pirogravură definitie

9 definiții pentru pirogravură

PIROGRAVÚRĂ, (2) pirogravuri, s. f. 1. Tehnica, arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele, de os etc. prin pirogravare. 2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare; p. ext. obiect pirogravat. – Din fr. pyrogravure.
PIROGRAVÚRĂ, (2) pirogravuri, s. f. 1. Tehnica, arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele, de os etc. prin pirogravare. 2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare; p. ext. obiect pirogravat. – Din fr. pyrogravure.
PIROGRAVÚRĂ, (2) pirogravuri, s. f. 1. Arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele etc. prin pirogravare. 2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare.
pirogravúră (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravúrii; pl. pirogravúri
pirogravúră s. f. (sil. -gra-) → gravură
PIROGRAVÚRĂ s.f. Tehnica gravării în lemn, în piele sau pe metal, făcută cu ajutorul unui instrument ascuțit la vârf și înroșit la foc sau cu un termocauter. ♦ Gravură făcută prin pirogravare. [< fr. pyrogravure].
PIROGRAVÚRĂ s. f. tehnică de ornamentare a suprafeței unor obiecte din lemn, os, piele etc. cu un instrument ascuțit la vârf și înroșit. ◊ gravura obținută; obiect pirogravat. (< fr. pyrogravure)
*pirogravúră f., pl. ĭ (d. vgr. pyr, foc, și gravură). Arta de a desemna pe lemn pin ajutoru unuĭ vîrf pe metal înroșit la foc. Figură desemnată așa.
PIROGRAVÚRĂ (< fr.) s. f. 1. Tehnică de ornamentare a suprafeței obiectelor de lemn, os, piele etc., care constă din incizarea unui desen cu un instrument metalic ascuțit la vârf și înroșit în foc cu un termocauter. P. a fost mult folosită în România, mai ales la începutul sec. 20, pentru ornamentarea unor măsuțe, birouri, scaune etc., fiind considerată a avea o tentă specific națională, inspirată din sculptura decorativă medievală românească. 2. Obiect gravat prin pirogravură (1).

pirogravură dex

Intrare: pirogravură
pirogravură substantiv feminin
  • silabisire: -gra-