pitic definitie

41 definiții pentru pitic

PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.
PÍTICE adj. (În sintagma) Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia antică, în cinstea zeului Apolo. – Din fr. [jeux] pythiques.
PÍTIC1, pitice, adj. (În sintagma) Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia antică, în cinstea zeului Apolo. – Din fr. [jeux] pythiques.
PITÍC2, -Ă, pitici, -ce, subst., adj. 1. S. m. și f. Individ care aparține unor populații din Africa centrală, cu statura mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, caracterizat prin vioiciune și istețime. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare; pigmeu. 3. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 4. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparține unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.
PITÍC, -Ă, pitici, -e, adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund; (despre plante) chircit, pipernicit, nedezvoltat; (despre obiecte) de dimensiuni reduse, mic. Privi în juru-i; își coborî ochii spre uncheșul pitic. SADOVEANU, O. VII 102. În gura văii, lîngă pod Boierii stau cu frică Ei par o gloată de norod, Pe cai pitici și plini de glod. COȘBUC, P. I 195. Nor de fluturi Zboară-n cale-i și cu-a lor aripi se pare C-ar voi s-o mai oprească printre arborii pitici. ALECSANDRI, P. III 84. Foaie verde măr pitic Nu mai zi, flăcău, nimic. TEODORESCU, P. P. 276. ♦ (Despre unele plante și animale) Care face parte din specia de plante sau de animale care râmîn totdeauna mici. Trandafiri pitici. Găini pitice.
PITÍC2, -Ă, pitici, -e, s. m. și f. 1. Individ avînd o statură mult inferioară celei mijlocii (de cele mai multe ori din cauza unei insuficiente funcționări a unor glande cu secreție internă). ♦ Fig. Om neînsemnat. Ici, umbre de noroade le vezi ocărmuite De umbra unor pravili călcate, siluite. De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. ALEXANDRESCU, M. 5. 2. Persoană dintr-un neam de oameni mici de statură, care trăiesc în centrul Africii; pigmeu. (în literatura fantastică) Guliver în țara piticilor. ▭ Acei pitici nemărginit de mici aveau regii lor, purtau războaie și poeții lor nu găseau în univers destule metafore și comparațiuni pentru apoteoza eroilor. EMINESCU, N. 66. 3. (În basme) Personaj fantastic de statură mică, caracterizat prin vioiciune și istețime. Afară era un zvon ca o fugă de pitici cu clopoței minusculi în ciucurii de la opinci. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 86. Ba Peneș-împărat aăzînd pe Barbă-Cot piticul stînd Pe-un gard de-alături privitor L-a pus la joc. COȘBUC, P. I 58.
pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce
!pítice (jocuri ~) adj. f. pl.
pític (ist.) adj. m., pl. pítici; f. sg. pítică, pl. pítice
pitíc s. m., adj. m., pl. pitíci; f. sg. pitícă, g.-d. art. pitícei, pl. pitíce
DROPIE PITÍCĂ s. v. spurcaci.
PIN PITÍC s. (BOT.; Pinus pumilo) jep, jneapăn.
PITÍC s. v. boiștean.
PITÍC s., adj. 1. s. liliputan, (reg.) ghemiș, (Transilv.) nimuric, (înv.) nan. (Un ~ de la circ.) 2. adj. liliput, liliputan, (înv.) logoș. (Om ~.) 3. adj. mic, scund. (Fasole ~.)
STÂRC-PITÍC s. v. bâtlănaș.
Pitic ≠ gigant, gigantic, namilă, uriaș
PÍTIC, -Ă adj. Referitor la Apolo. ♦ Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia, în cinstea zeului Apolo. [< fr. pythique].
PÍTIC adj. pl. jocuri ~ce = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia, în cinstea zeului Apolo. (< fr. /jeux/ pythiques)
pitíc (pitícă), adj.1. Foarte mic, minuscul. – 2. (S. m.) Om foarte mic. – 3. Plevușcă, peștișori. – Var. chitic (mai ales cu ultimul sens). Origine îndoielnică, probabil din piti „a ascunde”, etimologic „a face mic, a face invizibil”. În general, se consideră că ar fi vorba de gr. πίθηϰος „maimuță”, cf. sl. pitikŭ (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 687), dar această apropiere pare întîmplătoare. – Der. pitică, s. f. (femeie foarte mică; varietate de iris pitic); piticesc, adj. (pitic); pitici, vb. (a micșora, a închirci); cicic, s. m. (plevușcă), formă asimilată din chitic (Drăganu, Dacor., VI, 131); piticenie, s. f. (stîrpitură); piticos, adj. (pitic); piticoace, s. f. (pitică).
PITÍC1 ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care are statură mai mică decât cea obișnuită; de statură mică. 2) (despre unele varietăți de animale și plante) Care are o înălțime mai mică decât cea proprie speciei. 3) (despre obiecte) Care are dimensiuni foarte reduse; de proporții mici; minuscul; miniatural. /cf. sl. pitiku
PITÍC2 ~ci m. 1) Persoană de statură neobișnuit de joasă; pigmeu; liliputan. 2) fig. Persoană lipsită de valoare; om de nimic; pigmeu. 3) (în basme) Personaj fantastic de statură foarte mică, vioi și isteț. /cf. sl. pitiku
PÍTICE adj.: Jocuri ~ jocuri organizate în Grecia antică o dată în patru ani, consacrate luptei zeului Apolo cu balaurul Piton. /<fr. pythiques
pitíc, -ă, adj. (reg.) mic.
pitic a. și m. 1. care e de o statură foarte mică; 2. puțin înalt: tavanul e atât de pitic ISP. Piticii cei isteți poartă în basme numele de Ghemiș, Neghiniță, Pipăruș, Prichiduță, Sfredeluș; iar piticul răutăcios, cel de Statu-palmă. [Vechiu-bulg. PITIKŬ (din gr. PÍTHICHOS, maimuță), lit. de talia maimuței]. ║ m. Zool. chitic: puii tăcură pitic POP.
*pític, -ă adj. (vgr. pythikós, d. Pýthon, numele unuĭ balaur ucis de Apóline). Jocurile pitice, acelea care se celebraŭ din patru în patru anĭ la vechiĭ Grecĭ la Delfi în onoarea luĭ Apóline Píticu, adică „ucigătoru balauruluĭ Pitone”. V. pitonisă.
pitíc, -ă s. m. și f. (vsl. pitikŭ, maĭmuță, d. vgr. pithekos, maĭmuță. V. patic, galeopitec). Vest. Pigmeŭ, om foarte scund: pin centru Africiĭ există un popor de piticĭ, ĭar piticiĭ născuțĭ din părințĭ normalĭ îs degenerațĭ. Fig. Om fără merit. Adj. Pipernicit, mic: brazĭ piticĭ, găinĭ pitice. Pin ext. Scund, jos, umil: casă pitică. S. m. Est (chitic). Obleț (pește). Adv. A tăcea chitic, a tăcea ca peștele, a nu crîcni, a nu sufla. S. n. Un fel de carne de la pulpa vaciĭ: carne de la chitic. V. bondoc, ghindoc, ghibirdic, pochindoc, popondoc, prichindel.
dropie piti s. v. SPURCACI.
pitic s. v. BOIȘTEAN.
PITIC s., adj. 1. s. liliputan, (reg.) ghemiș, (Transilv.) nimuric, (înv.) nan. (Un ~ de la circ.) 2. adj. liliput, liliputan, (înv.) logoș. (Om ~.) 3. adj. mic, scund. (Fasole ~.)
stârc-pitic s. v. BÎTLĂNAȘ.
pitíc s. m. ◊ „Trebuia să dăm peste pitic (semnalul de manevră – nn), apoi să intrăm pe linia de plecare după semnalul de ieșire. Nu am văzut (dacă l-a dat impiegatul – nn) că eram pe stânga. Am depășit piticul, apoi, după 200 de metri, am realizat că trebuie să dăm înapoi în gară. Venea locomotiva dinspre Agigea.” R.l. 17 VI 95 p. 16
BUMBEȘTI-PIȚIC, com. în jud. Gorj; 2.747 loc. (1991).
PÍTICE (< fr.; {s} lat. pythia < gr. puthia < Puthô, nume antic al orașului Delfi) adj. Jocuri ~ = jocuri organizate la Delfi, în Grecia antică din patru în patru ani, în amintirea luptei legendare a zeului Apolo cu balaurul Piton. Cuprindeau concursuri poetice, dramatice și muzicale, curse de alergări și exerciții de gimnastică.
PITIC subst. 1. – frecv. (Dm; Băl II; CL; Buc; C Ștef); – C. (BCI IV 202); – T. (16 A I 287); -escu; -eni s. (Sd XI 258); -i s. (Dm); Piticu, T. (A Gen II 66). 2. Pitic/ă fam. (Nif). 3. Piticar, -iul (Buc). 4. Compus + cot: Piticot, băn. (LB).
CONVOLVULUS L., ZORELE PITICE, VOLBURĂ, fam. Convolvulaceae. Gen originar din regiunile temperate și subtropicale, peste cca 150 specii, plante erbacee, mar puțin, subfrutescente pînă la mici arbuști, unele erecte, altele volubile sau repente, înalte de 40-50 cm. Flori, (caliciul liber, ovar 2-locular, stigmat cu lobi cilindric-cuneați) infundibuliforme, viu colorate. Plante rustice, cu înflorire (vara) bogată.
MEDIOLOBIVIA Bckbg., CACTUS PITIC, fam. Melastomataceae. Gen originar din Argentina, Bolivia, cca 32 specii, plante mici, globuloase, cu mulți lăstari. Flori infundibuliforme, fin-pubescente, galbene, portocalii, roșii.
Nymphaea baumii Rehn. et Henkel « Nufăr pitic ». Specie cu flori (pînă la 2,5 cm diametru) albe cu miros plăcut, înfloresc ziua. Frunze pieloase, cordate, verzi, lucioase, pe partea inferioară cu nuanțe de roșu și punctate cu violet. Nu rezistă iarna. Se cultivă în bazine mici cu o temperatură a apei de cca 28°C.
Nymphaea tetragona Georgi « Nufăr pitic ». Specie care înflorește în iun.-aug. Flori albe, parfumate. Frunze cordate, pe partea superioară verzi, uneori cu pete negre, pe partea inferioară verzi-pal pînă la roșietice. Rizom gros de cca 2,5 cm și lung pînă la 10 cm. Specie rezistentă iarna.
SASA Makino et Shibata, BAMBUS PITIC, fam. Gramineae. Gen originar din Asia de E, cca 58 specii, cu rizom tîrîtor. Tulpină cilindrică, articulată, fistuloasă pînă la înaltă, cu 1-2 lăstari din fiecare nod. Frunza în verticil spre vîrful ramurilor laterale. Flori dispuse în panicul rar.
a avea mușchi / pitici pe creier expr. (adol.) a fi nebun
a i se pune piticul expr. (adol.) 1. a se supăra, a se enerva. 2. a înnebuni.

pitic dex

Intrare: pitic
pitic
Intrare: pitic (s.n.)
pitic s.n.
Intrare: pitic (s.m.f.)
pitic s.m.f. substantiv masculin
Intrare: Pițic
Pițic
Intrare: Pitic
Pitic