piscuit definitie

2 intrări

20 definiții pentru piscuit

PISCUÍ, pers. 3 piscuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre păsări sau despre puii de pasăre) A ciripi, a piui. – Pisc1 + suf. -ui.
PISCUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a piscui. – V. piscui.
PISCUÍ, pers. 3 piscuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre păsări sau despre puii de pasăre) A ciripi, a piui. – Pisc1 + suf. -ui.
PISCUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a piscui. – V. piscui.
PISCUÍ, piscuiesc, vb. IV. Intranz. (Despre păsări) A ciripi; (despre puii de pasăre) a piui. Pe cea mai înaltă din crengi, zgribulite sub frunze, Stau împreună-ntr-un cuib, piscuind, vrăbiuțe plăpînde, Opt erau toate la număr și nouă cu vrabia mumă. MURNU, I. 33. Paserile-or piscui, Tu atunci îi adormi. BIBICESCU, P. P. 280. ◊ Fig. (Cu pronunțare regională) Săracele mîndrele, Chiscuiesc ca paserile Pe sub toate streșinele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376.
PISCUÍT s. n. Faptul de a piscui. Piscuitul puilor.
piscuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. piscuiéște/píscuie, imperf. 3 sg. piscuiá; conj. prez. 3 să piscuiáscă/să píscuie
piscuít (reg.) s. n.
piscuí vb., ind. prez. 3 sg. și pl. piscuiéște/píscuie, imperf. 3 sg. piscuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. piscuiáscă/píscuie
piscuít s. n.
PISCUÍ vb. v. piui.
PISCUÍT s. v. piuire, piuit, piuitură.
A PISCUÍ pers. 3 píscuie intranz. pop. (mai ales despre puii de pasăre) A emite sunete caracteristice subțiri și prelungi; a piui. /Onomat.
piscuí, pers. 3 sg. piscuiéște, vb. IV (reg.) 1. (reg.; despre păsări sau despre puii lor) a ciripi, a piui. 2. (fig.; reg.; despre oameni) a vorbi cu voce subțire. 3. (reg.; despre broaște) a orăcăi. 4. (reg.) a cânta din fluier. 5. (reg.; refl.; despre mămăligă) a răsufla.
piscuì v. a piui, vorbind de puișorii de pasăre. [V. piscoiu].
píscuĭ și -ĭésc, a v. tr. (vsl. piskati, a cînta din fluĭer, rus. piskatĭ și písknutĭ, a piui, pisk, șuĭerare; sîrb. piska, țipet ascuțit. V. piskoĭ). Mold. Trans. Piuĭ, fac piŭ-piŭ, ca puiĭ cînd îs supt aripile cloșteĭ saŭ și cînd o caută. – Pop. chiscuĭ.
piscui vb. v. PIUI.
piscuit s. v. PIUIRE. PIUIT. PIUITURĂ.
piscuí, piscuiesc, vb. intranz – 1. A emite sunete stridente; a zbiera, a țipa; a cânta. 2. A vorbi mărunt, cu glas subțire. 3. A piui: „Ce din brâie-o piscuit, / Pă mine m-o auzât” (Bilțiu, 1990: 195). – Din pisc „cioc de pasăre” (< sl. piskŭ) + suf. -ui (DEX, MDA).
piscuí, piscuiesc, vb. intranz – 1. A emite sunete stridente; a zbiera, a țipa; a cânta. 2. A vorbi mărunt, cu glas subțire. 3. A piui: „Ce din brâie-o piscuit, / Pă mine m-o auzât” (Bilțiu 1990: 195). – Din pisc „cioc de pasăre” (< sl. piskŭ) + -ui.

piscuit dex

Intrare: piscui
piscui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
piscui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: piscuit
piscuit substantiv neutru