picur definitie

2 intrări

54 definiții pentru picur

PIC2, picuri, s. n. Ciocan de abataj. – Din germ. Pick[hammer].
PIC1, (I) interj., (II 1) picuri, s. n. I. Interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită sunetul produs de căderea în picături a unui lichid pe un obiect tare. 2. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul produs de ciocul păsărilor când ciugulesc. II. S. n. 1. Picătură (1), strop. 2. Cantitate, măsură, durată etc. (foarte) mică din ceva; strop, fir, fărâmă. ◊ Loc. adv. (Câte) un pic = a) puțin; b) (în construcții negative) deloc. Nici pic = deloc, câtuși de puțin. Pic cu pic = puțin câte puțin, încetul cu încetul. ◊ Loc. adv. și adj. Fără (un sau niciun) pic de... = (care e) lipsit (cu totul) de... – Onomatopee.
PIC3 s. n. Produs chimic folosit pentru scoaterea petelor de cerneală (albastră). – Din picătură (derivat regresiv).
PÍCUR, picuri, s. m. Pic1 (II 1).Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic1).
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.
PIC1, (I) interj., (II) picuri, s. n. I. Interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită sunetul produs de căderea în picături a unui lichid pe un obiect tare. 2. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul produs de ciocul păsărilor când ciugulesc. II. S. n. 1. Picătură (1), strop. 2. Cantitate, măsură, durată etc. (foarte) mică din ceva; strop, fir, fărâmă. ◊ Loc. adv. (Câte) un pic = a) puțin; b) (în construcții negative) deloc. Nici pic = deloc, câtuși de puțin. Pic cu pic = puțin câte puțin, încetul cu încetul. ◊ Loc. adv. și adj. Fără (un sau nici un) pic de... = (care e) lipsit (cu totul) de... [Var.: (reg.) pícur s. m.] – Onomatopee.
PIC2, picuri, s. n. Ciocan de abataj. – Din germ. Pick[hammer].
PIC3 s. n. Produs chimic folosit pentru scoaterea petelor de cerneală (albastră). – Din picătură (derivat regresiv).
PÍCUR s. m. v. pic1.
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.
PIC3, picuri, s. n. Ciocan de abataj.
PIC1 interj. (Adesea repetat) 1. Onomatopee care redă sunetul produs de căderea picăturilor de apă, de lacrimi sau de alte lichide pe un obiect tare. Ploaia cade verticală din cerescul alambic Și sfidează paciența trecătorilor: Pic-pic... TOPÎRCEANU, P. O. 21. ◊ (Substantivat, repetat, a doua oară la forma articulată) Picurat. Nicu nu venea, nu trecea. Și țîriitul ploaiei, pic-picul streșinilor săpa și mai adînc jalea în inima Mărioarei. CONTEMPORANUL, VII 503. 2. Onomatopee care redă zgomotul produs de ciocul păsărilor cînd mănîncă. Prepelița prindea cîte o furnică.,. și ei [puii] pic! pic! pic! cu cioculețele lor o mîncau numaidecît. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE.
PIC2, picuri, s. n. (Mai ales la sg.) 1. Picătură, strop. De cînd șed afară Și ploaia mă ploaie, Căpeneagu-mi moaie, Și picul mă pică Pălăria-mi strică! HODOȘ, P. P. 119. Sus pe munte ninge. Jos în vale plouă. La Grozești pe muchie Pică-mi pic de rouă. TEODORESCU, P. P. 58. 2. Cantitate mică din ceva; fir, fărîmă. Cîrligul cădea în apă cu zgomotul și picul de spumă al miei pietre aruncate. DUMITRIU, P. F. 5. Dar biata morișcă, Deși avea un pic De porumb și hrișcă. Nu lucra nimic. ALECSANDRI, P. III 122. ◊ Loc. adv. (Cîte) un pic = puțintel, cîtva. Mă uit mereu la barometru Și mă-nfior cînd scade-un pic Căci soarele e tot mai mic în diametru. TOPÎRCEANU, M. 32. Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez. Și-un prinț la anul, blînd și mic. Să crească mare și voinic, Iar noi să mai jucăm un pic Și la botez! COȘBUC, P. I 59. Nici pic = de loc, cîtuși de puțin. Cînd s-au apropiat de pod, a început calul a se da îndărăpt, aforăi, a azvîrli din tuspatru picioarele și a nu voi să meargă nici pic înainte. SBIERA, P. 94. Pic cu pic = puțin cîte puțin, încetul cu încetul. Și anii trec, se scurge vremea pic cu pic, iar tu isprăvești școala, te faci mare, ești om serios. PĂUN-PINCIO, P. 94. ◊ Expr. Fără (nici un) pic de... = lipsit cu totul de.:. Ședea la masă fără pic de chef, cu capul greu și cu inima necăjită. GALACTION, O. I 264. Unii-l iau grăbit la vale, Alții-n glumă parte-i țin, – Uite-i, fără pic de vin S-au jurat să-mbete-n cale Pe creștin! COȘBUC, P. I 225. Fața ei era atît de slabă... atît de schimbată. Pielița ei semăna cu batista subțire, fără pic de viață. NEGRUZZI, S. I 50. (Nici sau nici un) pic de... = cîtuși de puțin, de loc, nici urmă de... O ușoară abureală de vînt, în aceeași direcție cu trăsura, nu ne dădea nici un pic de răcoare. IBRĂILEANU, A. 117. Noaptea era frumoasă. Pic de nor nu se vedea. Din cînd în cînd greierii și prigoriile te făceau să-ți mai aduci aminte că trăiești pe lume. ISPIRESCU, L. 246. Stanislav, dacă cădea, Greu trei zile că dormea Și trei zile-n apă sta: Cu gura-n nisip ședea. Pic de apă nu-nghițea. TEODORESCU, P. P. 568. Cît e picul = nicidecum, cîtuși de puțin, de loc. N-am putut închide ochii cît e picul: în rana de-abia astupată parcă prindea să mă înțepe un ac. SADOVEANU, O. VI 119.
PÍCUR, picuri, s. m. 1. Picătură, strop, pic. Pe fundul fîntînilor n-a răsărit picur de apă. C. PETRESCU, R. DR. 153. Îi pusei la gura-ncleștată Să prindă din ploscă vrun picur de vin. COȘBUC, P. II 293. ◊ Fig. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptînd in față-mi trecutele nimicuri. EMINESCU, O. I 107. ♦ Cantitate mică de materie. Stele rare din tărie cad ca picuri de argint. EMINESCU, O. I 82. 2. (Numai la sg.) Picurare, picuriș. Picurul streșinilor. 3. Fig. Sunet lin (produs mai ales de clopoței sau de instrumente muzicale), repetat la intervale mici. Nu mai ajungea pînă la mine picurul tălăngilor. SADOVEANU, O. A. II 212. Mă deșteptai în picurul unui glas domol. id. VI 66.
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. (Despre lichide) A cădea picătură cu picătură; a pica. Lacrimile-i picurînd Se prefăceau mărgăritare. IOSIF, PATR. 84. Încet picură ploaia de pe ramuri, VLAHUȚĂ, O. A. II 155. Din ochi îi picura izvor de plînsoare. ODOBESCU, S. III 207. ◊ (Poetic) Barca tăia undele în taina serii, legănindu-se; lumini argintii picurau din vîrful vîslelor și șopteau căzînd în unde. SADOVEANU, O. I 106. Căldura picură mereu din cer. REBREANU, I. 10. ◊ Fig. A cutremură frigul peste trupul tot. Fața i-i leoarcă... Iar în inima lui picură plîns fără sfîrșit. POPA, V. 65. ♦ A lăsa să cadă picături. Ploua monoton fi trist afară și picurau streșinile fără întrerupere. SADOVEANU, E. 134. El duce regelui răspuns Din tabără Și ține-ascuns Sub straiul picurînd de ploi Pe cel mai bun dintre eroi. COȘBUC, P. I 145. ◊ Expr. De nu curge, (tot sau măcar) picură = dacă nu curge, pică, v. curge. De nu curge, macar picură și cine mișcă, tot pișcă, CREANGĂ, P. 110. 2. Tranz. A turna picătură cu picătură; a slobozi sau a lăsa să cadă pic cu pic. (Fig.) Mînecuță începu a picura din el răutate. SADOVEANU, P. M. 21. Mai picură-mi și tu o slovă, două, Că prea le lași în sama mea pe toate. PĂUN-PINCIO, P. 49. 3. Intranz. (În expr.) A picura de somn = a pica de somn, v. pica. Picura de somn și din cînd în cînd ii asfințeau ochii. SADOVEANU D. P. 145. Mintea lui e plină de povești, pe care mi le spune seara, pînă tîrziu, pînă ce picur de somn in șoapta lor tot mai ușoară. PĂUN-PINCIO, P. 103. Mai bine-i, cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc, de somn să picuri. EMINESCU, O. I 119. 4. Intranz. Fig. A răsuna; a vibra. După ce se întunecă, rămase sub stele numai tăcerea întinderilor, în care picurau lin din cînd în cînd tălăngi. SADOVEANU, F. J. 429. În fin îmi era cald și bine, iar în auz îmi picurau povești. PĂUN-PINCIO, P. 119. Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152. 5. Intranz. (Rar, despre imagini, gînduri etc.) A se scurge unul după altul; a se perinda. Atîtea dulci videnii îmi picură în minte. VLAHUȚĂ, P. 3.- Prez. ind. și: (învechit) picurez (ODOBESCU, S. III 564).
pic1 interj.
pic2 (picătură, pickhammer) s. n., pl. pícuri
pic3 (cantitate mică) s. n.
pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri
picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură
pic interj.
pic s. n. /pícur s. m. (picătură), pl. pícuri
pic (fărâmă) s. n.
pic (miner., nav.) s. n., pl. pícuri
pícur s. n., pl. pícuri
picurá vb., ind. prez. 1 sg. pícur, 3 sg. și pl. pícură
PIC interj., s. I. interj. țâr! (Apa se prelinge și face: ~, ~!) II. s. 1. v. picătură. 2. v. bucățică. 3. fărâmă, fir, picătură, pișcătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țâră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scânteie. (Nici un ~ de...) 4. (fig.) dram, strop. (Un ~ de noroc, de minte.)
PIC s. v. picon.
PÍCUR s. v. picătură.
PÍCUR adj. v. pestriț.
PICURÁ vb. 1. a pica, (înv. și pop.) a roura. (Ploaia ~; streașina ~.) 2. a țârcâi, a țârâi. (Chiuveta ~.) 3. v. curge.
PICURÁ vb. v. ațipi, ciupi, dormita, moțăi, picoti, piroti, pișca.
PIC1 s.n. 1. Vergă așezată oblic pe catargul de la pupă, pe care se leagă partea de sus a unei pânze. ◊ La pic scurt (despre ancoră) = cu puțin lanț la apă. 2. Compartiment etanș la extremitatea dinspre proră sau dinspre pupă a unei nave. [< fr. pic].
PIC2 s.n. Ciocan de abataj; pichamăr. [< germ. Pick(eisen), engl. peak].
PIC1 s. n. 1. vergă așezată oblic pe catargul de la pupă, pe care se leagă partea de sus a unei pânze. ♦ la ~ scurt = (despre ancoră) cu puțin lanț la apă. 2. compartiment etanș la extremitatea dinspre proră sau dinspre pupă a unei nave. (< fr. pic)
PIC2 s. n. pichamăr. (< germ. Pick/hammer/)
pic interj. – Imită zgomotul produs de o picătură în cădere. Creație expresivă, cf. poc, pac, plici și rădăcina romanică picc- (Koerting 7131; REW 6494). – Der. pic, s. n. (picătură, strop; puțin, cantitate mică), cf. mr. k’ic, megl. chică, alb. pikë, calabr. picca; pica, vb. (a picura; a face să picure; a cădea; a surveni; a veni pe neașteptate), cf. alb. pikoń, mr. k’icu, k’icare, megl. pic, picare; picat, adj. (pestriț, pătat); picat, s. m. (picurat; cădere); picățea, s. f. (bulină pe stofe; nostim, atrăgător); picătoare, s. f. (Trans., vas pentru untură care se pune sub grătar); picătură, s. f. (strop; gută), format din pica ca sburătură de la sbura; picura, vb. (a cădea strop cu strop, a asuda; a dormita), de la pl. picuri, ca pica de la sing. pic; picur, s. n. (picurare); picură, s. f. (burniță); picurătoare (var. picătoare), s. f. (rar, pipetă); picuriș, s. n. (picurat; loc unde se prelinge apa); picuș, s. n. (strop; vin, băutură; cîștig neașteptat, remunerare neașteptată, a unui funcționar); picui, vb. (a picura); picoti, vb. (a dormita); picoteală, s. f. (toropeală); întrumpic, adv. (Trans., amănunțit); întrumpica, vb. refl. (a se înțelege), cf. D. Maniu, Cah. S. Pușcariu, I, 188-93.
PIC1 interj. (se folosește, deseori repetat, pentru a reda zgomotul produs de căderea picăturilor unui lichid pe o suprafață). /Onomat.
PIC2 ~uri n. 1) Părticică globulară de lichid; strop; picătură. 2) Cantitate foarte mică din ceva; fărâmitură; picătură; strop; dram. ~ de făină. 3) Durată foarte scurtă. ~ de timp. /Onomat.
PIC3 n. Produs chimic folosit pentru curățarea petelor de cerneală. /Din picătură
PÍCUR ~i m. 1) v. PIC II. 2) la sing. Cădere de picături; picurare. Se aude un ~. /Din picuri pl. lui pic
A PICURÁ pícur 1. intranz. 1) (despre lichide) A curge în picături; a pica. 2) A ploua ușor, cu stropi rari. 3) reg. A ațipi și a se trezi repetat, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a moțăi; a dormita; a somnola; a piroti; a picoti. 2. tranz. 1) (lichide) A face să curgă în picături; a pica. 2) (medicamente lichide) A introduce picătură cu picătură; a administra printr-o instilație; a pica; a instila. /Din picur
pic n. 1. picătură: în picuri cade ceara EM.; 2. foarte mică cantitate: un pic de apă. ║ adv. puțin: să ne jucăm un pic.
picurà v. 1. a curge picătură cu picătură: cerul picură sau varsă șiroaie de ploaie OD.; 2. Mold. a cădea de oboseală: de somn să picuri EM.; 3. fig. a vibra: peste farmecul naturei dulce-i picură ghitara EM. [Derivat din picà].
1) pic n., pl. urĭ (imit. ca și pic 2). Picătură: picurĭ de ceară (Em.). Foarte mică cantitate de mîncare orĭ și de alt-ceva: un pic de vin, de colivă, de sare, de cerneală. Un pic (loc. adv.) puțin timp: am dormit un pic, n’am stat nicĭ un pic.
3) pic, interj. care arată sunetu uneĭ loviturĭ maĭ delicate de cît poc: o păsărică făcea „pic-pic” în geam.
1) pícur n. fără pl. Rar. Poet. Picurare (maĭ ales vorbind de sunete, care „cad” ca și picăturile).
2) pícur, a v. intr. (d. pícur, a pica). Cad picătură cu picătură: apa picură de pe streșină. Pirotesc, picotesc, moțăĭ: copilu picura de somn. (V. ațipesc). V. impers. Picură, burează, ploŭă puțin. V. tr. Torn picătură cu picătură, pic, torn foarte puțin: ĭa picură-mĭ puțin rom în ceaĭ, toarnă cerneală în călimară și ĭa sama să nu picurĭ pe masă!
PIC interj., s. I. interj. țîr! (Apa se prelinge și face: ~, ~!) II. s. 1. picătură, picur, strop, stropitură, (înv.) picurătură. (Un ~ de ploaie.) 2. bucățică, fărîmă, (reg.) bucăcioară, bucățea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. și sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (Mănîncă doar un ~ de pîine.) 3. fărîmă, fir, picătură, pișcătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țîră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scînteie. (Nici un ~ de...) 4. (fig.) dram, strop. (Un ~ de noroc, de minte.)
PIC s. (TEHN.) pichamăr, picon, (reg.) ștecaiz.
PICUR s. pic, picătură, strop, stropitură, (înv.) picurătură. (Un ~ de ploaie.)
picur adj. v. PESTRIȚ.
PICURA vb. 1. a pica, (înv. și pop.) a roura. (Ploaia ~; streașina ~.) 2. a țîrcîi, a țîrîi. (Chiuveta ~.) 3. a-i curge, a-i pica, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimile pe obraz.)
picura vb. v. AȚIPI. CIUPI. DORMITA. MOȚĂI. PICOTI. PIROTI. PIȘCA.

picur dex

Intrare: pic
pic 1 s.n. substantiv neutru
picur substantiv neutru
pic 2 interj.
Intrare: picura
picura verb grupa I conjugarea I