PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau chirurgical; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau pe cale operatorie; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată în mod accidental (prin tăietură, împușcare etc.) sau produsă pe cale operatorie; rană. De cîte ori vedea plăgile de arsură de pe fața lui Niță, Baciu se făcea galben ca ceara și gemea ca omul greu chinuit. SLAVICI, N. I 242. 2. Fig. Calamitate, pacoste, nenorocire. Lupta a fost grea împotriva analfabetismului, însă s-a dus. Această plagă, cea mai dureroasă pentru un popor, a fost vindecată. SAHIA, U.R.S.S. 141.

plágă s. f., g.-d. art. plắgii; pl. plăgi

plágă s. f., g.-d. art. plăgii; pl. plăgi

PLÁGĂ s. v. rană.

PLÁGĂ s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.

PLÁGĂ s.f. 1. Rană (deschisă). 2. (Fig.) Calamitate; situație nenorocită. [Pl. plăgi. / cf. lat. plaga, germ. Plage].

PLÁGĂ s. f. 1. rană (deschisă). 2. (fig.) calamitate, flagel; nenorocire. (< lat. plaga)

plágă (plắgi), s. f. – 1. Rană. – 2. Flagel, calamitate. – Mr. pleagă. Lat. plaga (Pușcariu 1331; REW 6562), dar caracterul popular al cuvîntului este cam îndoielnic; cf. totuși mr., alb. pljagë. – Der. plăguit (var. pleguit), adj. (rănit), înv., în Banat.

PLÁGĂ plăgi f. 1) Vătămare locală a unui țesut organic, provocată de o traumă; rană; leziune. 2) fig. Catastrofă de mari proporții; nenorocire mare și grea care se abate asupra unei colectivități; prăpăd; dezastru; calamitate; flagel. [G.-D. plăgii] /<lat. plaga

plagă f. 1. rană; 2. pedeapsă divină, calamitate: plăgile Egiptului; 3. fig. lucru vătămător: ignoranța e o plagă socială.

*plágă f., pl. ăgĭ (lat. plaga, din aceĭașĭ răd. cu plángere, a plînge; vgr. plegé, plagă, plésso, lovesc. V. plictisesc). Rană. Fig. Calamitate, pacoste, flagel, pedeapsă divină saŭ umană: cele zece plăgĭ ale Egiptuluĭ, mania politiciĭ e o adevărată plagă.

PLAGĂ s. (MED.) bubă, leziune, rană, (pop.) meteahnă, (înv. și reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adîncă la braț.)

plagă s. v. CALAMITATE. CATASTROFĂ. DEZASTRU. FLAGEL. GROZĂVIE. NĂPASTĂ. NENOROCIRE. PACOSTE. POTOP. PRĂPĂD. PUSTIIRE. SINISTRU. URGIE.

plágă, plăgi s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului; rană. 2. Plăgile Egiptului = calamitățile căzute asupra egiptenilor ca urmare a refuzului faraonului de a aproba cererea lui Moise ca poporul evreu să plece spre Canaan spre a scăpa de robie. Sunt în număr de zece, începând cu prefacerea apelor în sânge și sfârșind cu moartea întâiului-născut în întregul Egipt. Constituie simbolul pedepselor pe care le trimite Dumnezeu asupra celor care se împotrivesc voinței Lui, preconizând tipul plăgilor care vor fi la sfârșitul lumii. – Din lat. plaga, germ. Plage.