pizmă definitie

14 definiții pentru pizmă

PÍZMĂ, pizme, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz, nemulțumire; p. ext. ură, dușmănie; (sens curent) invidie. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenția de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ◊ Expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.
PÍZMĂ, pizme, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz, nemulțumire; p. ext. ură, dușmănie; (sens curent) invidie. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenția de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ◊ Expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.
PÍZMĂ s. f. Invidie, ciudă. Ghici de la început tot ce zăcea în inimile fraților și cumnatelor, care se uitau cu ochi răi și pizmă la dragostea lor. POPESCU, B. III 9. Oamenii corupți și plini de ură și de pizmă împotriva Ioanei se sileau mai mult să o șteargă de deplin din aducerea- aminte a slabului rege. ODOBESCU, S. I 20. Strîmbătatea izvorăște din siluire, din pizmă, din jefuire și din neștiință. RUSSO, O. 27. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = în necazul, în ciuda (cuiva). Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă, Numa-n pizma mea să facă, Cîntă hoțul de mă seacă. TEODORESCU, P. P. 346. ◊ Expr. (Neobișnuit) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă, la supărare cu cineva. De ce a trebuit să se pună în pizmă cu Ciulic? SLAVICI, N. I 281.
pízmă (pop.) s. f., g.-d. art. pízmei
pízmă s. f., g.-d. art. pízmei; pl. pízme
PÍZMĂ s. v. invidie.
PÍZMĂ s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
pízmă (pízme), s. f. – Invidie, ciudă. – Var. pismă. Mr., megl. pizmă. Mgr. πεĩσμα „ciudă” (Munrnu 45), parțial prin intermediul sl. pizma (Vasmer, Gr., 117), cf. sb. pizma, bg. pizm. – Der. pizmaș, s. m. (invidios); pizmătăreț (var. pizmătar), adj. (invidios), cf. ngr. πειρματάρης; pizmătarnic, adj. (invidios), cu suf. dublu; pizmos, adj. (invidios); pizmui (var. înv. pizmălui), vb. (a invidia); pizmuitor, adj. (invidios). Rut. pizma trebuie să provină din rom. (Miklosich, Wander., 18).
PÍZMĂ ~e f. 1) Sentiment de nemulțumire egoistă provocat de situația cuiva în societate sau de calitățile cuiva; invidie; ciudă. 2) Sentiment de animozitate ascunsă (față de cineva); pică; ranchiună. /<sl. pizma
pízmă, pízme, s.f. (înv.; pop.) 1. ciudă, necaz, nemulțumire; dușmănie, ură; invidie, gelozie; răutate, vrajbă. 2. zel, râvnă.
pizmă f. 1. necaz pentru fericirea sau succesul altuia; 2. ciudă: ce te ai pus în pizmă? PANN. [Gr. mod.].
pízmă f., pl. e (ngr. pisma, cĭudă, d. vgr. peisma, convingere: vsl. bg. sîrb. pízma). Rar azĭ. Invidie. În pizma cuĭva, în cĭuda luĭ.
pizmă s. v. ANIMOZITATE. DISCORDIE. DUȘMĂNIE. ÎNVRĂJBIRE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.
PIZMĂ s. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam), parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scîrbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dîcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, rîvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpînită pe...)

pizmă dex

Intrare: pizmă
pizmă substantiv feminin