piez definitie

2 intrări

27 definiții pentru piez

PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.
PIÉZ2 s. m. v. piază.
PIÉZ1, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din fr. pièze.
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În superstiții; de obicei determinat prin „rea” sau „bună”) Semn prevestitor; întâmplare, eveniment, ființă etc. care se crede că aduce cuiva nenorocire, nenoroc sau noroc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.
PIÉZ2 s. m. v. piază.
PIÉZ1, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din fr. pièze.
PIÁZĂ s. f. (În superstiții, determinat prin «rea») Persoană sau lucru care aduce nenorocire; semn prevestitor de rele. V. cobe. În urma multelor ponoase și clevetiri ce a atras asupră-mi acea stăruitoare îngrijire dată, în decurs de mulți ani, vestitei «Cloște cu puii de aur», aș crede că ea s-a legat de mine ca piază-rea. ODOBESCU, S. III 626. Cîrciumăreasa pui tăia, Turtă rasă că făcea Și la masă că-l punea, Pe părinte piază-rea. PĂSCULESCU, L. P. 246. – Pronunțat: pia-.
PIEZ1 s. m. (Popular, în loc. adv.) în piez = de-a curmezișul, aplecat, povîrnit, pieziș. Pîn-oi trece Oltu-n piez. La TDRG. Drept în fața muchei cu intăriturile se destinde, în piez oblu și prelungit, un tărim. ODOBESCU, S. III 581. Peste... [oaie] în piez sărea... Și drumul în cîrd îi da. ȘEZ. IX 125.
PIEZ2 s. m. Unitate de măsură a presiunii.
!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze
piéz (unitate de măsură) s. m., pl. piézi; simb. pz
piáză s. f. (sil. pia-), pl. piéze (și piez(i) s. m. în loc. adv. în ~)
piéz (fiz.) s. m., pl. piézi; simb. pz
PIÁZĂ s. 1. prevestire, semn, (livr.) augur. (~ bună sau rea.) 2. piază rea v. cobe.
PIÁZĂ s. v. clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, pantă, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant.
PIÉZ s.m. Unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe metru pătrat. [Pron. pi-ez. / < fr. pièze, cf. gr. piezein – a presa].
PIÉZ s. m. unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe m2. (< fr. pièze)
piéz (piézi), s. m.1. (Înv.) Picior. – 2. (În expresia în piez) În curmeziș, peste. – Var. chezi, cheji. Mr. peză „glumă”. Lat. pĕdem (Pușchilă, Anuar de Geografie, II (1911), 159; Pușcariu, Dacor., I, 415; Scriban, Arhiva, XXIX, 49; Drăganu, Dacor., II, 611; Pușcariu, Lr., 199), cf. REW 6439. Sensul de „picior”, propriu tututor der. romanice, există și în rom., cf. va grăi omului cuvinte bune, și le va grăi cu hiclenșug, de-l va batjocoi, adică va grăi peste piezi (Îndreptarea Legii); unde peste piezi stă în locul expresiei actuale peste picior, cf. fr. par-dessus la jambe (Tiktin traduce rău această exprimare, cum că ar însemna „a vorbi cu dublu înțeles”). Pentru a înțelege evoluția semantică, trebuie să pornim de la ideea banală, că ziua cuiva ar fi bună sau rea după cum iese din casă cu piciorul drept sau cu cel stîng înainte; de aici în piezi „după cum iese bine sau rău, nesigur”; în piezi buni „cu piciorul drept, sub auspicii bune”; în piezi răi „fără noroc, în ceas rău”. Var. cheji, s. m. pl. (Mold., dispoziție, chef, stare de spirit) este normală fonetic și semantic. Der. pieziș, adv. (în curmeziș); împiezișat, adj. (întretăiat, oblic); piază, s. f. (șansă, noroc, dispoziție, chef, gust), sing. refăcut după pl. piezi; piezos, adj. (nefericit, de rău augur; nenorocit, fără noroc).
PIÁZĂ piéze f. (în superstiții, de obicei folosit cu determinativele rea sau bună) 1) Semn care prevestește ceva. 2) Lucru sau ființă despre care se crede că aduce nenorocire sau noroc. /Orig. nec.
PIÉZ ~i m. fiz. Unitate de măsură a presiunii (egală cu presiunea produsă de forța de un sten distribuită uniform pe o suprafață de un metru pătrat). /<fr. pieze
piază f. prevestire (bună sau rea). [Mold. pl. cheji: origină necunoscută (cf. piez)].
piez a. și adv. oblic. [Origină necunoscută].
pĭáză f., pl. pĭeze (d. pĭez). Vest. Pĭază rea, pĭază bună, lucru saŭ persoană care, după credința poporuluĭ, aduce nenorocire saŭ noroc. – În est chează, pl. cheze. În Nț. chijă, soĭ: chijă rea (rev. I. Gg. 2, 277).
pĭez m. (lat. pes, pĕdis, picĭoru de la gleznă’n jos; it. pie[de], pv. pe, fr. pied, sp. pie, pg. pé. Înț. de „semn răŭ” a venit din credința populară că, după cum porneștĭ cu cutare picĭor, așa-țĭ va merge. Întîĭ s’a zis *pĭed, de unde pl. pĭezĭ, și de aci un noŭ sing. piez, precum și un fem pĭază, după vĭață-vĭețĭ. V. pĭeziș). Vest. Întorsătura (cotitura) unuĭ ornament pe pînză (rev. I. Crg. 8, 344). Piez răŭ saŭ pĭezĭ răĭ, lucru de răŭ auguriŭ, semn răŭ: nu vreaŭ să se’ntîlnească nunta cu mortu, că era pĭez răŭ (Gorj. CL. 1912, 1054); care lucru (pĭerderea steaguluĭ) în loc de pĭezĭ răĭ (semn răŭ) se socotește (Cost. I, 279, și’n glosaru cron. luĭ Cant. în „Anuar de Geogr.”, Bucureștĭ, 1911, 161). În pĭez, pĭeziș. – Mold. a fi răŭ saŭ bun de chejĭ (sau cheșĭ) a avea chejĭ răĭ saŭ bunĭ, a fi norocos orĭ nu, a reuși orĭ nu; a fi în chejĭ răĭ saŭ bunĭ, a fi răŭ saŭ bine dispus. V. pĭază.
PIA s. 1. prevestire, semn, (livr.) augur. (~ bună sau rea.) 2. piază rea = cobe, (prin Transilv. și Maram.) mărăsîn. (Ești o adevărată ~ pentru mine.)
pia s. v. CLINĂ. COASTĂ. COBORÎȘ. COSTIȘĂ. MUCHIE. PANTĂ. POVÎRNIȘ. PRIPOR. REPEZIȘ. SCOBORÎȘ. VERSANT.
PIAZĂ (în mitologia românească), dualitate superstițioasă fastă și nefastă. Piaza rea este duhul rău al nenorocului întruchipat într-o ființă, sau într-un obiect (om, animal, pasăre, piatră etc.); ea poate distruge într-o clipă tot ce a adus norocul timp îndelungat; dacă pagubele se repetă des înseamnă că la casa omului s-a încuibat această piază. P.r. universală este cucuveaua, care are și un atribut oracular nefast. Leacul împotriva ei este purtarea neîncetată a unei bucăți dintr-o frânghie de spânzurat. Piaza bună este un geniu bun al omului. Apare întruchipată în șarpele casei, în câinele pripășit, în pasărea de pripas, sau chiar în omul străin, oploșit pe lângă casa cuiva.

piez dex

Intrare: piez
pz simbol
piez substantiv masculin
Intrare: piază
piez substantiv masculin
piază substantiv feminin
  • silabisire: pia-ză