PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre ființe și plante) Oprit din creștere, nedezvoltat (din cauza unei boli sau a unor condiții nefavorabile); slăbit, uscat (de bătrînețe), chircit, sfrijit. Era pipernicit, cu brațe subțiri, fără musculatură, cu obrazul fără sînge și numai cu pomeții prea roz, ca stigmatul ftiziei. C. PETRESCU, Î. II 112. La mijlocul unei prăpăstii uriașe, descoperi o scobitură, nu adîncă, acoperită în partea de jos cu mușchi și umbrită de un brad pipernicit ce se pripășise acolo printr-o minune a firii. STĂNOIU, C. I. 153. ◊ (Substantivat) Doctorul, un pipernicit de om numai cît un baston, cu o bărbuță rară, cu un glas pițigăiat, care mai vorbea și bîlbîit. ZAMEIRESCU, R. 203.