pieptene definitie

2 intrări

30 definiții pentru pieptene

PIÉPTĂN, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă confecționat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinți mărunți, care servește la pieptănat1 părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă cu dinți metalici, folosită în industria casnică la pieptănatul1 fibrelor textile; pieptănuși; p. ext. element al mașinii industriale de pieptănat fibrele textile. 3. P. anal. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau părți componente ale acestora, care seamănă, ca formă sau ca folosire, cu un pieptăn (1, 2). [Var.: piéptene s. m.] – Lat. pecten.
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.
PIÉPTENE s. m. v. pieptăn.
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.
PIÉPTEN s. m. v. pieptene.
PIÉPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă confecționat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinți mărunți, care servește la pieptănat1 părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă cu dinți metalici, folosită în industria casnică la pieptănatul1 fibrelor textile; pieptănuși; p. ext. element al mașinii industriale de pieptănat fibrele textile. 3. P. anal. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau părți componente ale acestora, care seamănă, ca formă sau ca întrebuințare, cu un pieptene (1, 2). [Var.: piépten s. m.] – Lat. pecten.
PIEPTĂNÁ, pieptăn, vb. I. Tranz. 1. A descurca, a aranja cu pieptenele părul, barba etc; (fiind vorba de femei) a netezi și a potrivi părul, aranjîndu-l, adunîndu-l laolaltă, sau împletindu-l. A doua zi se scula, Fața palidă-și spăla, Păr de aur pieptăna. ALECSANDRI, P. I 105. ◊ (Complementul indică persoana) Te-am pieptănat și te-am îngrijit. SADOVEANU, O. VIII 198. Și ducîndu-se împăratul pune de piaptănă și îmbracă la fel pe amîndouă fetele. CREANGĂ, O. A. 261. ◊ Refl. (Despre persoane) Sultănica, de n-ar pieptăna-o mă-sa, nu s-ar mai pieptăna. DELAVRANCEA, S. 48. Ele începură a se pieptăna. ISPIRESCU, L. 236. Își rase barba, se pieptănă. ALEXANDRESCU, M. 326. Satul arde și baba se piaptănă v. babă.Fig. (Familiar) Alai piaptănă puțin fraza. CAMIL PETRESCU, T. II 418. ♦ (Familiar) A bate pe cineva. V. scărmăna. De-abia l-am scos din gura lui Zurzan; l-a pieptănat de i-au mers peticele. CREANGĂ, P. 148. 2. (Cu privire la anumite fibre textile) A trece printre dinții unor piepteni pentru a îndepărta impuritățile, fibrele scurte și ghemotoacele; a dărăci. Aduceți... ragila și pieptenii de pieptănat cîlți. CREANGĂ, P. 59. ◊ Refl. Fig. Apele furioase trecuseră prin garduri ca prin piepteni, pieptănîndu-se în ele de toate ierburile și gunoaiele aduse din pădure. GALACTION, O. I 205. – Forme gramaticale: prez. ind. pers. 2 piepteni, pers. 3 piaptănă. – Prez. ind. și: piepten (CARAGIALE, O. VII 118).
PIÉPTEN s. m. v. pieptene.
PIÉPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă făcut din os, din celuloid, din metal etc. cu dinți, care servește la pieptănat. Cine are barbă are și pieptene. NEGRUZZI, S. I 249. La trup pepene, La cap pieptene, La picioare Rășchitoare (Cocoșul. GOROVEI, C. 92. ◊ Fig. Vîntul scăpat din pieptenele pădurii începea să gonească șuierînd prin mărăcini. DUMITRIU, N. 187. Nu știu ce să fac cu cățelul ăsta al meu. Cît ii dau să îmbuce, coastele top pieptene. SADOVEANU, P. M. 69. ♦ Obiect asemănător cu cel descris mai sus, uneori incrustat, cu care femeile își prind părul. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă de diferite forme, cu dinți, de fier, care servește în industria casnică la pieptănatul firelor textile, la descurcarea sau la aranjarea părului animalelor etc. Pieptenii de pieptănat cîlți. CREANGĂ, P. 59. ♦ Cilindru cu dinți metalici sau pînză fără fire, cu ace, care constituie piesa principală la mașina de pieptănat. ◊ Pieptănuș (1). 3. Unealtă în formă de disc dințat la periferie, folosită pentru tăierea filetului.- Variantă: piépten s. m.
piéptăn / piéptene s. m., pl. piépteni
pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene
piéptene v. piéptăn
pieptăná vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 sg. piáptănă; conj. prez. 3 sg. și pl. piéptene
piéptene s. m., pl. piépteni
PIEPTĂNÁ vb. 1. v. dărăci. 2. a peria, a scărmăna. (A ~ fuiorul.)
PIEPTĂNÁ vb. v. atinge, bate, cizela, coafa, linge, lovi, stiliza, țesăla.
PIÉPTENE s. v. darac, dărăcitor, furculiță, regulator, scărmănătoare, surdină, țesală.
piéptene (piépteni), s. m. – Obiect de toaletă pentru păr, darac. – Mr., megl. chiaptine, istr. coptir. Lat. pĕctĭnem (Pușcariu 1312; Candrea-Dens., 1383; REW 6328), cf. it. pettine, prov. penche, fr. peigne, sp. peine, port. pente. – Der. pieptăna, vb. (a da cu pieptenele prin păr; a dărăci; a curăța, a cizela, a îngriji), care ar putea reprezenta lat. pĕctĭnāre (Pușcariu 1311; Candrea-Dens., 1384; REW 6329), cf. mr., megl. chiaptin; pieptănariță, s. f. (creasta-cocoșului, Cynorosus cristatus); pieptănătură, s. f. (coafură, frizură), cf. lat. med. pectinatura; pieptănaș, s. m. (pieptene mic); pieptenel, s. m. (darac); pieptănar, s. m. (fabricant de piepteni); cheptene, s. m. (Arg., bou).
A PIEPTĂNÁ piéptăn tranz. 1) (părul) A aranja cu pieptenele. 2) (fibre textile) A trece printr-un pieptene special (pentru a curăța de impurități sau pentru a înlătura fibrele scurte). 3) fam. fig. (persoane) A supune unei pedepse corporale; a bate tare; a scărmăna; a răgila; a țesăla; a chelfăni. /<lat. pectinare
A SE PIEPTĂNÁ mă piéptăn intranz. fam. A face (concomitent) schimb de bătăi (unul cu altul); a se bate. /<lat. pectinare
PIÉPTENE ~i m. 1) Obiect de toaletă constând dintr-o placă cu dinți, care servește la pieptănarea părului sau pe care îl poartă femeile în păr ca podoabă. 2) Unealtă cu dinți de metal, folosită la pieptănatul fibrelor textile (de lână, de cânepă etc.). 3) Orice unealtă având funcție sau formă asemănătoare. ◊ ~ de filetat cuțit cu dinți pentru executarea fileturilor. /<lat. pecten
pieptenà v. 1. a descurca și netezi părul cu pieptenele; 2. a scărmăna in, cânepă, lână etc.; 3. fig. a îngriji de aproape: a-și pieptena stilul. [Lat. PECTINARE].
pieptene m. 1. unealtă dințată ce servă a alege și curăța părul, inul, cânepa; 2. pieptene de legat și împodobit părul femeilor. [Lat. PECTINEM].
péptăn (est) și pĭéptăn (vest), a v. tr. (vrom. pĭepten, lat. péctino, -áre; it. pettinare, pv. penchenar, fr. peigner, cat. petinar, sp. peinar, pg. pentear. – Peptăn, peptenĭ, peaptănă, să peptene [est]; pĭeptîn, pĭeptenĭ, pĭaptănă, să pĭeptene [vest]. Descurc și netezesc păru cu peptenele. Scarmăn, dărăcesc (inu, cînepa, lîna). Fig. Înfrumusețez: a-țĭ peptăna stilu. Iron. Trag o bătaĭe: femeĭa nepeptănată ca moara neferecată! Prov. Țara pĭere, și baba se peaptănă, se zice cînd unu se ocupă de fleacurĭ în timpu unor afacerĭ importante. V. drotez.
péptine (est) și pĭéptene (vest) m. (lat. pĕcten, péctinis; it. péttine, pv. penche, fr. peigne, cat. pinta, sp. peine, pg. pente). Un instrument cu dințĭ lungĭ, supțirĭ și deșĭ, care servește la curățat păru capuluĭ, firele de in și de cînepă ș. a. Acelașĭ instrument de o formă maĭ elegantă și întrebuințat de femeĭ ca să le ție păru și ca ornament (V. BSG. 1933, 322). V. perie, darac.
pĭéptăn, -ănătúră, pĭéptene V. pept-.
pieptăna vb. v. ATINGE. BATE. CIZELA. COAFA. LINGE. LOVI. STILIZA. ȚESĂLA.
PIEPTĂNA vb. 1. (TEXT.) a dărăci, a scărmăna, (Olt., Ban. și Transilv.) a drîgla, (Transilv.) a hecela. (A ~ lîna la darac.) 2. a peria, a scărmăna. (A ~ fuiorul.)
pieptene s. v. DARAC. DĂRĂCITOR. FURCULIȚĂ. REGULATOR. SCĂRMĂNĂTOARE. SURDINĂ. ȚESALĂ.
a se pieptăna cu prosopul expr. (glum.) a fi chel.

pieptene dex

Intrare: pieptăna
pieptăna verb grupa I conjugarea I
Intrare: pieptăn
pieptene substantiv masculin
piepten substantiv masculin
pieptăn substantiv masculin