piruit definitie

2 intrări

19 definiții pentru piruit

PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.
PIRUÍT s. n. (Rar) Faptul de a pirui; cântec în triluri al păsărilor; ciripit. – V. pirui.
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.
PIRUÍT s. n. Faptul de a pirui; cântec în triluri al păsărilor; ciripit. – V. pirui.
PIRUÍ, pers. 3 piruie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări mici, ca privighetoarea, canarul etc.) A cînta în triluri; p. ext. a ciripi. Păsările, în trecere – mai grabnică trecere acum – piruiau. Bănuiai că zboară să ducă veste tristă la cer. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 16. Iar o pasăre, cuprinsă de o dulce nebunie, Piruie în urma noastră, în lumina argintie. CERNA, P. 54. ◊ Fig. Pe deasupra acestei zarve, piruie naiul lui Dinicu. DELAVRANCEA, la TDRG.
PIRUÍT s. n. Faptul de a pirui; cîntecul în triluri al unor păsărele; p. ext. ciripit. Piruitul somnoros al vrăbiilor. G. M. ZAMFIRESCU, SE. M. N. I 247. S-aude, cînd și cînd... țîrîitul greierilor și piruitul unei privighetori. La TDRG.
piruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 píruie, imperf. 3 sg. piruiá; conj. prez. 3 să píruie
piruít (rar) s. n.
piruí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. píruie, imperf. 3 sg. piruiá
piruít s. n.
PIRUÍ vb. v. ciripi.
PIRUÍT s. v. ciripit.
A PIRUÍ pers. 3 píruie intranz. (despre păsări) A emite triluri. /Onomat.
PIRUÍT ~uri n. 1) v. A PIRUI. 2) Tril de pasăre. /v. a pirui
piruí, pírui, vb. IV (reg.) a ara a doua oară (pentru a curăța locul de pir).
piruít2 s.n. (reg.) arat a doua oară pentru curățirea locului de pir.
piruì v. a face rulade; pirue naiul. [Onomatopee].
PIRUI vb. a ciripi, (prin Olt.) a știorlîcăi. (Pasărea ~.)
PIRUIT s. ciripit, glas, (reg.) piruială, piruitură, (prin Olt.) știorlîcăială. (~ de păsărele.)

piruit dex

Intrare: pirui
pirui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: piruit
piruit