plâns definitie

42 definiții pentru plâns

PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.
PLÂNS1, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.
PLÂNS2, -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.
PLÂNS1, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.
PLÂNS2, -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.
PLÎ́NGE, plîng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, mai rar de emoție, de bucurie). Copiii speriați din somn se țineau de fustele mamelor și plîngeau. VLAHUȚĂ, O. A. II 53. Smărăndița a mîncat papara și pe urmă ședea cu mînile la ochi și plîngea ca o mireasă, de sărea cămeșa de pe dînsa. CREANGĂ, A. 4. Și nime-n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. EMINESCU, O. I 216. ◊ Fig. Vîntul plîngea prin porumb și tot lanul plîngea cu el. SANDU-ALDEA, U. P. 140. Și clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153. De-a pururea aproape vei fi de sînul meu... Mereu va plînge apa, noi vom. dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ Tranz. Parcă... Își plînsese toate lacrimile și acum privea moale, buimacă. CAMIL PETRESCU, O. II 476. (Cu complement intern) Și mai greu ofta, Plînset Că plîngea, Vaiet Că-mi scotea. TEODORESCU, P. P. 466. 2. Tranz. A jeli o persoană moartă, un. lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsînd lacrimi, tînguin- du-se. Copilă dragă, nu-l mai plînge... Pe-o piatră capul el și-a pus Și pe vecie doarme dus. MACEDONSKI, O. I 156. Rămasă singură, plîngea cu lăcrîmi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era, O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. Oile s-or strînge, Pe mine m-or plînge Cu lacrimi de sînge. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Expr. A-și plînge păcatele = a ispăși o vină. Cum îți plîngi păcatele, Că n-ai ținut vorbele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. 3. Tranz. A compătimi pe cineva din toată inima, a avea milă de cineva. Plîngeam pe acea nenorocită femeie silită a bea un nou pahar de durere! NEGRUZZI, S. I 49. ◊ (Intranz., în expr.) A-i plînge (cuiva) de milă = a deplînge (pe cineva) din toată inima, a-i părea foarte rău de nenorocirea altuia. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plîngi de milă! CREANGĂ, O. A. 162. Că de sus de pe movilă De-oi zvîrli ghioaga cea mare, Zău, ți-oi plînge chiar de milă, Măi tătare, măi tătare!... ALECSANDRI, O. 70. 4. Refl. A se văita, a se tîngui. Trăiesc acei ce vreau să lupte, Iar cei fricoși se plîng și mor. COȘBUC, P. I 194. De asta te plîngi, stăpîne? – D-apoi de care alta, măi Chirică? CREANGĂ, P. 155. Alții în visuri de înălțare Se plîng deoparte cu ah și vah! Că mereu sufăr de-o boală mare. ALECSANDRI, T. I 377. 5. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a reclama. Păgubașul s-a plîns la miliție.
PLÎNS1, (rar) plînsuri, s. n. Faptul de a plînge (v. plîngere, tînguire); (concretizat) lacrimi. Cu ochii umezi de lacrimi, amîndoi rămîn ca doi copii, cărora le potolești plînsul dîndu-le jucăria dorită. BUJOR, S. 27. Într-amîndoauă curțile împăraților nu mai vedeai fețe vesele, nu mai vedeai bucurie, ci numai lacrimi, plînsuri și suspine! SBIERA, P. 91. Cu mînile-amîndouă eu fața imi ascund Și-ntăia dată-n viață mi pliiis amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. ◊ Fig. Al vostru-i plînsul strunei mele. GOGA, P. 8. Plînsul streșinii suspină ca un cîntec de vioară Monoton, șoptind povestea unei vremi de mult uitate. TOPÎRCEANU, S. A. 40. ◊ Loc. adj. De plîns = vrednic de milă, jalnic. L-am găsit într-o stare de plîns.
PLÎNS2, -Ă, plînși, -se, adj. 1. (Despre ochi, privire, față etc.; p. ext. despre persoane) Care a plîns, pe care se văd urme de lacrimi. Baba Rada... se trăgea de păr și avea priviri speriate și plînse. PAS, Z. I 193. Expuse cu mutră amărîtă și glas plîns pățania copilașului său. REBREANU, R. II 94. Dar, după ce i-a spus cîteva vorbe tare fierbinți ca s-o incinte, a luat seama cît era ea de plînsă. CARAGIALE, S. N. 278. 2. Fig. Jalnic, trist, sfîșietor. Iată cîntecul. – Poetul pentru ce-l mai scoate însă? Pentru cine e parfumul sau durerea lui cea plînsă? MACEDONSKI, O. I 129. Mirosul cel umed al florilor învioșate o făceau să doarmă mult și lin, însoțită în calea visurilor ei de glasul cel plîns al fluierului. EMINESCU, N. 11.
PLÎNSÉT, plînsete, s. n. Plîns; lamentație, văicăreală. Surprins peste fire de acest torent de plînsete și de cuvinte și șovăind între diferite bănuieli, stăteam locului nemișcat. GALACTION, O. I 82. Copacii, pe stradă, oftează; e tuse, e plînset, e gol Și-i frig și burează. BACOVIA, O. 31. Se aude iarăși un plînset, dar un plînset înfundat, care vine parcă din inima pămîntului. SAHIA, N. 22. Murmurul, azi și aricind, E plînset în zadar. COȘBUC, P. I 257. ◊ Fig. Iar farmecul iubirii la plînsetul de vînt Părea-va o poveste ce frunzele o cînt. PĂUN-PINCIO, P. 82. ♦ (Concretizat) Lacrimi. Ea cu ochii plini de plînset Privea gloata cum se duce, Și-un pustiu simți-mprejuru-i Și-ntuneric pe pămînt. COȘBUC, P. II 81.
plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns
plâns s. n., pl. plấnsuri
plânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plângem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plânserăm; part. plâns
plâns s. n., pl. plânsuri
PLÂNGE vb. 1. a lăcrima. (A început să ~.) 2. (fam. și peior.) a (se) bâzâi. (Ești copil mare, de ce ~?) 3. v. smiorcăi. 4. v. boci. 5. v. văita. 6. v. compătimi. 7. v. murmura. 8. v. reclama.
PLÂNGE vb. v. regreta.
PLÂNS adj. înlăcrimat, lăcrimat. (Om ~.)
PLÂNS s. 1. v. plânset. 2. plânset, (fam. și peior.) bâzâială, bâzâit, bâzâitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plângere, plânset, plânsoare. (Oprește-ți ~ul!) 4. v. văitat. 5. v. jelire.
A plânge ≠ a râde
Plâns ≠ râs
plînge (plấng, plấns), vb.1. A vărsa lacrimi. – 2. A compătimi, a deplînge. – 3. A jeli (un mort). – 4. (Refl.) A se tîngui, a se văita. – Mr. plîngu, plînșu, plînzire, megl. plǫng, plǫns, plǫngiri, istr. plîng, plîns. Lat. plangĕre (Pușcariu 1339; Candrea-Dens., 1409; REW 6572; Rolhfs, Differenzierung, 33), cf. it. piangere, prov. planher, fr. plaindre, cat. planyer, sp. plañir. Uz general (ALR, II, 231). – Der. plîngăcios, adj. (plîngător, gata să plîngă); plîngător (var. rară plîngaci), adj. care plînge, trist); plîngere, s. f. (acțiunea de a plînge sau de a se jelui; reclamație; cerere); plîngătoare, s. f. (bocitoare); plîns (var. plînset), s. n. (plîngere, tînguire); plînsoare, s. f. (plîns, scîncet); deplînge, vb. (a compătimi, a deplora), format după fr. déplorer, cf. deplora.
A PLÂNGE plâng 1. intranz. 1) A vărsa lacrimi scoțând sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufletești). ~ de ciudă.A-i ~ cuiva de milă a-i părea rău cuiva de cineva care se află într-o stare penibilă. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tânguioase, pline de jale; a se tângui; a suspina. Vântul plânge. 2. tranz. 1) (persoane sau situații) A regreta cu îndurerare (vărsând lacrimi); a jeli; a deplânge; a tângui. ◊ A-și ~ păcatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu milă compătimind; a deplora; a căina; a deplânge. /<lat. plangere
A SE PLÂNGE mă plâng intranz. 1) A-și împărtăși neplăcerile, durerile, neajunsurile jeluindu-se (cuiva); a se tângui; a se căina; a se jeli; a se jelui. 2) A adresa o reclamație (unei autorități); a veni cu o plângere; a reclama; a se jelui. /<lat. plangere
PLÂNS1 n. v. A PLÂNGE și A SE PLÂNGE.De ~ care trezește compătimire; vrednic de milă. /a (se) plânge
PLÂNS2 ~să (~și, ~se) 1) v. A PLÂNGE. 2) (despre ochi, față) Care are urme de lacrimi. /Din plânge
plânge v. 1. a vărsa lacrimi de durere: copilul plânge; 2. a regreta mult: l’a plâns mult timp; 3. a avea compătimire: plângem pe cei nenorociți; 4. a exprima durerea sau nemulțumirea sa: de ce te plângi? [Lat. PLANGERE].
plâns n. plângere: plânsul copiilor.
plîng, plîns, a plînge v. intr. (lat. plángere, a lovi, a plînge, it. piángere și piágnere, pv. planher, fr. plaindre, sp. plañir. V. plagă). Vărs lacrămĭ de durere saŭ de întristare: copiiĭ plîng și rîd foarte ușor. A-țĭ plînge sufletu saŭ inima, a jăli adînc. V. tr. Jălesc, regret perderea: toată țara l-a plîns pe Ștefan cel Mare. Compătimesc, deplor: te plîng de starea în care aĭ ajuns! V. refl. Mă jăluĭesc, îmĭ exprim durerea saŭ întristarea: bolnavu se plîngea de durerĭ la coaste. Mă jăluĭesc, reclam: păgubașu s’a plîns la poliție de furtu a căruĭ victimă a fost.
plî́ns m., pl. plînsete (după rîs, rîsete). Acțiunea de a plînge: copiiĭ pin plîns se liniștesc. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ: se auzea un plîns de copil, niște plînsete de copil.
plînge vb. v. REGRETA.
PLÎNGE vb. 1. a lăcrima. (A început să ~.) 2. (fam. și peior.) a (se) bîzîi. (Ești copil mare, de ce ~?) 3. a (se) miorcăi, a (se) smiorcăi, (glumeț) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Un sugar care ~.) 4. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 5. a căina, a compătimi, a deplînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru tot ce-a îndurat.) 6. a murmura, (pop.) a cîrti, (înv. și reg.) a tînji. (Să nu aud că te ~!) 7. a reclama. (Cui să ne ~?)
PLÎNS s. 1. lăcrimare, plîngere, plînset, plînsoare, (înv. și reg.) plînsătură. (~ cuiva.) 2. plînset, (fam. și peior.) bîzîială, bîzîit, bîzîitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plîngere, plînset, plînsoare. (Oprește-ți ~!) 4. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!) 5. bocire, jelire, plîngere, (pop.) jeluială, jeluire. (~ unui mort.)
PLÎNS adj. înlăcrimat, lăcrimat. (Om ~.)
PLÎNS. Subst. Plîns, plînset, plînsoare, plîngere, lăcrimare, lacrimi. Lacrimă, lăcrămioară (dim.), lăcrimea (reg.), lăcrimiță (reg.), lăcrimuță (reg.). Smiorcăială, smiorcăire, smiorcăit, smîrcîială (reg.), smîrcîit (reg.); scînceală, scîncet, scîncire, scîncit, scîncitură. Bocet, bocire, bocit, jelanie, jelire, jelit, jeluială, jeluire, lamentare, lamentație (rar), tînguială, tînguire, tînguit, vaier, văierare, văitare, văitătură, văicăreală (pop. și fam.). Suspin, suspinare, suspinat; sughiț. Adj. Plîns, cu lacrimi în ochi, plin de lacrimi, scăldat în lacrimi, înlăcrimat, lăcrimat, lăcrămos (pop.). Plîngăcios, plîngător, plîngăreț, lăcrimător (rar), lacrimogen (fig., ir. și depr.). Smiorcăit, smîrcîit (reg.), scîncitor. (Bocitor, jelitor, jeluitor, tînguios, tînguitor, văităreț, văitător. Vb. A-i da (veni) (cuiva) lacrimile (în ochi), a i se umezi ochii, a lăsa (a pune) buza, a-l podidi plînsul, a izbucni în plîns, a-l umfla (pe cineva) plînsul. A plînge, a vărsa lacrimi, a i se scălda ochii în lacrimi, a înlăcrima, a lăcrima, a da apă la șoareci, a face rachiu pisicii; plînge de sare cămașa de pe el, a plînge cu foc și pîrjol, a plînge ca o mireasă, a se umfla de plîns; a (se) smiorcăi, a smîrcîi (reg.), a plînge înăbușit, a (se) scînci; a plînge cu suspine. A-și înghiți plînsul (lacrimile). A (se) boci, a se jeli, a se jelui, a se tîngui, a se lamenta, a se văiera (reg.), a se văicări (pop. și fam.), a se văita, a se vălăcăi (reg.). V. durere, lamentare, necaz, neplăcere, tristețe.
ILLE DOLET VERE QUI SINE TESTE DOLET (lat.) suferă cu adevărat cel ce plânge fără martori – Marțial, „Epigrammata”, 1, 34, 4.
SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.
VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO (lat.) chem pe cei vii, plâng pe cei morți, frâng fulgerele – Schiller, „Das Lied von der Glocke”.
A PLÂNGE a da apă la șoareci, a orăcăi, a pișa ochii, a plânge în pumni, a se prăpădi de plâns, a se smiorcăi.
a plânge în pumni expr. a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere.
a se prăpădi de plâns expr. a plânge foarte tare.
plânge masa! expr. (cart.) jocul stagnează!
plânge paharul! expr. (glum.) paharul e gol!, toarnă în pahare!

plâns dex

Intrare: plâns (adj.)
plâns 1 adj. adjectiv
Intrare: plâns (plânset)
plâns 2 s.n. substantiv neutru
Intrare: plânge
plânge verb grupa a III-a conjugarea a X-a