plean definitie

10 definiții pentru plean

PLEAN, pleanuri, s. n. (Înv. și pop.) Pradă (de război), captură; rechiziție. ♦ Jaf. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. – Din sl. plĕn.
PLEAN, pleanuri, s. n. (Înv. și pop.) Pradă (de război), captură; rechiziție. ♦ Jaf. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. – Din sl. plĕn.
PLEAN, pleanuri, s. n. (Învechit și arhaizant) Pradă de război; captură. Fiecare dintre biruitori își avu partea..Tătarii se mulțămiră cu robii și pleanul. SADOVEANU, O. VII 16. Din nou se strîng arcașii în jurul viteazului și, pe cînd turcii își socotesc pleanul, ca un stol de vulturi se lasă asupra lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 162. Murgu-ncăleca Și mi-l repezea, La plean d-ajungea, Bacii Că-și chema, Banii Ș-încărca, Turmele-și strîngea Și cu plean pleca. TEODORESCU, P. P. 672. ♦ Jaf, prădăciune. Cînd de pleanuri se apucă, Vîlcănaș e o nălucă, De nu-l știe Dunărea, De nu-l prinde Nimenea. TEODORESCU, P. P. 552. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. Robi un plean de juni voinici Și aii plean de fete mari. I. CR. III 260. Și robi el în trei zile, în trei zile vro trei pleanuri. Pleanu-ntîi ce mi-și robea? Tot junei d-ăi tinerei. TEODORESCU, P. P. 54. ◊ Expr. A lua pe cineva plean = a face pe cineva prizonier. Iar turcii se alegea, Plean pe babă Mi-o lua. TEODORESCU, P. P. 564. – Pl. și: pleane (PAMFILE, CR. 86).
plean (înv., pop.) s. n., pl. pleánuri
pleán s. n., pl. pleánuri
PLEAN s. v. captură, pradă.
pleán (pleánuri), s. n. – (Înv.) Pradă de război. – Megl. plean. Sl. plĕnĭ (Tiktin), cf. bg. plĕn, slov. plên, pol., ceh. plen. – Der. plenic, adj. (Basar., prizonier); plenui, vb. (înv., a jefui).
plean n. od., pradă: mult plean de robi. [Slav. PLIENŬ].
pleán (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. plĭenŭ). Vechĭ. Rar azĭ. Pradă de războĭ.
plean s. v. CAPTURĂ. PRADĂ.

plean dex

Intrare: plean
plean substantiv neutru