pizmui definitie

13 definiții pentru pizmui

PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. A avea pizmă pe cineva, a invidia; a dușmăni pe cineva. Fiindcă avea darul de a fi curățel, toți flăcăii din sat îl pizmuiau. ISPIRESCU, L. 229. Drept să-ți spun, îți pizmuiesc fericirea. CARAGIALE, P. 127. Fetele vecinilor o pizmuiau, căci nu era nici una ca dînsa de frumoasă. BOLINTINEANU, O. 348.
pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă
pizmuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pizmuiáscă
PIZMUÍ vb. v. invidia.
PIZMUÍ vb. v. dușmăni, urî, vrăjmăși.
A PIZMUÍ ~iésc tranz. (persoane) A trata cu pizmă; a invidia. /pizmă + suf. ~ui
pizmuí, pizmuiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a urî, a dușmăni, a invidia. 2. (refl.) a se încăpățâna; a persista, a stărui.
pizmuì v. a avea pizmă, a invidia.
pizmuĭésc v. tr. (d. pizmă; ngr. pismatóno, vsl. pizmiti sen). Invidiez. – Vechĭ și -măluĭésc.
PIZMUI vb. a invidia, (înv.) a bănui, a deochea, a nenăvidi, a pizmi, a rîvni, a răpști, a zavistui. (Mulți îl ~.)
pizmui vb. v. DUȘMĂNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.

pizmui dex

Intrare: pizmui
pizmui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a