placentă definitie

11 definiții pentru placentă

PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta.
PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta.
PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. Membrană cărnoasă, care învelește și alimentează embrionul în perioada de gestație a mamiferelor. Extractul de placentă de orice speță animală poate fi descompus de serul femeilor gravide. MARINESCU, P. A. 54. 2. (Bot.) Porțiune din suprafața unei cârpele în care sînt așezate ovulele.
placéntă s. f., g.-d. art. placéntei; pl. placénte
placéntă s. f., g.-d. art. placéntei; pl. placénte
PLACÉNTĂ s. (ANAT.) (reg.) casă, căiță, cămașă, curătoare, îmbrăcăminte, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră, nadră, perdea, plod, prapur, soartă, strat, casa-copilului, mama-muierii, (prin Transilv.) sălaș.
PLACÉNTĂ s.f. 1. Masă cărnoasă și spongioasă care învelește fătul și prin care acesta primește hrana în perioada de gestație. 2. Parte a ovarului pe care sunt dispuse ovulele. [< lat., fr. placenta].
PLACÉNTĂ s. f. 1. masă cărnoasă și spongioasă care învelește fătul și prin care acesta primește hrana în perioada de gestație. 2. (bot.) parte a ovarului pe care sunt inserate ovulele. (< fr., lat. placenta)
PLACÉNTĂ ~e f. 1) (la mamifere) Organ vascular spongios, adrenat la uter, prin care se înfăptuiește schimbul de substanțe dintre organismul mamei și al embrionului în perioada sarcinii. 2) bot. Parte a ovarului pe care sunt situate ovulele. /<lat., fr. placenta
*placéntă f., pl. e (din aceĭașĭ origine cu plăcintă). Anat. Un organ cărnos spongĭos care ține fătu fixat în pîntece.
PLACENTĂ s. (ANAT.) (reg.) casă, căiță, cămașă, curătoare, îmbrăcăminte, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră, nadră, perdea, plod, prapur, soartă, strat, casa-copilului, mama-muierii, (prin Transilv.) sălaș.

placentă dex

Intrare: placentă
placentă substantiv feminin