picoti definitie

2 intrări

19 definiții pentru picoti

PICÓT, picoți, s. m. 1. (Min.) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, folosită la săparea galeriilor. 2. (În forma picou, n.) Bordură de dantelă cu colțuri. ♦ Bulină (3). – Din fr. picot.
PICOTÁ vb. I v. picoti.
PICOTÍ, picotesc, vb. IV. Intranz. A ațipi (cu intermitențe) șezând sau stând în picioare; a dormita, a moțăi. [Var.: picotá vb. I] – Pica1 + suf. -oti.
PICÓT, picoți, s. m. 1. (Min.) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, folosită la săparea galeriilor. 2. (În forma picou, n.) Bordură de dantelă cu colțuri. ♦ Bulină (3). – Din fr. picot.
PICOTÁ vb. I v. picoti.
PICOTÍ, picotesc, vb. IV. Intranz. A ațipi (cu intermitențe) șezând sau stând în picioare; a dormita, a moțăi. [Var.: picotá vb. I] – Pica1 + suf. -oti.
PICOTÁ vb. I v. picoti.
PICOTÍ, picotesc, vb. IV. Intranz. A fi somnoros, a ațipi șezînd, a moțăi, a piroti, a dormita. Venea la muncă spre amiază cu ochii cîrpiți de nesomn și cîteodată, seara, picotea. PAS, L. II 65. În mijlocul drumului picotește clinele învățătorului. REBREANU, I. 10. Moi pana în călimări și, picotind cu capul plecat pe masă, mă gîndesc. CARAGIALE, M. 60. – Variantă: picotá, picotez (STANCU, D. 186, ARDELEANU, D. 46, DELAVRANCEA, S. 171), vb. I.
picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă
picót s. m., pl. picóți
picotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. picoteáscă
PICOTÍ vb. v. ațipi.
PICÓT s.m. (Mine) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt sub formă conică, servind la săparea galeriilor. [< fr. picot].
PICÓT s. m. (mine) bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, la săparea galeriilor. (< fr. picot)
A PICOTÍ ~ésc intranz. A ațipi și a se trezi repetat, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a moțăi; a dormita; a somnola; a piroti. /a pica + suf. ~oti
picotà v. a pica de somn. [Frecventativ din pica].
picotésc v. intr. (imit. d. a pica). Vest. Pirotesc, pic (nu maĭ pot) de somn. – La Ch. N. I, 95 și 131, -ez: să merg fugînd saŭ picotînd, țĭ-aĭ întins trupu la soarele primăveriĭ și picotezĭ.
PICOTI vb. a ațipi, a dormita, a moțăi, a piroti, (livr.) a somnola, (înv. și reg.) a aromi, a somnora, (reg.) a ajumi, a mătăli, a mocăi, a ochi, a picura, a pircoti, (Transilv.) a chircoti, (Mold.) a clipoci, (prin Olt.) a mocota, (Transilv.) a știulbica. (A ~ pe scaun.)
PICOT [pikó], Auguste Émile (1844-1918), filolog francez. Secretar (1866-1869) al domnitorului României, Carol I. Contribuții la studiul literaturii române vechi și al folclorului românesc („Cântecele populare ale românilor din Serbia”, „Note biografice și bibliografice asupra lui Antim Ivireanul”). M. de onoare al Acad. Române (1879).

picoti dex

Intrare: picot
picot substantiv masculin
Intrare: picoti
picota verb grupa I conjugarea a II-a
picoti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a