, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare. EMINESCU, O. I 91. ◊ Fig. Ici-colo cristeii se cheamă, cîrîind înăbușit pe sub pletele ierburilor. SADOVEANU, O. VII 218. Răchitele bătrîne își scutură pletele în vînt. BART, E. 309. ◊ Expr. (Rar) A umbla cu pletele în vînt = a se zbate pentru a obține ceva, a face totul pentru atingerea țintei dorite. Părintele Ioan uinbla acum cu pletele în vînt să găsească alt dascăl. CREANGĂ, A. 9. 2. Mănunchi de fuior. Ana rămase pe laiță, țiind capătul pieței, iară Licâ împărțind fuiorul în opt șuvițe, începu să împletească. SLAVICI, N. II 163.
pleátă s. f., pl. pléte
pleátă (pléte), s. f.1. Mănunchi de fuior. – 2. Părul capului lăsat pe spate (în cozi). Sl. pletŭ, pletĭ „împletitură”, din sl. plesti, pletą, pleteši, „a împleti” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Candrea, II, 263; Conev 89), cf. sb., cr. pletenica „pleată” și împleti. Se folosește mai ales la pl.Der. pleteancă s. f. (Trans., Mold., fir, panglică pentru cozi); pletos, adj. (cu plete); pleteică, s. f. (plăsuță ?), cuvînt pe care nu-l găsim glosat și care trebuie să se folosească în Mold. (cf. Dragoslav: cu mîncarea în pleteică); pletoșie, s. f. (păr mult); împletoșat, adj. (cu plete); pleter, s. n. (îngrămăditură de nuiele, zăgaz), din sb. pleter; pleșnicar, s. n. (șopron, acoperiș pentru unelte), probabil în loc de *pletnicar, poate pentru că se face uneori cu împletitură de răchită.
PLEÁTĂ pléte f. 1) mai ales la pl. Păr lung lăsat să atârne liber pe spate (sau împletit în cozi). 2) reg. Mănunchi de fuior. /<sl. pletu
pleată f. 1. păr împletit: plete frumoase; 2. pl. păr lung ce cade pe umere: cu pletele în vânt. [Slav. PLETŬ].
pleátă f., și (ob.) pléte pl. (vsl. pletŭ, plotŭ, gard din nuĭele împletite, împletitură, sîrb. plet, cunună, plestenica, coadă de păr împletită, rudă cu lat. pléctere, a împleti, [și plicare, a îndoi]; vgr. plékein; germ. flechten. V. împletesc, per-plex, plec). Păr lung neîmpletit, așa cum maĭ poartă preuțiĭ ortodocșĭ, uniĭ țăranĭ, Țiganiĭ nomazĭ, uniĭ artiștĭ ș. a.: pletele îĭ fîlfîĭau.

pleată dex

Intrare: pleată
pleată substantiv feminin