Dicționare ale limbii române

17 definiții pentru pidosnic

cerúță sf [At: MARIAN, NA. 188/7 / Pl: ~țe / E: ceară + ~uță] (Bot; reg) 1 Pidosnic (Cerinthe glabra). 2 Pidosnic (Cerinthe minor).
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.
PIDÓSNIC1 s. n. Plantă erbacee, cu frunza lucioase, verzi-albăstrii, cu flori galbene; crește în locuri însorite, pe marginea drumurilor etc. (Cerinthe minor); somnoroasă.
PIDÓSNIC2, -Ă, pidosnici, -e, adj. Care face totul pe dos sau altfel decît se face de obicei; ciudat, sucit. A făcut sfat cu muierea. Era ceva cu totul pidosnic față de logica orientală. SADOVEANU, O. L. 201. Într-adevăr, faptele și vorbele lui Zaharia Duhu se dovedeau pe fiecare zi mai pidosnice. C. PETRESCU, R. DR. 352. Am văzut-o că este pidosnică și vroiește cu orice chip să se adape numai de la un izvor. CREANGĂ, P. 116.
pidósnic1 (pop.) adj. m., pl. pidósnici; f. pidósnică, pl. pidósnice
pidósnic2 (plantă) s. m.
pidósnic adj. m., s. m., pl. pidósnici; f. sg. pidósnică, pl. pidósnice
PIDÓSNIC s. (BOT.; Cerinthe minor și glabra) (reg.) cerițică, somnoroasă.
PIDÓSNIC adj. v. bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neobișnuit, original, paradoxal, singular, straniu.
PIDÓSNIC1 ~că (~ci, ~ce) pop. 1) (despre persoane) Care face totul pe dos; cu purtări ieșite din comun. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care este contrar așteptărilor. /pe dos + suf. ~nic
PIDÓSNIC2 ~ci m. Plantă erbacee cu tulpină erectă, cu frunze sesile lucioase, de culoare verde-albăstrie dispuse pe tot lungul tulpinii și cu flori mărunte galbene, care crește pe marginea drumurilor; somnoroasă; cerițică. /pe dos + suf. ~nic
pidosnic a. Mold. ciudat, pe dos (fig.): am văzut’o că este pidosnică CR. ║ n. Bot. somnoroasă (după forma tulpinei, acoperită cu peri deandoasele).
pidósnic, -ă adj. (d. pi dos, mold. îld. pe dos). Mold. Sucit, cĭudat, excentric: om pidosnic, lucrurĭ pidosnice. (Sadov. VR. 3, 1911, 347). S. f. O plantă boraginee numită și somnoroasă (cerinthe minor).
pidosnic adj. v. BIZAR. CIUDAT. CURIOS. EXCENTRIC. EXTRAVAGANT. FANTASMAGORIC. FANTEZIST. INEXPLICABIL. INSOLIT. NĂSTRUȘNIC. NEOBIȘNUIT. ORIGINAL. PARADOXAL. SINGULAR. STRANIU.
PIDOSNIC s. (BOT.; Cerinthe minor și glabra) (reg.) cerițică, somnoroasă.
CERINTHE L., CERINTE, PIDOSNIC, fam. Boraginaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene, cca 8 specii, erbacee, anuale, bienale sau perene, glabre sau aspre, punctate de multe ori cu un verde-albastru. Flori albe, deseori cu pete purpurii. așezate în ciorchine sau umbele terminale. Frunze alterne, cele superioare alun-git-cordiforme, cele inferioare obovate, verzi-albăstrui. Fructe, 2 nucule cu cîte 2 semințe.

Pidosnic dex online | sinonim

Pidosnic definitie

Intrare: pidosnic (adj.)
pidosnic adjectiv
Intrare: pidosnic (s.m.)
pidosnic substantiv masculin