platcă definitie

2 intrări

44 definiții pentru platcă

PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.
PLÁTCĂ1 s. f. (Înv.; în expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din sb., pol. platka.
PLÁTCĂ2, plătci, s. f. Partea de sus a unei cămăși bărbătești, a unei rochii, a unei bluze etc., croită separat de rest și de care se prinde gulerul. – Din rus. platka.
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă (sau învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod de tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, utilizată îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele. 5. (Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. ◊ (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt, pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.
PLÁTCĂ2, plătci, s. f. Partea de sus a unei cămăși bărbătești, a unei rochii, a unei bluze etc., croită separat de rest și de care se prinde gulerul. – Din rus. platka.
PLÁTCĂ1 s. f. (În expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din scr., pol. platka.
PLÁCĂ, plăci, s. f. Piesă solidă cu grosimea uniformă și relativ mică față de celelalte două dimensiuni. După-amiază cerul s-a acoperit. Marea e gri-verzuie și rece privirii ca o placă de zinc iarna în ger. C. PETRESCU, Î. II 251. [Cîinele] a ieșit din curte, ca să nu se mai înapoieze niciodată, ducînd cu el... zgarda cu plăci de nichel de la gîtu-i. GALACTION, O. I 308. ◊ Fig. Peste-a albei dalbă placă Ea acum zîmbind se pleacă, S-uită-n fundu-i luminos. EMINESCU, E. P. 150. Placă fotografică = placă de sticlă pe care este depus un strat de gelatină sau de colodiu în care este înglobată o substanță sensibilă la acțiunea luminii. ♦ Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul patefonului. Pe-o fereastră străbătea o havaiană hîrșcîită pe-o placă uzată de patefon, C. PETRESCU, A. 310. ◊ Expr. (Familiar) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții prea lungi sau monotone care a ajuns să plictisească. ♦ Tăbliță de ardezie pe care învățau altădată să scrie școlarii începători. Mă frate, mă gîndesc unde-o fi și ce-o fi făcînd profesorul, ăl care tmi puse în mînă abecedarul și placa. SADOVEANU, M. C. 34. – Variantă: plátcă (DELAVRANCEA, S. 217) s. f.
PLÁTCĂ2 s. f. v. placă.
PLÁTCĂ3, plătei, s. f. Partea de sus a unei cămăși bărbătești (uneori și a unei rochii) croită separat, de care se prinde de obicei gulerul.
PLÁTCĂ1 s. f. (În expr.) A intra (în) platcă = a pierde o partidă la jocul de cărți; p. ext. a trebui să plătești o datorie. Stau tăcuți, pînă ce sfîrșeau cărțile din mînă, iar la urmă izbucneau în rîs sau înjurături, după cum intrau platcă sau nu. D. ZAMFIRESCU, R. 202. Am intrat în platcă de 250 fr., căci am trebuit să iau o datorie a lui pe seama mea. BĂLCESCU, la GHICA, A. 537. Trii sări de-a rîndul de cînd pierd necontenit. Nu mă pot scula o dată fără ca să nu intru platcă. ALECSANDRI, T. I 73. A pune (pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. La un joc ce a făcut, am pus-o platcă... și se scoală, zicînd că ea nu plătește, că nu mai joacă. BOLINTINEANU, O. 367. A rămîne platcă = a rămîne de rușine, a se face de rîs. Dacă s-ar întîmpla să mă pălmuiască el dinaintea duducăi, atunci eu rămîn platcă. ALECSANDRI, T. 1413.
plácă s. f., g.-d. art. plắcii; pl. plăci
plátcă1 (înv., numai în expr.) s. f.
plátcă2 (la îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. plắtcii; pl. plătci
plácă s. f., g.-d. art. plăcii; pl. plăci
plátcă (la jocul de cărți) s. f.
plátcă (la haine) s. f., g.-d. art. plătcii; pl. plătci
PLÁCĂ s. 1. (înv.) tablă. (~ scrisă cu hieroglife.) 2. v. disc. 3. (TEHN.) placă învârtitoare v. placă turnantă; placă magnetică v. platou; placă turnantă v. placă învârtitoare. 4. proteză.
PLÁCĂ s. v. anod, pol pozitiv, tăbliță.
PLÁTCĂ s. (Transilv.) speteală. (~ la o cămașă.)
PLÁCĂ s.f. 1. Foaie de metal, de lemn, de sticlă, de ebonit etc. 2. Tablă, tăbliță pe care este scris, săpat ceva. [Pl. plăci. / < fr. plaque, cf. it. placca].
PLÁCĂ s. f. 1. foaie de metal, lemn, sticlă, ebonită etc. ♦ ~ aglomerată = placă din așchii de lemn presate cu diferiți lianți; ~ fotografică = placă de sticlă acoperită pe una din fețe cu o emulsie fotosensibilă; ~ de acumulator = fiecare dintre electrozii unui acumulator, pe care se află o pastă de materie activă. 2. disc muzical. ♦ a schimba (sau a întoarce) ă = a schimba subiectul unei discuții sau comportarea față de cineva. 3. ~ turnantă = disc de oțel sau de fontă, prevăzut cu șine, care, rotindu-se pe un pivot, servește la întoarcerea vehiculelor ușoare de cale ferată; (fig.) răspântie, încrucișare de drumuri. 4. ~ de fundație = fundament de beton al unei clădiri; placă de bază. 5. tablă pe care este scris, săpat ceva. 6. proteză dentară. 7. ~ continentală = bucată relativ independentă a scoarței terestre, de forma unei calote sferice, care se mișcă în raport cu altele. (< fr. plaque)
plácă (plắci), s. f.1. Tablă, planșă. – 2. Tăbliță de ardezie. – 3. Disc. – 4. Firmă, semn, insignă. – 5. Decorație, decorare. Ngr. πλάϰα (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 688; Graur, BL, V, 74), întărit ulterior de fr. plaque. – Der. placa, vb. (a aplica, a lipi; a părăsi), din fr. plaquer, galicism; placard, s. n., din fr. placard; placaj, s. n., din fr. placaje; plachetă, s. f., din fr. plaquette; platcă, s. f. (tăbliță).
plátcă (plắtci), s. f. – Pierdere, derută la jocul de cărți. Sb., pol. platka (Cihac, II, 261), cf. a plăti.
plátcă (plắtci), s. f. – Partea de sus a unei cămăși. Sl. platŭ „bucată de pînză”, dim., cf. rus. platka, pol. platek, sb., cr. platha (Cihac, II, 261).
PLÁCĂ plăci f. 1) Bucată de material (lemn, metal, piatră etc.) cu fețele plane și grosime uniformă, mult mai mică în raport cu fețele. 2) Piesă de masă plastică sau de ebonită pe care sunt imprimate vibrații ale vocii sau ale instrumentelor muzicale pentru a fi reproduse; disc. ◊ ~ fotografică placă de sticlă acoperită pe o parte cu emulsie sensibilă la acțiunea luminii. ~ funerară placă cu inscripție fixată pe un monument funerar. A schimba (sau a întoarce) ~a a schimba subiectul discuției sau comportarea față de cineva. [G.-D. plăcii] /<fr. plaque
PLÁTCĂ plătci f. Fâșie îngustă de metal, croită separat, care constituie partea de sus a unor obiecte de îmbrăcăminte (de care se prinde gulerul). /<rus. platka
placă f. tablă, foaie de metal sau și de piatră. [Gr. mod.].
platcă f. bandă îndoită între gulerul, umerii și spatele cămășii. [Rus. PLATKA, petec mic].
platcă (în jocul de cărți) a pune platcă, a face marț pe cineva: l’am pus platcă pe unul AL. [Serb. PLATKA].
1) *plácă f., pl. ăcĭ (ngr. pláka, lacă, d, vgr. pláx, plakós. V. plăcintă). Lespede mică de peatră neagră incadrată în lemn și care se întrebuințează la scris în școala primară, maĭ ales cînd eleviĭ învață literele (sînt și plăcĭ de carton). V. abac și ardezie.
2) *plácă f., pl. ăcĭ (fr. plaque, d. plaquer, a placa). Lamă saŭ tablă de metal orĭ de lemn aplicată pe ceva: un chĭurasat cu plăcĭ de oțel, un dulap de brad învălit cu plăcĭ de nuc. Bucată de lemn orĭ de metal învălită cu panglicile decorațiunilor care atîrnă de ĭa: la pept purta placa cu decorațiunĭ.
1) plátcă f., pl. e și plătcĭ (rut. platk, cîrpă, rus. platók, gen. plátka, basma care se poartă și pe umerĭ în prejuru gîtuluĭ, dim. d. plat, ștergar; pol. platek, gen. platka, cîrpă). Bandă de pînză orĭ stofă care acopere partea de sus a peptuluĭ, umeriĭ și spatele la o cămașă orĭ la o bluză.
2) plátcă f., pl. e și plătcĭ (sîrb. biti platka, a intra platcă, a nu reuși, d. platiti, a plăti; pol. platka, plată). Fam. A pune pe cineva platcă la jocu de cărțĭ, a-l învinge, a cîștiga partida. A fi, a rămânea, a intra platcă, a perde partida.
PLA s. 1. (înv.) tablă. (~ scrisă cu hieroglife.) 2. (MUZ.) disc. (O ~ cu vocea Mariei Tănase.) 3. (TEHN.) placă turnantă = șaibă. 4. proteză. (~ dentară.)
pla s. v. ANOD. POL POZITIV. TĂBLIȚĂ.
PLATCĂ s. (Transilv.) speteală. (~ la o cămașă.)
plácă turnántă sint. s. (fig.) Loc de intersecție al mai multor direcții, interese etc. ◊ „[...] revista americană «Time», subliniind «rolul de placă turnantă al Olandei în ce privește proiectele rachetonucleare», citează opinia purtătorului de cuvânt al guvernului vest-german [...]” Sc. 20 VI 81 p. 6. ◊ „Potrivit statisticilor oficiale difuzate la Roma, aeroporturile italiene au constituit în 1981 o adevărată placă turnantă a traficului de droguri.” R.l. 4 I 82 p. 6. ◊ „[...] apoximativ 400 de bănci din aceste insule servesc drept «placă turnantă» financiară traficului de stupefiante [...]” R.l. 30 VII 84 p. 6; v. și 16 III 82 p. 6 (din fr. plaque tournante)
plácă, interj. – (reg.; înv.) Formulă de politețe cu sensul de „poftim”, „vă rog”: „Gata-i cina, sărac mare? / Gata, gata pă puțân, / Placă-vă că o-mpărțâm” (Papahagi, 1925: 237); „Placă, domnișorule, de mai scrie alta” (Papahagi, 1925: 322). „Maramureșeanul întrebuințează foarte curent imperativul placă, drept termen de politețe, care este echivalent cu poftim, cu s’il vous plaît; soldaților, ca și ofițerilor români, originari din vechiul regat, părându-le exotic acest placă, au început să batjocorească pe locuitori, pe care, la orice întrebare, îi întâmpinau cu placă, spus ca un fel de «bună ziua»: «ce mai faci, măi placă?». Maramureșenii, socotind că armata eliberatoare are și un grai mai curat, mai nobil, și de vreme ce acest sarcasm era întărit și de autoritatea galoanelor ofițerești, a început să renunțe la acest latinism așa de expresiv, întrebuințând pe alocuri prozaicul poftim” (Papahagi, 1925: 131). Atestat, la începutul sec. XXI, în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Formă prescurtată din placă-vă! (Frățilă).
plácă, interj. – (înv.) Formulă de politețe cu sensul de „poftim”, „vă rog”: „Gata-i cina, sărac mare? / Gata, gata pă puțân, / Placă-vă că o-mpărțâm” (Papahagi 1925: 237); „Placă, domnișorule, de mai scrie alta” (Papahagi 1925: 322). „Maramureșeanul întrebuințează foarte curent imperativul placă, drept termen de politețe, care este echivalent cu poftim, cu s’il vous plaît; soldaților, ca și ofițerilor români, originari din vechiul regat, părându-le exotic acest placă, au început să batjocorescă pe locuitori, pe care, la orice întrebare, îi întâmpinau cu placă, spus ca un fel de «bună ziua»: «ce mai faci, măi placă?». Maramureșenii, socotind că armata eliberatoare are și un grai mai curat, mai nobil, și de vreme ce acest sarcasm era întărit și de autoritatea galoanelor ofițerești, a început să renunțe la acest latinism așa de expresiv, întrebuințând pe alocuri prozaicul poftim” (Papahagi 1925: 131). Atestat la începutul sec. XXI în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Probabil de la plecăciune, „cu plecăciune”, sau „cu înduplecare” (< lat. plecatio).
a face (pe cineva) platcă expr. a face (pe cineva) să piardă.
a intra în platcă expr. 1. a pierde o partidă la jocul de cărți. 2. a trebui să plătească o datorie.
a pune (cuiva) platcă expr. a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți.
a rămâne platcă expr. a se face de râs.
schimbă placa! expr. mai zi și altceva!; încearcă să mă convingi și cu alte argumente!

platcă dex

Intrare: platcă
platcă substantiv feminin
Intrare: placă
placă substantiv feminin
platcă substantiv feminin