platitudine definitie

12 definiții pentru platitudine

PLATITÚDINE, platitudini, s. f. (La sg.) Faptul de a fi plat (2); banalitate, mediocritate; (și la pl.) vorbă, idee banală, plată. – Din fr. platitude.
PLATITÚDINE, platitudini, s. f. (La sg.) Faptul de a fi plat (2); banalitate, mediocritate; (și la pl.) vorbă, idee banală, plată. – Din fr. platitude.
PLATITÚDINE, (2) platitudini, s. f. 1. Faptul de a fi plat (2); banalitate, mediocritate. Îi cîntărise pe toți. Îi găsise insignifianți și de o jalnică platitudine. C. PETRESCU, V. 15. 2. (Concretizat) Vorbă banală, anostă; idee plată. După atîta experiență pe care au făcut-o muncitorii, declamările «Patriei» rămîn simple platitudini, ba încă rău întrebuințate. IONESCU-RION, C. 33. Întrebuințez și eu niște platitudini platonice scoase de curînd iar la modă. CARAGIALE, O. III 244.
platitúdine s. f., g.-d. art. platitúdinii; (vorbe, idei) pl. platitúdini
platitúdine s. f., g.-d. art. platitúdinii; (vorbe, idei) pl. platitúdini
PLATITÚDINE s. banalitate, prozaism, loc comun, (livr.) truism, (fig.) proză. (A spus o ~.)
PLATITÚDINE s.f. Banalitate, mediocritate; (la pl.) vorbe banale, idei plate. [Cf. fr. platitude].
PLATITÚDINE s. f. banalitate, mediocritate; vorbă, idee banală. (< fr. platitude)
PLATITÚDINE ~i f. 1) Caracter plat; lipsă de originalitate; banalitate. 2) Vorbă sau idee plată. /<fr. platitude
platitudine f. caracterul celor vulgare în sentimente, în producțiune, în conversațiune, în purtare.
*platitúdine f. (fr. platitude, d. plat, plat). Defectu de a fi plat: platitudinea unor poeziĭ. Act plat, vorbă plată, lingușire înjositoare: a zice, a face platitudinĭ.
PLATITUDINE s. banalitate, prozaism, loc comun, (livr.) truism, (fig.) proză. (A spus o ~.)

platitudine dex

Intrare: platitudine
platitudine substantiv feminin