plăieș definitie

2 intrări

13 definiții pentru plăieș

PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș.
PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș.
PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. Dar se-ntorc spre zid plăieșii; văd pe șes un nor de oști. COȘBUC, P. 1326. Și tu, Mirceo, plimbă-te cu plăieșii de-a lungul zidului, și fiți cu mîna pe cucoșul puștii. ALECSANDRI, T. II 19. Sosise un tînăr plăieș a cărui cal asudat păștea înșelat troscotul ce creștea pe lîngă ziduri. NEGRUZZI, S. I 169. 2. Locuitor de la munte; muntean. Era o zi frumoasă in duminica aceea și plăieșii spuneau că n-au mai apucat așa primăvară devreme de cînd îs ei. CREANGĂ, O. A. 47. Ce neastâmpăr va fi făcînd pe zeiță să calce așa iute pămîntul, sub crepidele-i împletite pe picior ca opincele plăieșilor noștri? ODOBESCU, S. III 55.
plăiéș s. m., pl. plăiéși
plăiéș s. m. (sil. -ieș), pl. plăiéși
PLĂIÉȘ s. 1. (IST.) grănicer. 2. (IST.) străjer, (pop.) strajă. 3. v. muntean.
PLĂIÉȘ ~i m. 1) ist. Persoană care locuia la granițele de munte ale țării, însărcinată cu paza acestora în schimbul unor privilegii. 2) Locuitor al regiunilor muntoase; muntean. /plai + suf. ~aș
plăiéș, plăiéși, s.m. 1. (înv.) locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer, muntean. 2. (înv. și reg.) administrator la curtea domnească. 3. (reg.) paznic, portar; om de serviciu. 4. (reg.) locuitor al unui plai, de la plai. 5. (reg.) pădurar de plai. 6. (reg.) lăstun.
plăieș m. 1. grănicer; 2. muntean.
plăĭáș m. (d. plaĭ. Cp. cu lăĭaș). Vest. Locuitor de plaĭ, muntean. Grănicer. – În est plăĭeș (ca megiaș, -eș).
PLĂIEȘ s. 1. (IST.) grănicer. 2. (IST.) străjer, (pop.) strajă. 3. muntean.
PLĂIEȘII DE JOS, com. în jud. Harghita, pe cursul superior al râului Cașin; 2.997 loc. (2003). Centru de artă populară. Muzeu etnografic. Rezervație botanică cu vegetație de mlaștină oligotrofă. În satul P. de J., menționat documentar în 1744, se află o biserică romano-catolică (sec. 14), cu zid de incintă din sec. 18, iar în satul Imper, atestat documentar în 1333, există un conac din 1833.
PLĂIEȘ subst. 1. Plăeșul, G. (Buc); Plăeșii s., ard. 2. Plăiașu, Badea, 1809 (Cărbunești, r. Teleajen). 3. Plăești s., ard.; Plaiaști t., olt. (17 B I 455).

plăieș dex

Intrare: plăieș
plăieș substantiv masculin
  • silabisire: -ieș
Intrare: Plăieș
Plăieș