plagioclaz definitie

11 definiții pentru plagioclaz

PLAGIOCLÁZ, plagioclazi, s. m. Grup de minerale din clasa feldspaților, de culoare albă, cenușie sau albăstruie și cu luciu sticlos, utilizate ca materie primă în industria ceramicii sau ca piatră ornamentală. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. plagioclases.
PLAGIOCLÁZ, plagioclazi, s. m. Grup de minerale din clasa feldspaților, de culoare albă, cenușie sau albăstruie și cu luciu sticlos, utilizate ca materie primă în industria ceramicii sau ca piatră ornamentală. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. plagioclases.
PLAGIOCLÁZ s. n. Grup de minerale din clasa feldspaților.
plagiocláz (-gi-o-claz) s. m., pl. plagioclázi
plagiocláz s. m., pl. (sil. -gi-o-claz) plagioclázi
PLAGIOCLÁZI s.m.pl. Grup de minerale din clasa feldspaților. [Pron. -gi-o-, sg. plagioclaz. / < fr. plagioclases, cf. gr. plagios – oblic, klasis – spărtură].
PLAGIOCLÁZ s. n. mineral calcosodic din grupa feldspaților, alb. (< fr. plagioclase)
PLAGIOCLÁZ ~i m. mai ales la pl. Mineral cristalin, lucios, de culoare albă-cenușie sau albastră, având diferite întrebuințări (în industria ceramicii, ca piatră semiprețioasă etc.). [Sil. -gi-o-] /<fr. plagioclases
plagioclaz, (engl.= plagoiclase) orice min. din seria izomorfă a feldspaților calco-sodici. P. cristalizează în s. triclinic și formează o serie care este divizată, convențional, în funcție de conținutul de anortit din moleculă: albit (An 0-10), oligoclaz (An 10-30), andezin (An 30-50), labrador (An 50-70), bitownit (An 70-90), anortit (An 90-100). P. sunt min. cu habitus tabular, prismatic și clivaj bun după (001) și slab după (010), cu un unghi de 86° între aceste direcții. Culoarea lor este albă, albă-cenușie, iar D și G variază cu conținutul în An (D = 6-6,5; G = 2,61-2,76). P. sunt feldspații cei mai răspândiți: se găsesc în rocile magmatice intrusive și efuzive, în pegmatite, în ș. crist. cu grad mediu și înalt de metamorfism, în unele produse de autometamorfism.
PLAGIOCLÁZ (< fr.; {s} gr. plagios „oblic” + klasis „spărtură”) s. m. (Mai ales la pl.) Aluminosilicat natural de sodiu (albit) și calciu (anortit) din grupa feldspaților, cristalizat în sistemul triclinic. Are culoarea albă până la cenușie-neagră, cu reflexe și luciul sticlos spre sidefos. Foarte răspândit în scoarța terestră, este un constituent important al multor roci. Se utilizează în industria ceramicii, iar unele varietăți limpezi (piatra-lunii, aventurinul, labradorul) ca piatră semiprețioasă și de ornament.
PLAGIO- „oblic, pieziș, culcat, înclinat”. ◊ gr. plagios „oblic, pieziș” > fr. plagio-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. plagio-. □ ~cefal (v. -cefal), adj., s. m., (individ) care prezintă plagiocefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin dezvoltarea asimetrică a cutiei craniene; ~claz (v. -claz), s. m., aluminosilicat natural de sodiu și calciu, din grupa feldspaților, de culoare albă și cristalizat în sistemul triclinic; ~drom (v. -drom), adj., cu nervurile terțiare perpendiculare pe cele secundare; ~encefalie (v. -encefalie), s. f., malformație în dezvoltarea creierului, manifestată prin dezvoltarea exagerată a polului frontal, de o parte, și a celui occipital, de partea opusă; ~fil (v. -fil2), adj., cu frunze oblice; ~fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s. f., dispoziție oblică pe razele de lumină a granulelor de clorofilă; ~stomi (v. -stom), s. m. pl., subclasă de pești marini cu schelet cartilaginos, cu corpul acoperit cu solzi placoizi și cu gura în formă de deschizătură transversală; ~trop (v. -trop), adj., 1. (Despre organe vegetale) Cu o poziție oblică sau orizontală față de direcția razei pămîntului. 2. (Despre plante) Cu orientare oblică sau orizontală față de direcția excitației; sin. plagiotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., plagiotrop* (2).

plagioclaz dex

Intrare: plagioclaz
plagioclaz substantiv masculin
  • silabisire: -gi-o-claz