piept definitie

2 intrări

24 definiții pentru piept

PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.
PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. ◊ Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte, care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.
PIEPT, (1, 2, 5) piepturi, s. n., și (4) piepți, s. m. 1. (În opoziție cu spate) Partea superioară a trunchiului (de la gît pînă la abdomen, în care se află plămînii, inima) la om și la animale; torace. Nici nu știu cum ridic pușca; inima-mi bate iute în pieptul înfierbîntat. SADOVEANU, O. VII 333. Iar tinerele-i plete de peste umeri cad Pe piept, și ea le prinde mănunchi în alba-i mînă. COȘBUC, P. I 52. Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. EMINESCU, O. I 172. Furca pieptului v. furcă. Coșul pieptului = cutia toracică. Suflă în tăciune pînă îi plesnește coșul pieptului. C. PETRESCU, Î. II 3. I se trezise iar, în coșul pieptului, dihonia aceea jucăușă, care îl scăpase de multe năcazuri, dar îi făcuse și mult amar. POPA, V. 102. ◊ Loc. adv. În piept = pieptiș. Cu capul în piept = cu capul în jos, cu capul aplecat (de rușine, de tristețe etc.). Ilie își puse pălăria în cap, se sculă of tind și porni, cu capu-n piept, cu scripca subsuoară. SADOVEANU, P. 55. Îi netează mîndra coamă Și plîngînd îi pune șaua. S-avîntă pe el și pleacă, Păru-n vînturi, capu-n piept, Nu se uită înainte-i, Nu privește îndărăpt. EMINESCU, O. I 66. Cu pieptul gol = cu îmbrăcămintea desfăcută la piept; descheiat la piept. Cu pieptul deschis = fără sfială, fără teamă, plin de curaj. Cum ajunge în tîrg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. CREANGĂ, P. 80. (În legătură cu lupte, încăierări etc.) Piept la (sau, rar, în) piept = corp la corp; la baionetă. Dorobanții care luptau piept la piept se traseră iute la capătul șanțului și de pe parapet porniră cîteva pîrîituri de salve. SADOVEANU, O. VI 74. Lupta era mai de aproape, mai piept la piept. GANE, N. II 109. Piept în piept!... cîmpul răsună, Toți de tot dau împreună. Toți la luptă-s încleștați. ALECSANDRI, P. I 37. Piept lîngă piept = unul lîngă altul, strîns apropiați. Caii veneau la pas, cu părul strălucitor, piepturi lîngă piepturi și stufăriș de picioare fine, pădure de gîturi încordate, dumitriu, N. 113. ◊ Expr. A strînge la piept (pe cineva) = a-l îmbrățișa. Mă strîngi la piept, și-atita ce-i? COȘBUC, P. I 68. Vină, dragă, pin’ te-aștept. Să te strîng la piept. ALECSANDRI, T. I 78. A pune mîinile pe piept = a muri. De-oi pune eu mîinile pe piept are să rămîie căruța asta de haimana și iepușoarele de izbeliște. CREANGĂ, P. 118. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva; a înfrunta pe cineva; a se lupta cu cineva. El va sta să dea piept cu tîlharii pînă se va întoarce ea. ISPIRESCU, L. 134. Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de Semilună. EMINESCU, O. I 146. A da piept în piept cu cineva = a se întîlni pe neașteptate cu cineva, a da față în față, a da nas în nas. A se lovi în piept cu cineva = a se lupta. Se duce să avînte armata cea crăiască Și cu romînii aprigi în piept să se lovească. ALECSANDRI, P. III 223. A se bate (cu pumnii) în piept v. bate. A pune (cuiva) mîna în piept v. mînă. A lua (pe cineva) de piept = a înșfăca pe cineva de partea din față a hainei pentru a-i cere socoteală de ceva sau spre a-1l lua la bătaie. A se lua (a se apuca sau a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se lua la bătaie cu cineva. Hai, suiți, că m-apuc cu voi de piept. SADOVEANU, la TDRG. Al meu el pentru calul meu Mă prind de piept cu dumnezeu. COȘBUC, P. I 113. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. Și sînt animale trupeșe, bine hrănite, care ar putea să ia în piept dealul Văcăreștilor ori dealul Filaretului. PAS, L. I 83. A ține piept (cuiva) = a se împotrivi cuiva, a-l înfrunta, a nu se da bătut, a nu se lăsa. în discuțiile lor, studenta ținea piept cu încăpățînare și eroism. C. PETRESCU, Î. I 21. Se îndreptau, incet-încet, înspre casa lui moș Gheorghe... ascultînd și ei cum moș Gheorghe ținea piept prefectului. BUJOR, S. 166. A face piept bărbătesc = a fi curajos, a da dovadă de bărbăție. Nu plînge, îmi zise, n-ai grijă, romîne, Fă piept bărbătesc. ALECSANDRI, P. A. 50. A se pune cu pieptul (pentru ceva sau cineva) sau a apăra cu pieptul (ceva sau pe cineva) = a apăra din toate puterile, a apăra cu viața. Răzășii din ziua de astăzi au fost cele mai mari familii în vremea veche. Ei au apărat țara și au scăpat-o cu pieptul lor din mina dușmanilor. ALECSANDRI, T. I 165. ♦ Carne de pe această parte a corpului animalelor, folosită ca mîncare. Piept de pasăre. 2. (Prin restricție) Organ din cavitatea toracică, în special inima și plămînii. Acum cu sfială m-apropii De banca pe care ai stat Și pieptul incepe să-mi bată. TOPÎRCEANU, B. 81. Se aude un pas. fruntea-i roșește, îi bate tare pieptul ș-o trece un fior. MACEDONSKI, O. I 244. Și cum întinde brațul drept Mai viu îi bate pieptul. COȘBUC, P. I 68. Boală de piept = tuberculoză pulmonară. ◊ Expr. A-și sparge pieptul (strigînd, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a zbiera, a osteni (strigînd, vorbind etc.); a-și rupe pieptul, v. rupe. ♦ Suflet, inimă (ca sediu al sentimentelor). Și n-aș fi crezut, vreodată, să mai aibă pieptul meu Loc de vreo simțire nouă fiind plin de dorul tău. DAVILA, V. V. 86. Mult e mult de cînd te-aștept, Să-mi alin dorul din piept. ALECSANDRI, P. II 91. Ochișorii-și închidea Și pînă ce-i închidea, La soru-sa-i îndrepta Și lacrimi din ei vărsa Și din piept amar ofta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494. ◊ (Poetic) Oltul tot la piept ne are Și-i al nostru și ne știe Și nu bate cu mînie. COȘBUC, P. II 108. 3. (Numai la sg.) Sîn, țîțe. Pieptul plin cu mîna-l ține, Strîns îl ține, Că-i piept tînăr și mereu Ar sălta, și-n salt e greu. COȘBUC, P. I 117. De mila copilului care nu mai găsea lapte la pieptul ei, de dorul bărbatului pe care îl căuta... porni așa cum putu. ISPIRESCU, L. 59. 4. (Mai ales la pl.) Parte a cămășii sau a unei haine, care acoperă pieptul. Gemu și-l luă pe Cilibia de piepții mantalei cenușii cu nasturi auriți. DUMITRIU, N. 110. De-abia atunci văzu că pieptul și poalele cămășii erau pătate de sînge. REBREANU, I. 46. Fata frumoasă... își apăsă piepții rochiei și of tind începu să spuie. VISSARION, B. 167. 5. (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») Coastă de deal, de munte; pripor, povîrniș. Pieptul dealului se domolise... și un platou puternic, pe care se legăna in valuri finul, creștea frumos, sub norii albi, de iunie. GALACTION, O. I 38. Într-o zi o luă razna, p-un piept de mușcel, fără să știe încotro. DELAVRANCEA, S. 27. Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă mare. EMINESCU, O. IV 130. ♦ (Învechit) Limbă de uscat care înaintează în apă; cap, promontoriu. În drumul său, ajunse pe un piept de pămînt ce se întinde în mare. ISPIRESCU, U. 76.
piept1 (parte a îmbrăcămintei, toracele animalelor ca aliment, penajul de pe torace) s. m., pl. piepți
piept2 (sân) (pop.) s. n.
piept3 (torace, povârniș, promontoriu, piesă la strung) (rar) s. n., pl. piépturi
piept (torace, povârniș, promontoriu, parte a cuțitului unui strung) s. n., pl. piépturi
piept (sân, parte a îmbrăcămintei, toracele animalelor ca aliment, penajul de pe torace) s. m., (părți ale îmbrăcămintei, toracele animalelor ca aliment, penajul de pe torace) pl. piepți
PIEPT s. v. călcâi, pieptar, plaz, promontoriu, talpă.
PIEPT s. 1. v. torace. 2. v. tuberculoză pulmonară. 3. v. sân. 4. sân. (Strânge copilul la ~.) 5. v. plastron.
piépt (piépturi), s. n.1. Torace. – 2. Sîn, mamelă, țîță. – 3. Coastă, pantă. – 4. Plastron, pieptar de cămașă sau de bluză. – Mr. chieptu, megl., istr. chiept. Lat. pĕctus (Pușcariu 1310; Candrea-Dens., 1382; REW 6335), cf. it. petto, fr. pis, sp. pecho, port. peito. Cu sensul 4 este m., pl. piepți (cf. Caragață, BF, III, 35). Cuvînt de uz general (ALR, I, 39). – Der. pieptar, s. n. (vestă, ilic, platoșă; partea din față a cămășii; curea lată care se trece peste pieptul unui cal înhămat); pieptăraș, s. n. (ilicel; obiect de îmbrăcăminte pentru sugari); pieptiș, adv. (direct, față în față); pieptos, adj. (robust, puternic; arogant, înfumurat); pieptoșa (var. pieptoși), vb. refl. (a se îngîmfa, a se făli). – Din rom. provin bg. keptar (Capidan, Raporturile, 205), rut. kyptár (Miklosich, Wander., 17; Candrea, Elemente, 402).
PIEPT1 ~uri n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului cuprinsă între gât și abdomen; torace. ◊ Coșul ~ului cavitate toracică. Boală de ~ tuberculoză pulmonară. Luptă ~ la ~ luptă în care adversarii se află unul lângă altul; luptă corp la corp. Cu ~ul deschis fără frică. Cu capul în ~ cu capul în jos, aplecat. Cu mâinile (încrucișate) la ~ fără a face ceva; fără treabă. Cu mâinile pe ~ decedat. A strânge la ~ a cuprinde; a îmbrățișa. A se bate cu pumnii în ~ a se lăuda peste măsură. A ține ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe această parte a corpului folosită în alimentație. ~ de găină. 3) la sing. Organ-pereche de secreție a laptelui la femei, dispus în partea de sus a corpului; țâță; sân; mamelă. ◊ A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte (în perioada de alăptare). 4) Coastă de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus
PIEPT2 piepți m. Partea din față, până la talie a unui obiect de îmbrăcăminte. ◊ A lua (pe cineva) de ~ a) a sări la bătaie la cineva; b) a cere cuiva socoteală. A se lua (sau a se apuca, a se înșfăca) de ~ cu cineva a se lua la bătaie; a se încăiera. /<lat. pectus
piept n. (pl. piepturi) 1. partea superioară a corpului și cavitatea în care se află plămânii și inima; 2. perete osos al acestei cavități în opozițiune cu spatele; 3. prin analogie: piept de munte, piept de pământ ISP. ║ m. (pl. piepți) 1. partea anterioară a unei cămăși bărbătești; 2. carne dela piept: piepți de păsări. [Lat. PECTUS].
pept (est) și pĭept (vest) n., pl. urĭ (lat. pĕctus, péctoris, it. petto, fr. pis [uger], sp. pecho, pg. peito). Partea trupuluĭ în care se află inima și plămîniĭ și care e formată din coaste și stern (în anatomie torace). În special, partea dintre gît și pîntece (în opoz. cu spatele). În bucătărie, carnea de la pept: pept de găină. S. m. Partea cămășiĭ bărbăteștĭ care acopere peptu: pepțiĭ cămășiĭ (partea dreaptă și stîngă la un loc). Un pept de munte, un munte greŭ de suit care se înalță drept în fața ta. Boală de pept, boală de plămînĭ și a căilor respiratoriĭ. A da pept cu cineva, a te întîlni cu el dușmănește, a te cĭocni. A ținea pept, a rezista, a opune rezistență. A pune peptu, a te răpezi la luptă. A apuca pe cineva de pept, a-ĭ cere socoteală energic. A sta pept la pept, a sta față’n față dușmănește.
pĭept, V. pept.
piept s. v. CĂLCÎI. PIEPTAR. PLAZ. PROMONTORIU. TALPĂ.
PIEPT s. 1. (ANAT.) torace. (În ~ se află inima, plămînii etc.) 2. (MED.) plămîni (pl.), tuberculoză pulmonară. (Suferă de ~.) 3. (ANAT.) mamelă, sîn, țîță, (prin Olt. depr.) zătoare. (~ la femei.) 4. sîn. (Strînge copilul la ~.) 5. plastron, (înv.) manișcă. (~ la o cămașă.)
tráge în piept loc. vb. A înșela, a minți ◊ „El ne «trage în piept» [că are 70 de ani] fiindcă, de fiecare dată, el împlinește numai douăzeci de ani.” Lit. 1213/96 p. 1. ◊ „Cum au tras frații Păunescu în piept Renel-ul” R.l. 15 XII 96 p. 9
PIEPT subst. 1. Piept/eș R. (17 B 1 48); -escu, Ghinea (P3); -ești s. 2. Peptan, (T-Jiu).
a se bate cu cărămida în piept expr. 1. a se lăuda. 2. a mânca foarte repede.
a trage în piept / pe sfoară expr. a înșela, a păcăli.
a-i crește grădinița pe piept expr. (intl.) a muri; a fi ucis.
cu coliva-n piept expr. în pragul morții; muribund.

piept dex

Intrare: piept
piept 2 pl. -i substantiv masculin
piept 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: Piept
Piept