plămân definitie

20 definiții pentru plămân

PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.
PLĂMÎ́N, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe, cu aspect spongios, învelite în pleură, care alcătuiesc aparatul principal de respirație la om și la animale vertebrate și care sînt așezate în cavitatea toracică. Plămînul stîng. Bolnav de plămîni. ▭ Tovarășul meu privea țintă înainte, respira ușurat pînă în adîncul plămânilor, croia planuri înfrigurate și nerăbdătoare. C. PETRESCU, S. 191. A răcit la plămîni și acum zace cît e de lung, ocupând singur patul copiilor. SAHIA, N. 97. Începu a-l tracta pentru plămîni, dar nu putu învinge răul care se înrădăcinase. NEGRUZZI, S. II 154. ◊ Expr. A-și scuipa plămînii v. scuipa.
plămấn s. m., pl. plămấni
plămân s. m., pl. plămâni
PLĂMÂN s. 1. (ANAT.) pulmon, (pop.) bojoc. 2. (la pl.) v. tuberculoză pulmonară.
PLĂMÂN s. v. ficat.
plămấn (plămấni) s. m. – Pulmon, bojog. – Var. plumână, plămâi. Mr. pălmună (plimună), istr. plumăre. – Lat. pulmonem (Pușcariu 1344; REW 6833), cf. it. polmone, prov. polmo, fr. poumon. Rotacismul din istr. arată că e vorba de un cuvânt tradițional; pentru metateza *plumonem cf. rovig. piamon, sicil. primuni, calabr. premune. Mai puțin probabil der. din gr. plenmou (Diculescu, Elementele, 449 și 475) sau din ngr. plemóni (Titkin; Candrea). Uz general. (ALR, I, 45). [Art. 6476]
PLĂMÂN ~i m. (la om și la animalele vertebrate) Fiecare dintre cele două organe de respirație așezate în cavitatea toracică; pulmon. /<ngr. plemóni
plămân m. organ principal al respirațiunii. [Și plămână = lat. PULMONEM].
plămî́n m. (ngr. plemóni, vgr. pneúmon, ionic pleúmon, de unde și lat. pŭlmo, pŭlmónis, și de aci it. polmone, pv. polmo, fr. poumon. V. pneumatic, pulmonar). Măruntaĭ care se află în pept și care e organu principal al respirațiuniĭ (numit la animale și bojoc): în plămînĭ se vivifică aeru. – În Munt și plumîn. Vechĭ în Mold. și Trans. și plămînă, maĭ rar plumînă, pl. ĭ și e: plămînele arse de sete (N. Cost. 2, 33). Azĭ în est ob. plămîĭ m. pl. tot așa.
PLĂMÎN s. 1. (ANAT.) pulmon, (pop.) bojoc. 2. (MED.; la pl.) piept, tuberculoză pulmonară. (Suferă de ~.)
plămîn s. v. FICAT.
PLĂMẤN (< ngr., lat.) s. m. Principalul organ de respirație șa vertebratele superioare și la om; apare în mod excepțional și la unii pești (peștii dipnoi, cu dublă respirație), dar cu rol secundar. Plămânii omului sunt pereche și se află în cavitatea toracică, fiind înconjurați de pleură. Sunt împărțiți prin fisuri în lobi (p. drept în trei și cel stâng în doi). În p. se fac schimburile gazoase între oxigenul din aerul inspirat și dioxidul de carbon din sânge. Aceste schimburi au loc la nivelul alveolelor, care reprezintă la om o suprafață de 200 m2. Sin. pulmon. V. respirație, respirator. ◊ P. de oțel = aparat mecanic, etanș, care funcționează electric și în care este plasat corpul bolnavului pentru respirația artificială.
a avea plămâni de înotătoare expr. (d. femei) a avea sânii mari
a avea plămânii făcuți sită expr. (deț., înv.) a fi bolnav de tuberculoză
a-l arde (pe cineva) plămânul expr. a dori să fumeze
a-și scuipa plămânii expr. 1. a tuși des, cu expectorație bogată. 2. a depune eforturi deosebite fără a obține rezultatele scontate.
aer-plămân-aer expr. (glum.) țigară
plămân, plămâni s. m. (glum.) sân (de femeie), țâță.

plămân dex

Intrare: plămân
plămân substantiv masculin