PLAFÓN, plafoane, s. n. 1. Suprafața inferioară a planșeului de deasupra unei încăperi; tavan, bagdadie. Sub plafoanele înalte... se iviră doi mosafiri. GALACTION, O. I 305. ♦ Element de construcție, plan sau boltit, care limitează la partea superioară o încăpere, un spațiu etc. 2. Cifră limită, în cadrul unor operații financiare, care nu poate fi depășită. Plafon creditor. 3. Înălțimea la care se găsește suprafața inferioară a norilor, deasupra solului, într-un anumit loc (la un moment dat). – Variantă:(învechit) plafónd, plafonduri (EMINESCU, N. 68), s. n.