pierit definitie

2 intrări

32 definiții pentru pierit

PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. A muri, a se prăpădi (de moarte năprasnică). Măcar că era cea mai mare știucă din balta lui Iftode, pierise. SADOVEANU, Î. A. 33. Vitele începură a pieri de foame. SANDU-ALDEA, D. N. 243. Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, O. II 14. Iacob Eraclid pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137. Toată pasărea pe limba ei piere. ◊ (Prin exagerare) S-a oprit la vreo ușă să strige că piere de foame și frig. SADOVEANU, O. VIII 155. ♦ (În construcții negative) A fi în primejdie. Cu moș Nichifor Țuțuian nu piere nimene la drum. CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Nu piere lumea (dacă nu...) = nu se întîmplă nici o nenorocire, nu-i nici o catastrofă (dacă nu...). Ia mai pune-ți pofta la o parte, că doar nu piere lumea. CREANGĂ, P. 315. Vom merge altă dată [la teatru], că nu piere lumea. ALECSANDRI, T. 329. Fierul (sau lucrul) rău nu piere, se spune în ironie ca o consolare aceluia care se sperie și se vaită în împrejurări dificile. Lucrul rău nu piere cu una, cu două. CREANGĂ, A. 16. ♦ A se nimici, a dispărea din lume. Vai de acele nații unde un mic număr de cetățeni își întemeiază puterea și fericirea lor pe robirea gloatelor. Ele pier. BĂLCESCU, O. I 144. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. Floarea piere, viața trece! ALECSANDRI, P. I 123. Mi-a pierit iarba pe luncă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. 2. (Despre senzații, stări fizice etc.) A se micșora, a slăbi, a se stinge. Puterile acestuia piereau. PAS, Z. I 117. Zînei i-a părut d-aiunci Că i-a pierit norocul. COȘBUC, P. 69. Puterea din mine piere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul = a nu mai putea spune o vorbă, de emoție; a nu mai avea ce spune din lipsă de argumente. 3. A dispărea pe neașteptate sau pe negîndite din fața cuiva, a se face nevăzut. Peste cîteva clipe expresul pieri în întunericul nopții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 8. Ale iernii flori măiestre au pierit ca încântarea unui vis de pe ferestre. NECULUȚĂ, Ț. D. 124. Du-te de vezi unde e Ileana... A ieșit și nu știu unde a pierit. SLAVICI, N. I 74. Stelele piereau pe rînd. NEGRUZZI, S. I 57. fp (La imperativ, de obicei întărit prin «din fața mea», «din ochii mei» etc.) Piei dinainte-mi, spurcatule. SADOVEANU, O. VII 98. Du-te unde vrei, Pieri din ochii mei, Pieri-mi dinainte, Fată fără minte! COȘBUC, P. II 146. Pieriți din ochii mei că vă ieu de fugă cu calu. ALECSANDRI, T. I 171. – Forme gramaticale: imper. pers. 2 sg. pieri și (mai ales) piei. – Prez. ind. și: (regional) piei, prez. conj. pers. 1 și 2 să piei (ISPIRESCU, L. 44), pers. 3 să pieie.
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. Mort. (Cu pronunțare regională) Credea [pe fie-sa] perită, socotind că-și făcuse seama singură. ISPIRESCU, L. 312. 2. Care a dispărut, care nu mai există. Oarță se întoarce strîmbîndu-și gura pocită, cu rîsul pierit de pe buze. C. PETRESCU, R. DR. 315. Fiecare în patul lui, cu somnul pierit, cu ochii deschiși, proprietarii casei din Batiște se frămîntau munciți de grijă. BASSARABESCU, S. N. 189. 3. (Despre oameni) Slab, palid; p. ext. descurajat, deznădăjduit. Văzui un bun amic... Atît de slab și de pierit la față, Incît credeam că trece din viață. COȘBUC, P. II 281. Era cu atît mai pierită, cu cît o mai mustra și gîndul că n-a făcut nimic spre a ușura soarta soțului său. SLAVICI, O. I 173. De-a morții gălbeneală pieriți ei sînt la față. EMINESCU, O. I 97. ◊ Fig. [Punga mea] e zbîrcită și pierită. BIBICESCU, P. P. 209. ◊ (Substantivat, popular) Cel pierit = sifilis.
pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd
pierí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 sg. și pl. piáră; imper. 2 sg. piei, 2 pl. pieríți, neg. 2 sg. nu pierí; ger. pierínd
PIERÍ vb. 1. v. dispărea. 2. a dispărea, a se pierde, (reg.) a se prăpădi, (fig.) a se mistui, a se scufunda. (A ~ în noapte.) 3. v. muri. 4. v. cădea. 5. v. apune. 6. v. risipi. 7. v. dispărea. 8. v. sfârși.
PIERÍ vb. v. asasina, omorî, suprima, ucide.
PIERÍT adj. v. desperat, deznădăjduit, efemer, galben, îngălbenit, palid, pieritor, schimbător, slab, slăbănog, slăbit, temporar, tras, trecător, uscățiv, vremelnic.
PIERÍT adj., s. v. decedat, defunct, dispărut, mort, răposat.
PIERÍT s. v. lues, sifilis.
A pieri ≠ a (se) naște, a învia, a trăi, a viețui
pierí (piér, ít), vb.1. A dispărea. – 2. A muri. – 3. A muri năprasnic, a sucomba. – Var. mold. peri. Mr. cher, chirire, megl. per, periri. Lat. pĕrῑre (Pușcariu 1313; Candrea-Dens., 814; REW 6415), cf. it. perire, prov., cat. perir, fr. périr, sp., port. perecer. Cuvînt de uz general (ALR, II, 286-7). – Der. piericiune (var. periciune), s. f. (dispariție, moarte), pe care Candrea îl trimite, probabil fără motiv, la lat. peritiōnem; pericios (var. piericios), adj. (vătămător, stricător), pe care Tiktin îl consideră în mod echivoc ca format după lat. pernĭciōsus; pieire, s. f. (pierdere, moarte), infinitiv fals în loc de pierire, cu pierderea lui r ca în pieri › piei; pierit (var. perit), adj. (dispărut, sfîrșit; palid); pierit, s. n. (sifilis); pieritor, adj. (mortal, caduc); nepieritor, adj. (imortal); pieritură, s. f. (căzătură, mortăciune; Trans., semănătură cu plante pipernicite, rare); răspieri, vb. (a dispărea), rar.
A PIERÍ pier intranz. 1) (despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri. 2) (despre oameni) A muri de moarte violentă. ~ de ciumă.Nu piere lumea nu se întâmplă nimic. 3) (despre vegetație) A-și pierde seva cu totul (de frig, de secetă etc.); a se usca; a muri. 4) (despre stări, senzații) A înceta de a mai persista; a lua sfârșit (subit). I-a pierit dorința de plecare.A-i ~ cuiva glasul (sau graiul) a pierde pentru un moment (de frică, de emoție etc.) darul vorbirii. 5) (despre sunete, lumină) A scădea treptat în intensitate; a deveni din ce în ce mai slab, dispărând complet; a se stinge. 6) A dispărea brusc; a se face nevăzut. ◊ Piei din ochii mei (sau fața mea)! să nu te mai văd! /<lat. perire
PIERÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PIERI. 2) (despre persoane) Care se află într-o primejdie sau într-o situație foarte grea. /v. a pieri
perì v. 1. a înceta de a fi: totul piere; 2. a avea un sfârșit timpuriu sau violent: a peri într’un naufragiu; 3. fig. a cădea în ruină, în decadență, vorbind de lucruri: Imperiul roman peri în anul 476; 4. a muri, vorbind de animale: toți boii au perit; 5. a dispare: ea peri ca o măeastră de lângă dânsul ISP. [Lat. PERIRE].
perit a. 1. dispărut, mort; 2. (la față) palid: cât e de perită! 3. Bot. buruiană de cel perit, Mold. cruciuliță.
per (est) și pĭer (vest), a v. intr. (lat. pĕr-eo, pĕr-ire, d. eo, ire, a merge, a te duce; it. perire, pv. cat. perir, fr. périr; sp. pg. perecer. – Să peară [est], să pĭară [vest]. Se zice și eŭ pĭeĭ, tu pĭeĭ, să pĭeĭe, pĭeĭe! V. ĭes, suĭ, adițiune, inițial). Dispar, vorbind de ființe orĭ de lucrurĭ: el a perit din ochiĭ meĭ. Mor într’un războĭ, într’o catastrofă, într’o epidemie: regimente întregĭ aŭ perit la atac, pereaŭ vitele cu miile. Mor mizerabil: aĭ să perĭ, bețivule!
perit (est) și pĭerít (vest), adj. Dus de pe lume: mort. Perit la față, perdut, ruinat de boală saŭ de frică. Cel perit n. Numele popular al sifilisuluĭ. Cel perit m. Petimbroasă.
pĭáră, V. per, pĭer.
pĭer, V. per.
pieri vb. v. ASASINA. OMORÎ. SUPRIMA. UCIDE.
PIERI vb. 1. a dispărea, (fig.) a o șterge, (fam. fig.) a se eclipsa, a se evapora, a se volatiliza. (Răufăcătorul a ~ fără urmă.) 2. a dispărea, a se pierde, (reg.) a se prăpădi, (fig.) a se mistui, a se scufunda. (A ~ în noapte.) 3. a deceda, a dispărea, a se duce, a muri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfîrși, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. și pop.) a se săvîrși, (înv. și reg.) a se pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. și reg. ir.) a se sparge, (fig. și fam.) a se curăța, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. și pop. fig.) a pica, (înv. și reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. (Cînd a ~?) 4. a cădea, a muri. (A ~ la datorie.) 5. a apune, a asfinți, a coborî, a dispărea, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se scufunda. (Soarele ~ după deal.) 6. a dispărea, a se risipi. (Noaptea a ~.) 7. a dispărea, (rar) a sări. (I-a ~ somnul.) 8. a înceta, a se sfîrși. (Fericirea lui a ~.)
pierit adj. v. DESPERAT. DEZNĂDĂJDUIT. EFEMER. GALBEN. ÎNGĂLBENIT. PALID. PIERITOR. SCHIMBĂTOR. SLAB. SLĂBĂNOG. SLĂBIT. TEMPORAR. TRAS. TRECĂTOR. USCĂȚIV. VREMELNIC.
pierit adj., s. v. DECEDAT. DEFUNCT. DISPĂRUT. MORT. RĂPOSAT.
pierit s. v. LUES. SIFILIS.
ERIPITUR PERSONA, MANET RES (lat.) persoana piere, lucrul rămâne – Opera supraviețuiește întotdeauna creatorului ei.
FIAT IUSTITIA, PEREAT MUNDUS! (lat.) să se facă dreptate (chiar de-ar fi) să piară lumea! – Quintus Mucius Scaevola. Legea trebuie aplicată în orice condiții, dreptatea trebuie instaurată cu orice preț.
IBIS REDIBIS NUNQUAM IN BELLO PERIBIS (lat.) te vei duce, te vei întoarce niciodată nu vei pieri în război - Exemplu tipic de oracol ambiguu unde sensul depinde de intonație, respectiv de punctuație: „te vei duce, te vei întoarce, niciodată (nu) vei pieri în război” sau „te vei duce, te vei întoarce niciodată (nu), vei pieri în război”.
OMNIA MUTANTUR, NIHIL INTERIT (lat.) totul se transformă, nimic nu piere – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, XV, 165.

pierit dex

Intrare: pierit
pierit adjectiv
Intrare: pieri
pieri verb grupa a IV-a conjugarea a V-a