pistil definitie

20 definiții pentru pistil

PISTÍL1, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.
PISTÍL2, pistiluri, s. n. Pastă consistentă de fructe, uscată în formă de foaie groasă; (la pl.) diferite varietăți de pastă. – Din tc. pestil.
PISTÍL1, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.
PISTÍL2, pistiluri, s. n. Pastă consistentă de fructe, uscată în formă de foaie groasă; (la pl.) diferite varietăți de pastă. – Din tc. pestil.
PISTÍL2, pistiluri, s. n. Pastă de fructe uscată în formă de foaie groasă. Pistil de caise.
PISTÍL1, pistiluri, s. n. 1. Organul femel reproducător al plantelor fanerogame format dintr-o parte mai umflată, numită ovar, prelungită printr-un gît îngust, numit stil, al cărui vîrf, ca o gămălie de ac, se numește stigmat. S-a observat că dacă pe stigmatul pistilului nu cade polenul staminelor, ovidele nu vor da semințe, botanica 76. 2. Obiect de sticlă, de porțelan etc. cu care se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice.
pistíl (organ al plantelor, pastă de fructe) s. n., pl. pistíluri
pistíl (organ al plantelor, pastă de fructe) s. n., pl. pistíluri
PISTÍL s. (BOT.) gineceu. (~ al unei flori.)
PISTÍL s.n. 1. Organ de reproducere femel la plantele fanerogame, format din frunze modificate; gineceu (2). 2. Piesă cilindrică de metal, de porțelan etc., având o umflătură la unul din capete, cu care se zdrobesc substanțele în motor; pisălog. [Pl. -luri, -le. / < fr. pistil].
PISTÍL s. n. 1. organ floral care conține elementele de reproducere femele; gineceu (2). 2. piesă cilindrică de metal, de porțelan etc., având umflătură la unul din capete, cu care se zdrobesc substanțele în mojar. (< fr. pistil, lat. pistillus)
pistíl (pistíluri), s. n. – Pastă de fructe. Tc. pestil (Șeineanu, II, 297; Ronzevalle 59), cf. ngr. πεστέλι, bg. pestil, sb. bestili.
PISTÍL1 ~uri n. 1) bot. Organ femel al florii, format din ovar, stil și stigmat, care servește la reproducere; gineceu. 2) Obiect de forma acestui organ al florii, folosit la pisarea substanțelor chimice sau farmaceutice. /<fr. pistil
PISTÍL2 ~uri n. 1) Pastă de fructe, uscată în formă de foaie grasă. 2) Varietate de astfel de pastă. /<turc. pestil
pistil n. unul din organele de fructificare la vegetale: pistilul se compune din ovariu, stil și stigmat.
pistil n. magiun de prune, de gutui. [Turc. PESTIL].
2) *pistíl n., pl. urĭ și e (lat. pistillum și -illus, pisălog, d. pinsere, pinsum, a pisa. V. piston). Bot. Organu feminin al floriĭ (numit și gineceŭ), compus din ovar, stil și stigmat.
1) pistíl n., pl. urĭ (turc. pestil, pesdil, de unde și ngr. pestéli, bg. pestil). Magĭun uscat în formă de foaĭe groasă: pistil de caise.
PISTIL s. (BOT.) gineceu. (~ al unei flori.)
pistil, pistiluri s. n. (er.) penis.

pistil dex

Intrare: pistil (pl. -e)
pistil pl. -e
Intrare: pistil (pl. -uri)
pistil pl. -uri substantiv neutru