Definiția cu ID-ul 505006:
pítă (píte), s. f. – Pîine; slujbă. –
Mr.,
megl. pită. Mgr. πίτα
cf. tc. pite (Miklosich, Et. Wb., 248a; Loebel 77; Lokotsch 1654),
alb. pitë (Meyer, Alb. St., IV, 97),
bg. pita (Conev 86),
sb. pita (Vasmer,
Gr., 117),
iud. sp. pita,
calabr. pitta „pîine” (REW 6546; Rohlfs, EWUG, 1714),
mag. pita. –
Der. pitan (
var. chitan),
s. m. (
Mold., pîine de casă;
înv., pîine proastă); pitar,
s. m. (Banat, brutar; boier, membru al Divanului, însărcinat cu brutăria Palatului și cu intendența armatei, mai tîrziu și cu trăsurile domnului),
cf. sl. pitari, care pare a proveni din
rom.; pitărie,
s. f. (Banat și
Trans., brutărie; slujba de pitar); pităreasă,
s. f. (nevastă de pitar; brutăriță); pitușcă,
s. f. (pîinișoară); pitoancă,
s. f. (ciupercă, Boletus granulatus),
cf. Iordan, Dift., 215 și Pascu,
Suf., 271. – Din
rom. provine
ngr. πιτάρις (Meyer, Neugr. St., II, 77).
Pite dex online | sinonim
Pite definitie