PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

PIEPTÍȘ adv. 1. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. ♦ (Adjectival) Care are pantă repede, abruptă, greu de suit. 2. Față în față (aproape ciocnindu-se); corp la corp, direct. ♦ (Adjectival; despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți. 3. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

PIEPTÍȘ1 adv. 1. De-a dreptul (în sus), în pripor; direct. Acest alai petrecu domnia pînă în valea Largului, de unde se vede ridicindu-se pieptiș în nouri muntele Pătru-vodă. SADOVEANU, P. J. 364. Pisicuța șerpuia la pas, suflînd des și opintindu-se din greu, cînd drumul suia mai pieptiș. HOGAȘ, M. N. 72. 2. Fig. Cu curaj, cu îndrăzneală; pe față, deschis, fățiș. N-aveți îndrăzneală a vă lupta fățiș și pieptiș cu puterile asupritoare, ci umblați cu pîri ascunse pe la consuli. ALECSANDRI, T. 1340. 3. Piept la piept. El pe fruntașii din rîndul aheilor pare că-i cheamă Singuri să steie pieptiș cu dînsul în luptă cumplită. MURNU, I. 52. ◊ Fig. M-am luat cu muntele pieptiș, Cu pădurosul acesta de rege! Rîzi, tu, rîzi, bătrinule Criș, Dar urma alege. BENIUC, A. R. 22. 4. Față în față. Dacă s-ar fi întîlnit în mijlocul străzii, pieptiș, în plină lumină a zilei, ar fi trecut fără să se recunoască. C. PETRESCU, C. V. 19.

PIEPTÍȘ2, -Ă, pieptiși, -e, adj. 1. (Despre munți, dealuri, drumuri etc.) Abrupt, greu de suit, în pripor. Cît ține ziua, grupuri de oameni urcă din sat panta pieptișă care îi aduce deasupra colinei. BOGZA, C. O. 214. Către seară, urcase un clin pieptiș din dreapta și se oprise să răsufle, într-o margine. POPA, V. 74. 2. (Despre o luptă, o încăierare, o trîntă etc.) Care se dă corp la corp, piept la piept. Curmă-ți tu pofta nebună de harță și nu te mai prinde Singur în luptă pieptișă de-acum cu bălanul Menelau. MURNU, I. 63.

pieptíș1 adj. m., pl. pieptíși; f. pieptíșă, art. pieptíșa, pl. pieptíșe

pieptíș2 adv.

pieptíș adj. m., pl. pieptíși; f. sg. pieptíșă, pl. pieptíșe

pieptíș adv.

PIEPTÍȘ adj., adv. 1. adj. v. abrupt. 2. adv. direct, frontal. (Într-o zi a urcat ~ dealul.)

PIEPTÍȘ1 adv. 1) De-a dreptul; fără ocol. 2) Piept la piept; corp la corp. A se lupta ~. 3) fig. În mod direct și deschis; fățiș. /piept + suf. ~iș

PIEPTÍȘ2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre dealuri, drumuri etc.) Care este foarte înclinat; cu pantă mare; abrupt. 2) (despre lupte) Care se desfășoară corp la corp. /piept + suf. ~iș

pieptiș adv. piept la piept: dă pieptiș AL.

pep- și pĭeptíș adv. În pept, la pept: a izbi peptiș. Aproape de vertical saŭ greŭ de suit: drumu suĭa peptiș.

PIEPTIȘ adj., adv. 1. adj. abrupt, drept, perpendicular, pieziș, prăpăstios, priporos, rîpos, vertical, (rar) prăpăstuit, priporit, (pop.) oblu, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic, rîpit, rîpuros, țărmuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (înv.) măluros, străminos. (Peretele ~ al muntelui.) 2. adv. direct, frontal. (Într-o zi a urcat ~ dealul.)