pleșug definitie

14 definiții pentru pleșug

PLEȘÚG, -Ă adj. v. pleșuv.
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.
PLEȘÚG, -Ă adj. v. pleșuv.
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.
PLEȘÚG, -Ă adj. v. pleșuv.
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care n-are păr pe cap, căruia i-a căzut părul de pe cap; (despre cap) fără păr; chel. Moș Chirilă, c-o mînă își feri mai bine ghioaga, iar cu cealaltă se scărpină în capu-i pleșuv. SADOVEANU, O. VII 32. Gros și pleșuv, avea totuși părul de după urechi adus cu măiestrie pe amîndouă tîmplele. HOGAȘ, M. N. 32. Moșneagul a rămas pleșuv... de mult ce-l netezise baba pe cap. CREANGĂ, P. 294. (Substantivat) Cu pleșuvul cînd vorbești, tigvă să nu pomenești. 2. (Despre soluri, în special despre munți) Lipsit de vegetație. (În special) de arbori. Se deschideau pe dreapta și pe stînga, spre fundul pămîntului, două prăpăstii cu adîncimi fioroase, pleșuve, aspre și cu povîrnișuri stîncoase. HOGAȘ, M. N. 161. Soarele scăpăta îndărătul niăgurii pleșuve, pe care era odinioară o dumbravă de stejari. VLAHUȚĂ, O. A. 497. Ceahlăul măreț... își înalță capul pleșuv cătră soare și răspîndește apoi în juru-i cu dragoste bogățiile bătrînelor lui coaste înverzite. RUSSO, O. 104. ♦ (Despre ogoare, țarini) Fără semănături, nesemănat (sau cu semănăturile nerăsărite). începuseră tabere de cară să se lase în jos cu poloboace goale, după vin nou, trecînd printre costișe pleșuve. SADOVEANU, Z. C. 5. Cînd prășitul se face pe moale, adică pe vreme ploioasă, [păpușoii] se pot muta, luîndu-i pe dedesupt cu sapa... și punîndu-i în locurile goale sau pleșuve. PAMFILE, A. R. 74. ♦ (Despre arbori) Desfrunzit. începeau noroaiele, sălciile pleșuve și pe urmă păpurișurile fără margini, înecate în ceață. DUMITRIU, N. 289. 3. (În expr.) Vultur pleșuv = nume dat mai multor specii de vulturi lipsiți de pene pe cap și pe gît. – Variantă: (regional) pleșúg, -ă (RETEGANUL, P. II 67) adj.
pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve
pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. sg. pleșúvă, pl. pleșúve
PLEȘÚV adj. 1. v. chel. 2. gol, golaș, (rar) pleș. (Un vârf muntos ~.)
PLEȘÚV ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane, mai ales despre bărbați) Care și-a pierdut (parțial sau total) părul de pe cap; care are chelie; chel. 2) (despre munți, dealuri, terenuri) Care este lipsit de vegetație; fără vegetație; golaș; arid; sterp. /<bulg. pleșiv
pleșuv a. 1. chel; 2. fig. gol, neacoperit: munții pleșuvi. [Slav. PLĬEȘĬVŬ]. ║ m. Zool. 1. vultur cu capul mohorît, se nutrește cu mortăciuni (Vultur fulvus); 2. (răpitor de miei), vultur care răpește nu numai miei, ci și copii (Gypaetos barbatus): el se numia în vechime zagan, azi în Mold. (Buc.) ceahlău și în Tr. sorliță.
pleșív (vechĭ) și pleșúv, -ă adj. (vsl. plĭešivŭ). Pleș, chel. Vultur pleșuv, acela care are capu acoperit de puf în loc de pene. (Așa e vultur fulvus și gypáetos barbatus). – În Trans. și pleșug. V. vultur.
PLEȘUV adj. 1. chel, (înv. și pop.) pleș, pleșuvit, (reg.) chelbos, pleșcat, tîrcav, (Transilv. și Ban.) peleag, (înv.) cheleș. (Om ~.) 2. gol, golaș, (rar) pleș. (Un vîrf muntos ~.)
CAROL CEL PLEȘUV, rege al francilor (840-877) și împărat al Occidentului (875-877). Prin Tratatul de la Verdun (843) i-a revenit stăpînirea celei mai mari părți a terit. de astăzi al Franței. A recunoscut prin „Capitularul de la Quiercy” ereditatea feudelor.

pleșug dex

Intrare: pleșuv
pleșug
pleșuv adjectiv