piciocă definitie

13 definiții pentru piciocă

cartóf sm [At: DRĂGHICI, R. 84/10 / V: (reg) ~iól, ~oáfă sf ~ófă sf, ~óflă sf / Pl: ~i/ E: ger Kartoffel] 1 (Bot) Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum). 2 (Prc) Tuberculul cartofului (1), folosit în alimentație și ca furaj Si: (reg) alună (-de-pământ), badaliurcă, bandraburcă, baraboi, barabulă, barabușcă, bighiroancă, bigură, boambă, bobâlcă, boboașă, bulugheană, cartoni, colompiră, coroabă, crumpei, crumpene, crumpi, crumpiri, curulă, erdăpane, fidireie, ghibiroancă, ghistină, goață, gogoașă-de-pământ, gonele, gramciri, grumbă, grumciri, grumpe{ne), grumpini, hadaburcă, hilibe, hiribe, măgheruște, măr-de pământ, năpci, nap-de-pământ, ou-de-pământ, pară-de-pământ, perușcă, pichiocă, picioică, piroșcă, poamă-de-pămănt, țermer, vovici. 3 (Bot; lpl; îf ~oafe) Gherghină (Dahlia cultorum). 4 (Bot; îc) ~oafe-de-iarnă, ~i dulci, ~i porcești Napi porcești (Helianthus tuberosus). 5 (Bot; îc) ~e-de-germe Brâncă (Scrophularia nodosa). 6 (Bot; lpl) Bostănei chinezi (Thladiantha dubia). 7 (Gmț; îe) A da o ~oafă Ia ureche A da o palmă. 8 (Fig) Apelativ pentru un om prost. 9 (Pop; dep; îs) ~oafă nenorocită Persoană care se plânge de rele imaginare. 10 (Îs) Zahăr (sau sirop) de ~i Glucoză obținută din amidonul de cartofi (2). 11 (Reg; îs) ~ dulce Batat.
PICIÓCĂ s. f. v. picioică.
PICIÓICĂ, picioici, s. f. (Bot.; reg.) Cartof. [Var.: piciócă s. f.] – Din magh. pityóka.
PICIÓCĂ s. f. v. picioică.
PICIÓICĂ, picioici, s. f. (Bot.; reg.) Cartof. [Var.: piciócă s. f.] – Din magh. pityóka.
PICIÓICĂ, picioici, s. f. (Regional) Cartof. Vremea e tot uscată... or să se scumpească picioicile. CARAGIALE, O. VII 36. – Variantă: picioárcă s. f.
picióică (reg.) (-cioi-) s. f., g.-d. art. picióicii; pl. picióici
picióică s. f. (sil. -cioi-), g.-d. art. picióicii; pl. picióici
PICIÓICĂ s. v. cartof, nap-porcesc, topinambur.
cartóf (vest) m., cartoáfă (Munt., est, Mold. sud)., pl. e, și cartófă (nord) f., pl. e (rus. kartófelĭ, d. germ. kartoffel, care vine d. it. tartúfolo, trufă mică, tartúfo, trufă, om ipocrit. V. trufă și tartuf). O legumă solanee care produce niște tubércule comestibile foarte întrebuințate în bucătărie (solánum tuberosum). – Cartofiĭ îs originarĭ din Chili (America de Sud). Pe la 1532 au fost introdușĭ în Spania, apoĭ în restu Eŭropeĭ, ĭar în România pe la 1800. În alimentațiune n’aŭ fost admișĭ de cît pe la sfîrșitu secululuĭ 18, grație sforțărilor agronomuluĭ Francez Parmentier, care a propagat cultura lor. Tubérculele lor conțin multă féculă și alcool. Pin cultură, există astăzĭ o mulțime de felurĭ de cartofĭ. Pe alocurĭ se numesc și barabule, bandraburce, bulughine, crumpene, picĭocĭ ș. a.
picioică s. v. CARTOF. NAP-PORCESC. TOPINAMBUR.
picióică, picioici, s.f. – (reg.; bot.) Cartof (Solanum tuberosum L.); corompei, cloșcă, baraboi, poame de pământ (ALRRM, 1971: 440): „Am o groapă cu picioici / Și țói da și tâie-on coș” (Bilțiu, 2006: 216). – Din magh. pityoka (DEX, MDA).
picióică, picioici, s.f. – (bot.) Cartof (Solanum tuberosum L.); corompei, cloșcă, baraboi, poame de pământ (ALR 1971: 440). Picioicari, poreclă pentru locuitorii din Costeni-Lăpuș. – Din magh. pityoka.

piciocă dex

Intrare: picioică
piciocă
picioică substantiv feminin
  • silabisire: -cioi-