pil definitie

25 definiții pentru pil

PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.
PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.
PIL1 interj. (Franțuzism) Strigăt cu care vînătorul își asmute cîinele pentru a-l face să se arunce asupra vînatului. Tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău ca să asculte la semnalele consacrate; «pst!», «pil!» și «aport!». ODOBESCU, S. III 3.
PIL2, piluri, s. n. Un fel de bici cu codiriștea scurtă, făcut din curelușe împletite. Este Iorgovan copilul, ce bate turcii cu pilul. TEODORESCU, P. P. 561. Lovitură (aplicată cu acest bici). O sută de piluri de vînă de bou. GORJAN, H. I 75.
PIL1 interj. Strigăt cu care vânătorul asmute câinele asupra vânatului. – Fr. pille.
PIL2, piluri, s. n. Bici cu codiriștea scurtă, făcut din curelușe împletite. ♦ Lovitură aplicată cu acest bici.
pil interj.
pil interj.
PIL s. v. pilug, pisălog.
PIL interj. Strigăt adresat de vânător câinelui pentru a-l îndemna să se arunce asupra vânatului. [< fr. pille].
-PÍL2 elem. „rețea”. (< fr. -pile, cf. gr. pilos)
-PÍL3 elem. pile-.
PIL1 interj. (strigăt adresat de vânător câinelui pentru a-l îndemna să se arunce asupra vânatului) apucă! prinde! (< fr. pille)
pil interj. – Cuvînt cu care se îndeamnă cîinii de vînătoare. Fr. pille < it. piglia.
pil (píluri), s. n.1. Vargă, băț. – 2. (Olt.) Bici, cravașă. Origine incertă. Ar putea fi vorba de un lat. *pillum, cf. pilla › piuă, în loc de pila „stîlp” și pilum „suliță”; în acest caz ar fi însemnat la început „piuă”. Nu e [1] constatată o pronunțare palatalizată[2], care ar proba acest etimon; în plus, se mai consideră ca der. de la pil, cuvintele pilos (var. chilos), adj. (puternic, rezistent; încăpățînat, îndărătnic) și pilug (var. chilug, v. aici).
PIL interj. (se folosește ca adresare către un câine de vânătoare pentru a-l asmuți asupra vânatului). /<fr. pille
pil1, píluri, s.n. (reg.) 1. cravașă făcută din nuiele subțiri de salcie împletite. 2. bici cu coadă scurtă, făcut din curele împletite sau din vână de bou; gârbaci, biciușcă, cravașă, harapnic; lovitură dată cu acest bici. 3. pisălog.
pil2, píluri, s.n. (înv.) pilulă.
pil n. Tr. pisălog: bate Turcii cu pilul POP. [Cf. pilă].
pil n. biciu cu coada scurtă (în Oltenia). [Origină necunoscută].
1) pil m., pl. lĭ (var. din turc. fil, elefant, turc. nord pel, ossetic pil, v. ind. pîlu. V. fil). L. V. Elefant. S. n. Fildeș.
2) pil n., pl. urĭ (orig. neșt.). Vest. Bicĭ lung împletit cu codorișca scurtă și care servește la mînat boiĭ ș. a.: sta călare cu pilu (Gr. N. 1, 77), avea un bicĭ cu el, un pil cu coderia scurtă (VR. 1911, 10, 5), Hristos ĭ-a luat la goană cu pilu (Smara, Univ. 20 Aug. 1912), plesni din pil (ChN. I, 14, 17 și 61). V. nagaĭcă.
pil s. v. PILUG. PISĂLOG.
-PIL1 „poartă, orificiu, perforație”. ◊ gr. pyle „poartă” > fr. -pyle, germ. id., engl. id. > rom. -pil.
-PIL2 „rețea, păienjeniș”. ◊ gr. pilos „pîslă, băteală” > fr. -pile, engl. id. > rom. -pil.

pil dex

Intrare: pil (suf. - rețea)
pil 2 suf. - rețea
Intrare: pil (suf. - poartă)
pil 1 suf. - poartă
Intrare: pil (subst.)
pil subst. interjecție
Intrare: pil (interj.)
pil interj.