picura definitie

2 intrări

14 definiții pentru picura

PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. (Despre lichide) A cădea picătură cu picătură; a pica. Lacrimile-i picurînd Se prefăceau mărgăritare. IOSIF, PATR. 84. Încet picură ploaia de pe ramuri, VLAHUȚĂ, O. A. II 155. Din ochi îi picura izvor de plînsoare. ODOBESCU, S. III 207. ◊ (Poetic) Barca tăia undele în taina serii, legănindu-se; lumini argintii picurau din vîrful vîslelor și șopteau căzînd în unde. SADOVEANU, O. I 106. Căldura picură mereu din cer. REBREANU, I. 10. ◊ Fig. A cutremură frigul peste trupul tot. Fața i-i leoarcă... Iar în inima lui picură plîns fără sfîrșit. POPA, V. 65. ♦ A lăsa să cadă picături. Ploua monoton fi trist afară și picurau streșinile fără întrerupere. SADOVEANU, E. 134. El duce regelui răspuns Din tabără Și ține-ascuns Sub straiul picurînd de ploi Pe cel mai bun dintre eroi. COȘBUC, P. I 145. ◊ Expr. De nu curge, (tot sau măcar) picură = dacă nu curge, pică, v. curge. De nu curge, macar picură și cine mișcă, tot pișcă, CREANGĂ, P. 110. 2. Tranz. A turna picătură cu picătură; a slobozi sau a lăsa să cadă pic cu pic. (Fig.) Mînecuță începu a picura din el răutate. SADOVEANU, P. M. 21. Mai picură-mi și tu o slovă, două, Că prea le lași în sama mea pe toate. PĂUN-PINCIO, P. 49. 3. Intranz. (În expr.) A picura de somn = a pica de somn, v. pica. Picura de somn și din cînd în cînd ii asfințeau ochii. SADOVEANU D. P. 145. Mintea lui e plină de povești, pe care mi le spune seara, pînă tîrziu, pînă ce picur de somn in șoapta lor tot mai ușoară. PĂUN-PINCIO, P. 103. Mai bine-i, cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc, de somn să picuri. EMINESCU, O. I 119. 4. Intranz. Fig. A răsuna; a vibra. După ce se întunecă, rămase sub stele numai tăcerea întinderilor, în care picurau lin din cînd în cînd tălăngi. SADOVEANU, F. J. 429. În fin îmi era cald și bine, iar în auz îmi picurau povești. PĂUN-PINCIO, P. 119. Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152. 5. Intranz. (Rar, despre imagini, gînduri etc.) A se scurge unul după altul; a se perinda. Atîtea dulci videnii îmi picură în minte. VLAHUȚĂ, P. 3.- Prez. ind. și: (învechit) picurez (ODOBESCU, S. III 564).
picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură
picurá vb., ind. prez. 1 sg. pícur, 3 sg. și pl. pícură
PICURÁ vb. 1. a pica, (înv. și pop.) a roura. (Ploaia ~; streașina ~.) 2. a țârcâi, a țârâi. (Chiuveta ~.) 3. v. curge.
PICURÁ vb. v. ațipi, ciupi, dormita, moțăi, picoti, piroti, pișca.
A PICURÁ pícur 1. intranz. 1) (despre lichide) A curge în picături; a pica. 2) A ploua ușor, cu stropi rari. 3) reg. A ațipi și a se trezi repetat, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a moțăi; a dormita; a somnola; a piroti; a picoti. 2. tranz. 1) (lichide) A face să curgă în picături; a pica. 2) (medicamente lichide) A introduce picătură cu picătură; a administra printr-o instilație; a pica; a instila. /Din picur
picurà v. 1. a curge picătură cu picătură: cerul picură sau varsă șiroaie de ploaie OD.; 2. Mold. a cădea de oboseală: de somn să picuri EM.; 3. fig. a vibra: peste farmecul naturei dulce-i picură ghitara EM. [Derivat din picà].
píchire și píche (Mold.) și pícură (Bucov.) f., pl. ĭ (d. pic-pic orĭ picat-picat, păcat-păcat, strigătu acesteĭ păsărĭ. Cp. cu it. picchio, cĭocănitoare; rus. pikatĭ, ceh. pikati, a piui). O pasăre galinacee domestică cu penele cenușiĭ închise pătate cu picățele albe rătunde (númida meléagris). Pichirea e mare cît găina și are o creastă foarte dură. Oŭăle eĭ îs mult maĭ dure de cît ale găiniĭ, și de aceĭa se și clocesc în maĭ mult timp (patru săptămînĭ). Ĭa e originară din Africa, dar e aclimatată peste tot pămîntu. În Munt. se numește bibilică, în Olt. cîță, în Bucov. și pantarcă. Spanioliĭ o numesc pintada, adică „pictată”, din cauza regularitățiĭ picățelelor eĭ. După mitologia grecească pichirile-s surorile erouluĭ Meleagru, pe care ele l-aŭ plîns așa de mult la moarte, în cît Diana, de milă, le-a prefăcut în pichirĭ, ĭar picățelele albe și rătunde de pe penele lor reprezentă lacrămile pe care le-aŭ vărsat ele.
2) pícur, a v. intr. (d. pícur, a pica). Cad picătură cu picătură: apa picură de pe streșină. Pirotesc, picotesc, moțăĭ: copilu picura de somn. (V. ațipesc). V. impers. Picură, burează, ploŭă puțin. V. tr. Torn picătură cu picătură, pic, torn foarte puțin: ĭa picură-mĭ puțin rom în ceaĭ, toarnă cerneală în călimară și ĭa sama să nu picurĭ pe masă!
pícură, V. pichire.
PICURA vb. 1. a pica, (înv. și pop.) a roura. (Ploaia ~; streașina ~.) 2. a țîrcîi, a țîrîi. (Chiuveta ~.) 3. a-i curge, a-i pica, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimile pe obraz.)
picura vb. v. AȚIPI. CIUPI. DORMITA. MOȚĂI. PICOTI. PIROTI. PIȘCA.

picura dex

Intrare: picura
picura verb grupa I conjugarea I
Intrare: picură
picură