PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.[1]

PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

PISTRÚI1, pistrui, s. m. (Mai ales la pl.) Pată mică brună sau gălbuie, care se formează pe obrazul (mîinile, gîtul) unor oameni, mai ales la cei blonzi sau roșcați. Dacă vreunul se lega de el că are părul roșu și pistrui pe obraz, săreați în apărarea lui. PAS, Z. I 61. Parcă îi scuturase cineva în față o bidinea de văpsea roșie, așa de mulți pistrui avea pe obraz. BART, E. 357. ♦ Fig. Pată (neagră). Trec corbii umplînd cerul de pistrui. LESNEA, A. 108. Numai ici-colo poposeau cîrduri de ciori punctînd cu pistrui negri obrazul pămîntului. REBREANU, R. I 70. – Variantă:(regional) pestrúi (BASSARABESCU, V. 180) s. m.

PISTRÚI2, -ÍE, pistrui, -ie, adj. 1. Pistruiat (1). Flăcăuașul cel subțiratic, cu gîtul lung și cu obraz pistrui... grăbea pe o potecă de-a dreptul peste un deal. SADOVEANU, B. 191. 2. Pestriț. Un izvor... șerpuia printre straturi pistruie de flori. La TDRG. Păsărică pistruie, Pe copaci în sus se suie (Fasolea). GOROVEI, C. 140.

pistrúi1 (rar) adj. m., f. pistrúie; pl. m. și f. pistrúi

pistrúi2 s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistrúi adj. m., f. pistrúie; pl. m. și f. pistrúi

pistrúi s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

PISTRÚI adj. v. bălțat, pătat, pestriț, pistruiat, tărcat.

PISTRÚI s. lentigo, (rar) pistruială, (reg.) pestrițătură, pistriciune, (prin Transilv.) strelici. (Are ~ pe obraz.)

PISTRÚI ~ m. Pată mică de culoare brună-gălbuie, ce apare pe pielea unor oameni (mai ales a celor blonzi sau roșcați). /<sl. pistru

pistrúĭ, -úĭe adj. (d. pistru). Est. Pistruĭat. Pestriț: pasăre pistruĭe pe copacĭ se suĭe (cĭocănitoarea). – Și pe-.

pistrúĭe și pestrúĭe f., pl. uĭ (d. pistruĭ). Pl. Pete micĭ galbene care există pe fața unor persoane, maĭ ales la Jidanĭ. – Și pistrúĭ, m., pl. tot așa: pistruiĭ (Agrb. Înt. 57). V. puchinĭ.

pistrui adj. v. BĂLȚAT. PĂTAT. PESTRIȚ. PISTRUIAT. TĂRCAT.

PISTRUI s. (rar) pistruială, (reg.) pestrițătură, pistriciune. (prin Transilv.) strelici. (Are ~ pe obraz.)

pistrúi, pistruie, adj. – (ref. la oi) Albă cu puncte roșii (sau negre) pe obraz (Latiș, 1993: 80): „Și cum muntele îl suie / Zbiară oaia cea pistruie” (Lenghel, 1962: 235). ♦ (top.) Pistruia, pârâu ce izvorește din Munții Ignișului și se varsă în Firiza, în amonte de lacul de acumulare. – Din pistru „pătat” (< sl. pistrŭ „pestriț”) + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

PISTRUI, PESTRIȚ adjective. 1. Pistruiul (C Ștef; 16 B IV 45). 2. Pestre, Sîrbu (Giur 268); -a, olt. (Sd VI 469, XXI) < var. pestrui sau < adj. pistru „berbec cu pete”. 3. Pistrea, Radu (Drj X). 4. Pistriț/u, olt. (Am) și s.; -a t. 5. Cont. cu păstrugă: Pistrug, V., mold. (Sd VII 106).