pleașcă definitie

17 definiții pentru pleașcă

PLEÁȘCĂ, plești, s. f. 1. (Pop. și fam.) Câștig neașteptat (de obicei nemeritat) obținut fără muncă; chilipir. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani. 2. (Înv.) Pradă (de război), jaf, captură; rechiziție. – Din bg., sb. pljačka.
PLEÁȘCĂ s. f. 1. Câștig neașteptat (de obicei nemeritat) obținut fără muncă; chilipir. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani. 2. (Înv.) Pradă (de război), jaf, captură; rechiziție. – Din bg., scr. pljačka.
PLEÁȘCĂ s. f. 1. (Mai ales în construcție cu verbele «a cădea», «a da») Cîștig neașteptat (de obicei nemeritat, obținut fără osteneală); chilipir. Tu ce-ai făcut, năucule, cînd ți-a căzut pe cap atîta pleașcă? GALAN, Z. R. 39. Asta-i o avere. Tocmai lor să le cadă așa pleașcă! SADOVEANU, P. M. 302. Auzind că dă o așa pleașcă peste el... pornește cu finu-său spre comoară. ȘEZ. IV 2. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani, în cinste. Cei care au băut pe pleașcă de la mine se vor fi gîndind: bre! cumplit s-a îmbătat Luca Stroescu! SADOVEANU, O. I 397. ◊ Expr. A căuta (sau a umbla după) pleașcă = a căuta o afacere bună, a umbla după chilipir. 2. (Învechit și arhaizant) Acțiune de jaf (în timp de război); jefuire, pradă. Apoi se risipiră pe plaiul romînesc după haraci și după pleașcă. GALACTION, O. I 276. Libertatea de pleașcă de care se bucurau. căpitanii din oștirea lui Ipsilante. GHICA, S. 107.
!pleáșcă (pradă, chilipir) (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pléștii; pl. plești
pleáșcă (pradă, chilipir) s. f.
PLEÁȘCĂ s. v. captură, chilipir, pradă.
pleáșcă (pléști), s. f.1. Pradă. – 2. Chilipir. – Mr. pleașcă, pleacică. Dublet al lui plașcă; pentru semantism ct. it. sacco „sac” și „jaf”. Mai puțin probabil din sb., cr. pljačka (Cihac, II, 262; Skok, REB, II, 31-42), tc. plaçka (Lokotsch 1665), ngr. πλαϰώνω „a oprima” (Vasmer, Gr., 119). – Der. pleșcan (var. pleșcar), s. m. (oportunist; persoană care umblă după chilipiruri); pleșcui, vb. (a jefui; a umbla după chilipiruri); pleșcuitor, adj. (înv., jefuitor).
PLEÁȘCĂ f. 1) Câștig nemeritat obținut fără muncă; chilipir. * De (sau pe) ~ fără plată; de pomană. 2) înv. Pradă de război; captură; trofeu. /<bulg., sb. pljațka
pleáșcă2 s.f. (reg.) bucată de lemn sau de fier cu care se umple scobitura unei bârne strâmbe, cu care se întărește o grindă slabă sau se prelungește o bârnă scurtă.
pleáșcă3 s.f. sg. (reg.) om chel.
pleașcă f. 1. pradă luată dela vrăjmaș; 2. jaf, chilipir: caută pleașcă; 3. Zool. plevușcă. [Bulg. PLĬAČKĂ, jaf].
pleașcă m. (ironic) om chel. [V. pleș].
pleașcă f. V. plașcă.
1) pleáșcă f., pl. pleștĭ și (sud) pleșcĭ (bg. sîrb. pljačka, turc. plačla, pradă). Fam. Pradă. Chilipir, cîștig fără muncă: leneșiĭ umblă după pleașcă.
2) pleáșcă f., pl. pleștĭ și pleșcĭ (met. din șleapcă). Mold. sud. Iron. Pălărie orĭ bonetă moale și turtită (V. tîrchilă). Cataplazmă din cîlț și gălbenuș care se pune pe la țară în capu copiilor, se toarnă spirt deasupra și se dă foc în credință că se vor vindeca de boala de stomah (V. moxă).
pleașcă s. v. CAPTURĂ. CHILIPIR. PRADĂ.
pleașcă s. f. sg. câștig neașteptat, obținut fără muncă; chilipir; pomană

pleașcă dex

Intrare: pleașcă
pleașcă substantiv feminin