pite definitie

28 definiții pentru pite

PÍTĂ, pite, s. f. (Reg.) 1. Pâine. ◊ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roșcată-cenușie, cu carnea albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existență; p. ext. slujbă, funcție, post. – Din bg. pita.
PÍTĂ, pite, s. f. (Reg.) 1. Pâine. ◊ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roșcată-cenușie, cu carnea albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existență; p. ext. slujbă, funcție, post. – Din bg. pita.
!píta-vácii (plantă) s. f. art., g.-d. art. pítei-vácii
pítă (reg.) s. f., g.-d. art. pítei; pl. píte
píta-vácii s. f.
pítă s. f., g.-d. art. pítei; pl. píte
PITA-PÓRCULUI s. v. pâinea-porcului, portulacă.
PITA-VÁCII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoașcă, titărci (pl.), văcuțe (pl.), mânătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.
PITALUIDUMNEZÉU s. v. râșcov.
PÍTĂ s. v. pâine.
PÍTE s. pl. v. cereale, grâne.
pítă (píte), s. f. – Pîine; slujbă. – Mr., megl. pită. Mgr. πίτα cf. tc. pite (Miklosich, Et. Wb., 248a; Loebel 77; Lokotsch 1654), alb. pitë (Meyer, Alb. St., IV, 97), bg. pita (Conev 86), sb. pita (Vasmer, Gr., 117), iud. sp. pita, calabr. pitta „pîine” (REW 6546; Rohlfs, EWUG, 1714), mag. pita. – Der. pitan (var. chitan), s. m. (Mold., pîine de casă; înv., pîine proastă); pitar, s. m. (Banat, brutar; boier, membru al Divanului, însărcinat cu brutăria Palatului și cu intendența armatei, mai tîrziu și cu trăsurile domnului), cf. sl. pitari, care pare a proveni din rom.; pitărie, s. f. (Banat și Trans., brutărie; slujba de pitar); pităreasă, s. f. (nevastă de pitar; brutăriță); pitușcă, s. f. (pîinișoară); pitoancă, s. f. (ciupercă, Boletus granulatus), cf. Iordan, Dift., 215 și Pascu, Suf., 271. – Din rom. provine ngr. πιτάρις (Meyer, Neugr. St., II, 77).
PÍTĂ ~e f. reg. 1) Produs alimentar făcut din aluat dospit, frământat și copt în cuptor; pâine. ◊ Celui flămând numai ~a-i în gând fiecare se gândește la ceea ce îl interesează. 2) fig. Hrana cea de toate zilele. /<bulg. pita
piță1! interj., s.f. 1. (interj.; pop.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă caprele. 2. s.f. (reg.) capră.
piță2, píțe, s.f. (reg.) 1. carne pripită. 2. om subțire, slab, nevolnic, prăpădit, bețiv.
pită f. pâine dospită la cuptor: eu i-aș sătura curtea cu o pită ISP.; pita vacii, mânătarcă. [Serb. PITA, turtă].
pítă f., pl. e (bg. sîrb. pita, lipie, d. vsl. pitati, a hrăni; ung. pita, pite, turc. pidé, pité, ngr. pita. V. pedea). Trans. Mold. Pop. orĭ fam. Pîne. Vechĭ. A fi într’o pită cu tatăl tăŭ, a nu fi ajuns încă să plăteștĭ bir. Pita vaciĭ (Trans.), un fel de pitarcă (bolétus edúlis). – Mold. pop. chítă.
pita-lui-Domnul-Hristos s. v. ROȘCOVĂ.
pita-lui-Dumnezeu s. v. RÎȘCOV.
pita-lui-sfîntu-Ioan s. v. ROȘCOVĂ.
pita-lul-Sîntion s. v. ROȘCOVĂ.
pita-porcului s. v. PÎINEA-PORCULUI. PORTULACĂ.
PITA-VACII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoașcă, titărci (pl.), văcuțe (pl.), mînătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.
pi s. v. PÎINE.
pite s. pl. v. CEREALE. GRÎNE.
pítă, pite, (ptítă), s.f. – (gastr.) Pâine. Mai demult, se făcea din făină de mălai, din cereale amestecate și mai rar din grâu: „Zâcé bătrânii: «măi, sămănați orz, săcară, să aveți ș-on ptic de ptită mai bună»; când ai avut ptită de săcară, ai fost domn. (…) Sămănam hrișcă șî săcară șî orz șî mestecam cu mălai și făcem ptită; era mai bună dacă erau amestecate” (Memoria, 2004: 39). – Din bg. pita (Conev, cf. DER; DEX, MDA); din ngr. pita (MDA), tc. pite (Miklosich, cf. DER); din alb. pitë (Meyer, cf. DER), srb. pita (Vasmer, cf. DER). Cuv. rom. > magh. pita (Bakos, 1982).
píță, pițe, s.f. – (reg.) 1. Piele. 2. Bucată de carne friptă sau prăjită. (Banat, Trans., Maram.). – Et. nec. (MDA).
pítă, -e, s.f. – (gastr.) Pâine. Mai demult, se făcea din făină de mălai, din cereale amestecate și mai rar din grâu: „Zâcé bătrânii: «măi, sămănați orz, săcară, să aveți ș-on ptic de ptită mai bună»; când ai avut ptită de săcară, ai fost domn. (…) Sămănam hrișcă șî săcară șî orz șî mestecam cu mălai și făcem ptită; era mai bună dacă erau amestecate” (Memoria 2004: 39). – Ngr. pita, tc. pite, alb. pitë, bg. pita, srb. pita, iud. pita (DER); Cuv. rom. preluat în magh. (pita) (Bakos 1982).

pite dex

Intrare: pită
pită substantiv feminin
Intrare: pite
pite
Intrare: piță
piță
Intrare: pita-vacii
pita-vacii substantiv feminin articulat (numai) singular