planator definitie

7 definiții pentru planator

PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. – Plana2 + suf. -tor.
PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. – Plana2 + suf. -tor.
PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe, în formă de placă sau de inel, care presează marginea tablei în timpul prelucrării acesteia în matriță, pentru a nu se forma cute. Planatoare de fierărie. ♦ Ciocan folosit pentru planarea suprafeței unui obiect.
planatór s. n., pl. planatoáre
planatór s. n., pl. planatoáre
PLANATÓR s.n. Piesă componentă a unei matrițe pentru ambutisarea tablei, care presează marginea acesteia spre a împiedica formarea cutelor. ♦ Ciocan folosit pentru a face plană fața unui obiect. [< plana + -tor].
PLANATÓR s. n. piesă componentă a unei matrițe pentru ambutisarea tablei, care presează marginea acesteia spre a împiedica formarea cutelor. ◊ ciocan pentru a face plană fața unui obiect. (< plana + -tor)

planator dex

Intrare: planator
planator substantiv neutru