pipa definitie

27 definiții pentru pipa

PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.
PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Ustensilă pentru fumat, formată dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.
PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.
PIPÁ, pip și pipez, vb. I. Intranz. (Transilv.) A fuma (cu pipa). Îți dăm și o pipă, spune înălțatului împărat să pipeze cu ea. RETEGANUL, P. II 69. [Bărbatul] să stea-n casă la pipat, Să nu meargă seara-n sat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181. ◊ Tranz. Fetele din Arpătac Mereu pipă la tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 452.
PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Lulea. Amîndoi,.. au stat o vreme așa, fumînd în tăcere: baciul pipa și căruțașul a doua țigară. SADOVEANU, O. L. 71. Ca un lucrător care și-a sfîrșit treaba și are acum vreme de palavre, aprinse o pipă scurtă. C. PETRESCU, Î. II 183. Toți, jucînd, se string în drum, Și bunicul rîde tare, Pipa scuturind de scrum. IOSIF, V. 47. 2. (Tehn.) Tub de porțelan curbat la un capăt, folosit pentru protejarea conductelor aeriene exterioare la intrarea lor în pereții unei clădiri împotriva apei de ploaie. ♦ Piesă a distribuitorului motorului cu explozie, care are o mișcare de rotație pentru a închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor.
pipá (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 3 pipeáză
pípă s. f., g.-d. art. pípei; pl. pípe
pipá vb., ind. prez. 1 sg. pipéz, 3 sg. și pl. pipeáză
pípă s. f., g.-d. art. pípei; pl. pípe
PIPÁ vb. (reg.) a tăbăci. (Toată ziua ~ mahorcă.)
PÍPĂ s. lulea, (reg.) pipoc, (Ban.) lulă, (Mold.) pâcă. (Trage din ~.)
PÍPĂ s. v. balama, canea, cep, pinten, șarnieră.
PÍPĂ s.f. 1. Conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decât secțiunea curentă. ♦ Tub de porțelan curbat folosit pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. Piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. [< engl., fr. pipe].
PÍPĂ s. f. 1. conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decât cea curentă. ◊ tub de porțelan curbat pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. (< engl., fr. pipe)
pípă (pípe), s. f. – Lulea. Mag., pol., ceh. pipa (Miklosich, Fremdw., 116; Cihac, II, 256; REW 6522a; Gáldi, Dict., 151). – Der. pipa, vb. (a fuma pipă); pipător, s. m. (Trans., fumător).
A PIPÁ ~éz intranz. A fuma din pipă. /Din pipă
PÍPĂ ~e f. 1) Obiect folosit la fumat, având o parte îngroșată cu o cavitate înăuntru, în care se pune tutunul, și alta în formă de tub, prin care se trage fumul; lulea. 2) Piesă de porțelan folosită pentru protejarea conductelor electrice exterioare la intrarea lor în perete. /<ung. pipa
pipá, pipéz, vb. I (reg.) 1. a fuma cu pipa. 2. (despre cai) a da mereu din cap în sus și în jos (din cauza căldurii). 3. a face pipe.
pipă f. lulea: cu pipa în gură PANN. [Rut., ung. PIPA].
pipă f. Tr. stomac, burtă. [Probabil identic cu cel precedent (cf. pipotă)].
pip și pipéz, a v. tr. și intr. (d. pipă). Trans. Fumez.
pípă f., pl. e (ung. pol. rut. pipa, d. it. pv. sp. pg. ngr. pipa, fr. pipe, țeavă, șuĭerătoare, pipă, mlat. pipa, d. lat. pipare și pîpire, a ciripi, a șuĭera ca păsările; vgerm. pfifa, ngerm. pfeife, fluĭer, lulea. Cp. cu slăvina). Trans. ș. a. Lulea.
*PIPA vb. (reg.) a tăbăci. (Toată ziua ~ mahorcă.)
PI s. lulea, (reg.) pipoc, (Ban.) lulă, (Mold.) pîcă. (Trage din ~.)
pi s. v. BALAMA. CANEA. CEP. PINTEN. ȘARNIERĂ.
PIPĂ subst. 1. Pipa, Radu (17 B IV 87). 2. Pipea (Sc). 3. Pipoe, olt., 1575 (Hris I 226; 16 B IV 181). 4. Pipou (Dm); Pipău din Șcheia (16 A IV 217).

pipa dex

Intrare: pipă
pipă substantiv feminin
Intrare: pipa (1 pip)
pipa 1 pip verb grupa I conjugarea I
Intrare: pipa (1 pipez)
pipa 1 pipez verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: Pipă
Pipă