12 definiții pentru pietism
PIETÍSM s. n. Mișcare reformatoare în cadrul luteranismului german, fondată în 1671 și caracterizată prin reîntoarcerea la sentimentul pietății, rigorism în practicile religioase și ascetism. [
Pr.: pi-e-] – Din
fr. piétisme. PIETÍSM s. n. Doctrină ascetică a unei secte protestante, care promovează respectarea cu rigurozitate a practicilor religioase, pietatea și misticismul extrem;
p. ext. atitudine, comportare a adepților acestei doctrine. [
Pr.: pi-e-] – Din
fr. piétisme. PIETÍSM s. n. Doctrină religioasă protestantă, răspîndită în Germania, ai cărei adepți practică ascetismul și acceptă ideea sacerdoțiului universal.
pietísm s. n. (sil. pi-e-) PIETÍSM s.n. Doctrină ascetică protestantă, apărută în Germania în sec. XVII, care admitea că fiecare poate interpreta scriptura în felul lui. [Pron. pi-e-. / < fr. piétisme].
PIETÍSM s. n. doctrină ascetică protestantă, care promovează respectarea riguroasă a practicilor religioase, pietatea și misticismul. (< fr. piétisme)
PIETÍSM n. (mai ales în Germania sec. XVII-XVIII) Curent în religia protestantă, care promova respectarea cu rigurozitate a practicilor religioase, pietatea și misticismul extrem. [Sil. pi-e-] /<fr. piétisme pietism n. doctrina pietiștilor.
*pietízm n. (fr. piétisme, d. piété, pietate). Doctrină religioasă a unor protestanțĭ care tind la ascetizm proclamînd sacerdoțiu universal al tuturor credincĭoșilor ș. a. V.
protestantizm. PIETÍSM (< fr., germ.; {}s lat. pietas „pietate”) s. n. 1. Mișcare reformatoare în cadrul luteranismului german fondată în 1671 de pastorul alsacian Philipp Jakob Spener (1635-1705), apărută ca o reacție contra dogmatismului bisericii oficiale; sub A.H. Francke (1663-1727), succesorul lui Spener, Universitatea din Halle a devenit centrul acestei mișcări. Caracterizată prin reîntoarcerea la sentimentul pietății, preconizând o viață morală, rigorism în practicile religioase și ascetism. Principalii reprezentanți: G. Arnold, N.L. Zinzendorf. P. a influențat bisericile moraviană și metodistă. 2. Tendință permanentă în bisericile creștine accentuând asupra sacrificiului personal și a exercițiilor de pietate. pietísm s. n. Doctrină ascetică a unei secte protestante, fundată în 1671 de teologul german Philipp Jakob Spener (1635-1705), care promovează respectarea riguroasă a practicilor religioase și misticismul extrem; p. ext. atitudinea adepților acestei doctrine. ♦ (Înv., peior.) Evlavie (ipocrită). – Din fr. piétisme. Pietism dex online | sinonim
Pietism definitie
Intrare: pietism
pietism substantiv neutru