pipăi definitie

13 definiții pentru pipăi

PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.
PIPĂÍ, pipăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor) un obiect cu mîna sau cu vîrful degetelor, pentru a se încredința că există sau pentru a-și da seama de forma, de consistența lui. Tomșa, din ce în ce mai neliniștit, își pipăi zaua de sîrmă de sub haina-i de catifea înflorită cu noduri de argint. SADOVEANU, O. VII 9. Cînd se deșteptă din zăpăceala lui, pipăi pungile să vază nu e vrun vis. ISPIRESCU, L. 267. ◊ Fig. Apoi, oameni buni, eu sînt străin și de-abia de ieri în sat – zise tînărul Herdelea puțin încurcat de privirile curioase care-l pipăiau din toate părțile. REBREANU, R. I 105. O boare umedă, alunecînd din sus pe luciul apei, pipăia șovăitor frunzele sălciilor încolăcite cu fîșîiri misterioase ca niște suspine fugare. BART, S. M. 80. ◊ Refl.Se pipăi la brîu și trase fără grabă cuțitul lung și subțire, țipar de oțel albăstriu. DUMITRIU, N. 248. Acum se șterse și el la ochi, se pipăi să vază nu care cumva doarme încă, și aievea să fie oare ceea ce vedea? ISPIRESCU, L. 235. 2. A dibui (atingînd cu mîna, cu piciorul) în căutarea unui obiect, pentru a afla drumul. Pipăi anume locuri cu piciorul și-și căută sprijin. SADOVEANU, B. 229. [În Piscul Voivodesei] se află și un orb, care pipăie marginea șanțului cu un băț. C. PETRESCU, R. DR. 192. Și parcă neștiind nicicum, Prin iarbă el și-a pipăit Toiagul său acum, Și-apoi porni. COȘBUC, P. I 233. ◊ Intranz. Pipăi cu mîna pînă întîlni patul. DUMITRIU, N. 135. ◊ Absol. Bătrîna-n neastîmpăr se duce șovăind, Condusă de-a ei cîrjă, prin noapte pipăind. ALECSANDRI, P. A. 182. ◊ Expr. A pipăi terenul v. teren. ♦ (Despre animale) A atinge (cu laba, cu botul, cu mustățile), cercetînd, mirosind. După ce zvîrlim în apă bucățile de carne, stăm puțin pînă ce dihăniile dau de ele și le pipăie cu mustățile. SADOVEANU, Î. A. 82. Zise ursului să-i pipăie ranele... și să-i așeze toate oscioarele la locul lor de vor fi zdrobite. ISPIRESCU, L. 329.
pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie
pipăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 sg. și pl. pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá
PIPĂÍ vb. 1. v. palpa. 2. v. bâjbâi.
PIPĂÍ vb. v. atinge, tatona.
pipăí (pípăi, pipăít), vb.1. A atinge, a palpa. – 2. A dibui, a căuta pe dibuite. – 3. A tatona, a explora. – 4. A mîngîia o persoană. – 5. (Refl., înv.) A se atinge. – Var. (pers. I) pipăesc. Sl. pipati (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 256; Conev 94), cf. bg. pigam, sb. pipati. Uz general (ALR, I, 91). – Der. pipăială, s. f. (acțiunea de a pipăi; sondare, tatonare); pipăit, s. n. (pipăire); pipăitură, s. f. (acțiunea de a pipăi); pipăibil, adj. (palpabil), format după fr. palpable; achipui, vb. (Mold., a căuta pe dibuite).
A PIPĂÍ pípăi tranz. 1) (persoane, obiecte) A atinge ușor cu degetele (pentru a se convinge că există). ◊ ~ pulsul a căuta pulsul (pentru a-l măsura). Pe pipăite a) bâjbâind (pentru a găsi obiectul căutat); b) fără siguranță; șovăitor. 2) (bolnavii sau anumite regiuni ale corpului lor) A apăsa ușor cu degetele (pentru a identifica afecțiunea); a palpa. 3) (drumul) A dibui cu piciorul, pășind cu nesiguranță. 4) fig. (gânduri, intenții, situații etc.) A supune unei examinări prealabile prudente; a tatona. /<sl. pipati
pipăì v. 1. a atinge ușor cu mâna: a pipăi pulsul; 2. fig. a încerca de a cunoaște părerile cuiva: a pipăi terenul, a lucra cu precauțiune; 3. a căuta dibuind prin întuneric; 4. fig. a proceda cu nesiguranță. [Slav. PIPATI].
pípăĭ și (rar) -ĭésc, a v. tr. (vsl. pipati, a pipăi; sîrb. pipati; bg. opipvam). Ating ușor cu mîna orĭ cu picĭoru (orĭ și cu bastonu) ca să constat ce e și cum e, maĭ ales în întuneric: a pipăi o stofă, un loc. Fig. Sondez, încerc să văd cum e: a pipăi un teren, o pĭață comercială, o afacere, o persoană. V. intr. Bîjbîĭ: merg pipăind, (fig.) știința la început a mers pipăind. Pe pipăite, pipăind, bîjbîind. – Vechĭ, azĭ pop., și apípăĭ.
PIPĂI vb. 1. (MED.) a palpa. (A ~ un bolnav.) 2. a bîjbîi, a dibui, a orbecăi, (înv. și reg.) a orbeca, (reg.) a horhăi, a moșcoti. (~ prin întuneric.)
pipăi vb. v. ATINGE. TATONA.

pipăi dex

Intrare: pipăi
pipăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a