pieitor definitie

13 definiții pentru pieitor

PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.
PIERITÓR, -OÁRE, pieritori, -oare, adj. 1. Supus morții, pieirii; muritor. ◊ Expr. Pieritor de foame = (despre oameni) foarte sărac, care nu are nici ce mânca; muritor de foame. 2. Care dispare sau se risipește, care nu durează; trecător, efemer. [Var.: (înv. și reg.) pieitór, -oáre adj.] – Pieri + suf. -tor.
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.
PIERITÓR, -OÁRE, pieritori, -oare, adj. 1. Supus morții, pieirii; muritor. ◊ Expr. Pieritor de foame = (despre oameni) foarte sărac, care nu are nici ce mânca; muritor de foame. 2. Care dispare sau se risipește, care nu durează; trecător, efemer. [Var.: (înv. și reg.) pieitór, -oáre adj.] – Pieri + suf. -tor.
PIERITÓR, -OÁRE, pieritori, -oare, adj. 1. Supus pieirii, muritor. Nu știu pentru ce mă bucur că și eu sînt pieritor. LESNEA, A. 74. ◊ Expr. (Despre oameni) Pieritor de foame = muritor de foame, v. muritor. De jaful nemilosului am rămas pieritori de foame. MIRONESCU, S. A. 27. A lăsat pe biata femeie nevinovată, pieritoare de foame. CARAGIALE, O. III 47. Omul are o casă de copii și rămîne pieritor de foame dacă nu plouă. ȘEZ. VII 139. 2. Care dispare sau se risipește, care nu durează; trecător, efemer. În trecerea atît de scurtă, ființa noastră pieritoare a fost în serviciul unor idealuri generoase. SADOVEANU, E. 24. Pentru ce mi-aș teme Pieritoarea vreme? LESNEA, I. 44. O, tu umbră pieritoare, cu adîncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale. EMINESCU, O. I 80. – Variantă: pieitór, -oáre adj.
pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre
pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre
PIERITÓR adj. 1. v. muritor. 2. v. trecător.
Pieritor ≠ etern
PIERITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care piere; care este supus pieirii; muritor. Civilizație ~oare. 2) fig. Care trece repede; care durează puțin timp; muritor; trecător. Slavă ~oare. /a pieri + suf. ~tor
peritor a. care piere: peritor de foame.
peritór, -oáre adj. Care pere: peritor de foame. Fig. Caduc, trecător, supus peiriĭ: cele omeneștĭ îs peritoare.
PIERITOR adj. 1. muritor. (înv.) mortac, mortal. (Ființele sînt ~.) 2. efemer, schimbător, temporar, trecător, vremelnic, (livr.) pasager, (înv.) petrecător. piericios, pierit, stricăcios, temporal, vremelnicesc, (fig.) călător, (înv. fig.) deșert. (Intîmplări ~.)

pieitor dex

Intrare: pieritor
pieitor
pieritor adjectiv