piedecă definitie

19 definiții pentru piedecă

PIÉDECĂ s. f. v. piedică.
PIÉDICĂ, piedici, s. f. 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni; stavilă, obstacol, impediment; dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedică (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire. 2. (Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinire sau la susținere etc. ♦ Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piédecă s. f.] – Lat. pedica.
PIÉDECĂ s. f. v. piedică.
PIÉDICĂ, piedici, s. f. 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni; stavilă, obstacol, impediment; dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedică (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire. 2. (Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinire sau la susținere etc. ♦ Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piédecă s. f.] – Lat. pedica.
PIÉDECĂ s. f. V. piedică.
PIÉDICĂ, piedici, s. f. 1. Ceea ce oprește realizarea unui țel, ceea ce stă în calea unei acțiuni; obstacol, stavilă; dificultate, greutate. Dacă aveam succes, ne acapara succesul, dacă aveam de înfrînt dificultăți, ne îndîrjesc piedicile. C. PETRESCU, T. II 109. Dorința mea de a-l ajuta îmi ascunde toate piedicile, toate obiecțiile. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 15. 2. (Concretizat) Obiect sau dispozitiv folosit pentru întreruperea sau întîrzierea mișcării unui sistem tehnic sau pentru blocarea unui organ mobil al acestuia; opritoare. a) Frînghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor cînd sînt lăsați să pască. Ați mai auzit poate că acolo unde cad potcoavele cailor și piedicilelor la pășune e semn că fierul s-a lovit de iarba-fiarelor. PETRESCU, R. DR. 163. b) Frînă care se pune laroata carului. c) Scîndurică cu ajutorul căreia se fixează sulurile războiului de țesut, ca să nu se desfășoare. d) Dispozitiv pentru blocarea trăgaciului unui pistol sau al unei puști, spre a evita o descărcare accidentală. Șovăind între diferite bănuieli, stăteam locului nemișcat, cu un deget pe piedica pistolului. GALACTION, O. I 82. Iată pistolul... îl țiu eu, n-ai decît să tragi piedica. NEGRUZZI S. I 23. e) Cureaua cu care cizmarul ține strîns genuncherul și încălțămintea cînd lucrează. f) (în forma piedecă) Mușchea, piedecă, hască și clin... și tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 81. f) (învechit, cu valoare de pl.) Cătușe, fiare, lanțuri. 3. Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicîndu-l cu piciorul; împiedicare. Hai la trîntă, dar fără piedică. ◊ Expr. A pune (cuiva) piedică = a face pe cineva să cadă, împiedicîndu-1. Jucau fripta și-și puneau piedici. PAS, Z. I 166. Fără să-i dea răgaz a zice nici cîrc! îi puse o piedică și-i făcu vînt în cazan. ISPIRESCU, E. 201. – Variantă: piédecă s. f.
piédică s. f., g.-d. art. piédicii; pl. piédici
piédică s. f. (sil. pie-), g.-d. art. piédicii; pl. piédici
PIÉDICĂ s. 1. v. opritoare. 2. (reg.) pazvat. (~ pentru caii care pasc.) 3. v. dificultate. 4. obstacol, (înv. și reg.) împiedicare, (fig.) frână. (~ în dezvoltarea unui proces.)
PIÉDICĂ s. v. cățel, cordenci, piedicuță.
PIÉDICI s. pl. v. cătușe, fiare.
piédică (piédici), s. f.1. Frînghie sau lanț cu care se leagă picioarele dinainte ale cailor pentru a-i opri să fugă. – 2. Obstacol, stăvilar. – 3. Dificultate, nevoie. – 4. Oprire a cuiva cu piciorul. – 5. Panglică sau cordon cu care se leagă picioarele morților. – 6. Frînă. – 7. Siguranță la armele de foc. – 8. Cureaua cizmarului. – 9. Frîna de la războiul de țesut. – Var. piedică, piedecă. Mr. k’adică, megl. pędică. Lat. pĕdĭca (Pușcariu 1306; Candrea-Dens., 1176; REW 6347), cf. it. piedica (calabr. pédica, pedacchia), prov. petge, fr. piège, gal. pega, astur. pielga, alb. pengë, ngr. (πεδοῦϰλα). – Der. piedicuță, s. f. (talpa-ursului, Lycopodium clavatum). – Cf. împiedica.
PIÉDICĂ ~ci f. 1) Factor care împiedică realizarea unei acțiuni; stavilă; obstacol; impediment; baraj; barieră. ◊ A pune ~ (sau ~ci) a) a face ca cineva să-și piardă echilibrul (folosind în acest scop piciorul); b) a crea greutăți artificiale în realizarea unui scop. 2) Dispozitiv menit să încetinească sau să blocheze o mișcare. ~ la războiul de țesut. ◊ ~ la căruță talaghir. 3) Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor ca să nu se ducă departe, când sunt scoși la păscut. [G.-D. piedicii; Sil. pie-] /<lat. pedica
piedecă f. 1. lanț ce se pune la car; 2. legătură sau laț la picioarele cailor; 3. fig. tot ce împiedecă, ce oprește în drum: piedeci neprevăzute; 4. punerea piciorului între picioarele altuia spre a-l face să cază: i-a pus o piedecă; 5. bucățică de oțel cu care se descarcă o armă de foc: piedeca puștii; 6. unealtă de cismar; 7. scândurică ce oprește bețele răsboiului ca sulurile să nu dea înapoi. [Lat. PEDICA].
pédică (est) și pĭédică, pĭédecă (vest) f., pl. ĭ (lat. pĕdĭcă, it. piédica, pv. petge, fr. piège. V. îm-pedec, pedestru). Lucru care împedecă mersu unuĭ om, unuĭ animal, uneĭ mașinĭ, cum ar fi picĭoru pe care-l puĭ înaintea picĭoarelor altuĭa ca să-l facĭ să cadă, funia saŭ lanțu cu care legĭ picĭoarele anterioare ale caluluĭ ca să nu fugă de la păscut (V. paĭvan), funia, lanțu orĭ butucu cu care opreștĭ roata uneĭ căruțe cînd merge la vale (V. talaghir), pĭesa de oțel care ține rîdicat cocoșu puștiĭ în ainte de a lovi capsa, scîndurica care oprește sulurile la războĭu de țesut ș. a.: a pune pedică cuĭva saŭ la ceva. O plantă numită și pedicuță. Fig. Obstacul, dificultate.
pĭédecă, V. pedică.
piedică s. v. CĂȚEL. CORDENCI. PIEDICUȚĂ.
PIEDICĂ s. 1. opritoare, (reg.) tîrșă, (prin Transilv.) șurlău. (~ la car.) 2. (reg.) pazvat. (~ pentru caii care pasc.) 3. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, opreliște, stavilă, (pop.) opreală, poticală, potrivnicie, (înv. și reg.) scandal, sminteală, (înv.) anevoință, nevoință, poprire, stenahorie, (fig.) barieră, handicap, hop. (A avut de depășit o mare ~.) 4. obstacol, (înv. și reg.) împiedicare, (fig.) frînă. (~ în dezvoltarea unui proces.)
piedici s. pl. v. CĂTUȘE. FIARE.

piedecă dex

Intrare: piedică
piedică substantiv feminin
  • silabisire: pie-di-că
piedecă substantiv feminin