pilotă definitie

3 intrări

21 definiții pentru pilotă

PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot1 o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.
PILÓTĂ, pilote, s. f. 1. Plapumă umplută cu fulgi sau cu puf. 2. (Reg.) Bagaj, calabalâc. [Acc. și: pílotă] – Et. nec.
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot1 o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.
PÍLOTĂ, pilote, s. f. 1. Un fel de plapumă călduroasă, de forma unei perne mari umflate, umplută cu fulgi sau cu puf. 2. (Reg.) Bagaj, calabalâc. [Acc. și: pilótă] – Et. nec.
PILOTÁ, pilotez, vb. I. Tranz. A conduce, în calitate de pilot, o navă sau o aeronavă, o locomotivă etc. (Fig.) Te-i fi pricepînd tu la literatură. Dar în trei chestii să te lași pilotat de mine. C. PETRESCU, C. V. 52. ♦ Intranz. (Despre trenuri sau nave) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului). Trenul pilotează la pod.
PÍLOTĂ, pilote, s. f. 1. (Regional; și în forma chilotă) Un fel de plapumă groasă, umplută cu fulgi. Am intrat într-o încăpere largă... c-o sobă uriașă, cu divanuri încărcate de chilote de puf. SADOVEANU, O. V 131. Bădiță cu șase boi... Vinde doi Pe perini noi, Vinde iapa înșelată Și ia-mi pilotă-mbrăcată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 421. Calabalîc, bagaj. D-apoi a fi avînd chilotă multă cum e treaba d-voastre, jupîne, zise moș Nichifor, scărpinîndu-se în cap. CREANGĂ, P. 113. – Variantă: chílotă s. f.
pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză
!pilótă/pílotă s. f., g.-d. art. pilótei/pílotei; pl. pilóte/pílote
pilotá vb., ind. prez. 1 sg. pilotéz, 3 sg. și pl. piloteáză
pílotă s. f., pl. pílote
PÍLOTĂ s. (reg.) perinoi, pernă, (Transilv. și Ban.) dricală. (Iarna se învelește cu ~.)
PÍLOTĂ s. v. bagaj.
PILOTÁ vb. I. tr. A conduce (o navă, o aeronavă, o locomotivă etc.) ca pilot. ♦ intr. (Despre nave, trenuri) A merge mai încet, cu precauție, datorită greutăților, nesiguranței drumului. [< fr. piloter].
PILOTÁ vb. I. tr. 1. a conduce o (aero)navă, o locomotivă, o mașină etc. ca pilot1. 2. a conduce un vehicul sau o navă în condiții speciale. ◊ (fig.) a dirija, a călăuzi, a ghida. ◊ (fig.; despre o știință) a orienta o disciplină prin noțiunile și metodele proprii. II. intr. (despre nave, trenuri) a merge mai încet, cu precauție, datorită nesiguranței drumului. (< fr. piloter)
pilótă (pilóte), s. f. – (Mold.) Plapumă de puf. – Var. chilotă. Ngr. ϰοῖλον „gol”, ϰοιλότης, ϰοίλωμα „cavitate”, fiindcă plapuma este exagerat de groasă și de moale. Legătura cu germ. Pfühl „pernă” (Cihac, II, 255; Scriban) și cu ngr. πιλωτός „de fetru” (Tiktin) este nesigură.
A PILOTÁ ~éz 1. tranz. 1) (nave, mașini de curse etc.) A conduce în calitate de pilot. 2) fig. (persoane) A orienta în direcția necesară (în calitate de ghid); a ghida; a călăuzi; a îndruma; a îndrepta. 2. intranz. (despre nave, locomotive etc.) A încetini mersul din cauza unor obstacole sau a necunoașterii traseului. /<fr. piloter
PÍLOTĂ ~e f. 1) Plapumă de puf. 2) reg. Ceea ce ia cineva cu sine într-o călătorie; bagaj; calabalâc. /Orig. nec.
pilotă (chilotă) f. Mold. plapomă de fulgi. [Cf. vechiu-gr. PILOTÓN].
pílotă (vest) și chílotă (est) f., pl. e (germ. pfühl, mgerm. pfühlwe, d. lat. pulvinus, pernă). Plapomă de puf unflată și groasă ca o saltea, întrebuințată de Jidanĭ și privită cu dispreț de Românĭ: dintre pilotele luĭ de puf (Isp.), ca și cum o chilotă s’ar fi destrămat (CL. 1912, 1203), se trezește dimineața numaĭ în puf și’n chilote (Șez. 33, 29).
PILOTĂ s. (reg.) perinoi, pernă, (Transilv. și Ban.) dricală. (Iarna se învelește cu ~.)
pilotă s. v. BAGAJ.

pilotă dex

Intrare: pilotă
pilotă
Intrare: pilotă
pilotă
Intrare: pilota
pilota verb grupa I conjugarea a II-a