pierzare definitie

14 definiții pentru pierzare

PIERZÁRE s. f. (Pop.) Pierzanie. ◊ Loc. vb. A da pierzării = a ucide sau a lăsa să fie ucis. – V. pierde.
PIERZÁRE s. f. (Pop.) Pierzanie. ◊ Loc. vb. A da pierzării = a ucide sau a lăsa să fie ucis. – V. pierde.
PIERZÁRE s. f. (Învechit și arhaizant) Primejdie în care se află cineva de a-și pierde viața; p. ext. moarte, pieire. Cum pricepu că vorbele scîndurilor o vor duce la pierzare... nu mai dete nici pic de somn în genele ei. ISPIRESCU, L. 65. Mă rog... nu mă lăsa-n pierzare. CARAGIALE, O. III 40. S-au sfîrșit toate!... Domnia-i la pierzare. ALECSANDRI, T. II 174. ♦ Ceea ce pricinuiește nenorocirea cuiva. (Glumeț) Cîți fuștei la scară sînt... «Unsprăzece», spune ea; Eu zic «bine», pe credință... Pe credință – Asta e pierzarea mea! COȘBUC, P. I 201.
pierzáre (pop.) s. f., g.-d. art. pierzắrii
pierzáre s. f., g.-d. art. pierzării
PIERZÁRE s. v. corupție.
PIERZÁRE s. v. calamitate, catastrofă, decedare, deces, dezastru, dispariție, flagel, grozăvie, masacru, măcel moarte, năpastă, nenorocire, pacoste, pieire, potop, prăpăd, prăpădire, pustiire, răposare, sfârșit, sinistru, stingere, sucombare, urgie.
pierzáre, pierzări, s.f. (înv. și pop.) 1. moarte (năprasnică, violentă); ucidere în masă, masacru; pieire, pierzanie, piericiune, pierzăciune, pieiște, primejdie de moarte. 2. (la pl.) spânzurătoare. 3. pierdere a vieții veșnice ca urmare a degradării morale. 4. decădere, degradare morală, desfrâu, perdiție, pierzanie. 5. pagubă în vieți sau în bunuri materiale; prăpăd, dezastru. 6. supliciu, chin, tortură, caznă. 7. ruinare, distrugere, nimicire. 8. (reg.; în sintagmă) marhă de pierzare = vită de pripas. 9. (în loc. adj.) de pierzare = a) (despre unități de timp) care este risipit în zadar, irosit; b) care este de desconsiderat, de neluat în seamă, de lepădat.
pierzare f. 1. pierdere: nu-i vreme de pierzare; 2. moarte: fata să se dea pierzării ISP.; 3. execuțiune capitală, supliciu: s’au dus la locul de pierzare PANN; 4. fig. afurisenie, pierderea sufletului: pentru aceasta m’am dat în pierzare BOL. [Formă analogică și paralelă cu pierdere].
per- și pĭerzáre f. (d. pĭerz îld. pĭerd. Cp. cu crezare, vînzare). Perdere, peire, distrugere, moarte.
pierzare s. v. CALAMITATE. CATASTROFĂ. DECEDARE. DECES. DEZASTRU. DISPARIȚIE. FLAGEL. GROZĂVIE. MASACRU. MĂCEL. MOARTE. NĂPASTĂ. NENOROCIRE. PACOSTE. PIEIRE. POTOP. PRĂPĂD. PRĂPĂDIRE. PUSTIIRE. RĂPOSARE. SFÎRȘIT. SINISTRU. STINGERE. SUCOMBARE. URGIE.
PIERZARE s. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (~ din înalla societate.)
pierzări s. pl. SPÎNZURĂTOARE. ȘTREANG.
pierzáre, pierzări s. f. 1. Pierzanie. 2. (În opoziție cu mântuire, salvare) Pierderea vieții veșnice ca urmare a căderii în păcat și a degradării morale; piericiune, pierzanie. ◊ Fiul pierzării v. fiu. 3. Decădere sau degradare morală. – Din pierde.

pierzare dex

Intrare: pierzare
pierzare substantiv feminin