pisălogi definitie

28 definiții pentru pisălogi

PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.
PISĂLÓG1, pisăloage, s. n. Unealtă casnică (de obicei de metal sau de lemn) rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amîndouă, cu care se pisează în piuliță sau în piuă; pilug. Pisăm în găvan – pisăm cu pisălogul – trei căpățîni de usturoi. STANCU, D. 195.
PISĂLÓG2, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, adj. (Familiar; adesea substantivat) Persoană care plictisește cu vorba, cu insistențele. Ne-a tras Jan o șuetă, de nu mai puteam scăpa. Teribil pisălog! Încolo, băiat admirabil. C. PETRESCU, C. V. 63.
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Familiar) A plictisi (pe cineva) cu vorba; a pisa (3).
pisălóg1 adj. m., s. m., pl. pisălógi; adj. f., s. f. pisăloágă, pl. pisăloáge
pisălóg2 s. n., pl. pisăloáge
pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă
pisălóg adj. m., (persoană) s. m., pl. pisălógi; f. sg. pisăloágă, g.-d. art. pisăloágei, pl. pisăloáge
pisălóg (instrument) s. n., pl. pisăloáge
pisălogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. pisălogeáscă
PISĂLÓG adj. v. cicălitor, sâcâitor.
PISĂLÓG s. pilug, (reg.) mai, măiag, nilug, pil, pisălău, pisător, pisoi. (~ cu care se pisează ceva în piuliță.)
PISĂLÓG s. v. pilug.
PISĂLOGÍ vb. v. bodogăni, cicăli, dăscăli, mărunți, pisa, plictisi, sfărâma, sâcâi, zdrobi.
PISĂLÓG1 ~oágă (~ógi, ~oáge) și substantival fam. (despre persoane) Care plictisește prin insistența sa. /a pisa + suf. ~ălog
PISĂLÓG2 ~oáge n. Unealtă casnică cu o măciucă la un capăt (sau la ambele), folosită pentru pisat ceva în piuă. /a pisa + suf. ~ălog
A PISĂLOGÍ ~ésc tranz. pop. A deranja întruna, repetând insistent același lucru; a necăji; a pisa; a plictisi. /Din pisălog
pisălog n. unealtă de pisat ceva într’o piuliță. [Tras din pisà (sub influența sinonimului pilug)].
pisălóg n., pl. oage (d. pisez cu sufixu -log. V. piŭă). Vest. Chilug, instrument de metal, de lemn orĭ de porțelan cu care izbeștĭ în piŭă cînd pisezĭ. Fig. Iron. Persoană care te pisează cu vorba.
pisălog adj. v. CICĂLITOR. SÎCÎITOR.
PISĂLOG s. pilug, (reg.) mai, măiag, nilug, pil, pisălău, pisător, pisoi. (~ cu care se pisează ceva în piuliță.)
pisălog s. v. PILUG.
pisălogi vb. v. BODOGĂNI. CICĂLI. DĂSCĂLI. MĂRUNȚI. PISA. PLICTISI. SFĂRÎMA. SÎCÎI. ZDROBI.
pisălog, -oagă, pisălogi, -oage s. m., s. f., adj. (persoană) care plictisește pe cineva cu insistențele sale / cu repetarea aceluiași lucru
pisălogi, pisălogesc v. t. a fi excesiv de insistent

pisălogi dex

Intrare: pisălog (adj.)
pisălog adjectiv substantiv neutru
Intrare: pisălogi
pisălogi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: pisălog (s.m.)
pisălog substantiv masculin substantiv neutru