picătură definitie

16 definiții pentru picătură

PICĂTÚRĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc.; pic1, strop; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. ◊ Loc. adv. Printre picături = din când în când, câteodată; p. ext. în timpul liber, pe apucate. Picătură cu picătură = puțin câte puțin, încetul cu încetul; până la epuizare. ◊ Expr. A semăna (cu cineva) ca două picături (de apă) = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit. Până la ultima picătură de sânge = până la moarte, până la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neînsemnată din ceva; fărâmă. 2. (La pl.) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). – Pica1 + suf. -ătură.
PICĂTÚRĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc.; pic1, strop; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. ◊ Loc. adv. Printre picături = din când în când, câteodată; p. ext. în timpul liber, pe apucate. Picătură cu picătură = puțin câte puțin, încetul cu încetul; până la epuizare. ◊ Expr. A semăna (cu cineva) ca două picături (de apă) = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit. Până la ultima picătură de sânge = până la moarte, până la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neînsemnată din ceva; fărâmă. 2. (La pl.) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). – Pica1 + suf. -ătură.
PICĂTÚRĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-un lichid, (în special) sțrop de ploaie; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. Ploaia își aruncă deodată, deasupra iazului, picăturile repezi și grele ca plumbii. C. PETRESCU, S. 29. Istoria lui se poate asemăna cu istoria unui pahar care rabdă să-l umpli cu litra și pentru o picătură se supără și dă pe-afară. CARAGIALE, P. 19. N-a mai rămas nici măcar picătură de vin pe doage. CREANGĂ, P. 261. ◊ Fig. Pe obrazu-i gînditor, tremurau și picăturile de lumină și umbrele ramurilor întinse ca niște brațe spre drum, din marginea pădurii. SADOVEANU, O. IV 484. Se cerneau in liniștea largă a pădurilor picături de cer albastru. HOGAȘ, M. N. 73. ◊ Loc. adv. Printre picături = din cînd în cînd, cîteodată; p. ext. pe apucate, în timpul liber. Eu m-am așternut pe scris... Printre picături aș mea să completez pe «Rostoganu» și să fac o ediție frumoasă. CARAGIALE, O. VII 12. Picătură cu picătură = strop cu strop; fig. puțin cîte puțin, încetul cu încetul. Moș Doroftei judecă cel din urmă clondir, și-l stoarce picătură cu picătură. DELAVRANCEA, S. 237. ◊ Expr. A semăna cu cineva ca două picături de apă = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit..., v. leit. Pînă la ultima picătură de sînge = pînă la moarte, pînă la ultima suflare. ♦ Fig. Cantitate neînsemnată de materie; fărîmă. într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricît de mare și oricît de mică ar fi, numai o picătură in raport cu nemărginirea? EMINESCU, N. 32. 2. (La pl.) Medicament care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). Maria îi aduse o sticlă cu picături și îi numără în lingurița de ceai atitea cîte spunea prescripția, cu o atenție încordată. C. PETRESCU, Î. I 22. La tot ceasul lua hapuri și seara picături. NEGRUZZI, S. I 207.
picătúră s. f., g.-d. art. picătúrii; pl. picătúri
picătúră s. f., g.-d. art. picătúrii; pl. picătúri
PICĂTÚRĂ s. 1. boabă, bob, strop. (O ~ de apă.) 2. pic, picur, strop, stropitură, (înv.) picurătură. (O ~ de ploaie.) 3. v. pic.
PICĂTÚRĂ s. v. pată, punct, stropitură.
PICĂTÚRĂ ~i f. 1) Părticică globulară de lichid; strop; pic. ◊ ~ cu ~ puțin câte puțin; treptat. Până la ultima ~ de sânge până la ultima suflare; până la moarte. A semăna cu cineva ca două ~i de apă a semăna întocmai cu cineva. 2) Cantitate foarte mică din ceva; pic; fărâmitură; strop; gram. ~ de dulceață. 3) la pl. Medicament lichid, care se administrează dozat cu pipeta. /a pica + suf. ~ătură
picătură f. 1. globuleț de lichid: picătură de rouă; 2. mică cantitate: o picătură de apă; printre picături, din când în când. [V. pica].
picătúră f., pl. ĭ (d. picat, part. d. a pica). Mic glob de lichid care se desprinde dintr’o cantitate maĭ mare: ploaĭa cade în formă de picăturĭ. Foarte mică cantitate, un pic: o picătură de vin. Pată lăsată de lichidu care a picurat: picăturĭ de grăsime eraŭ pe scîndurĭ. Cu picătura saŭ picătură cu picătură, cîte o picătură, picurînd: acest avar bea vin cu picătura, a turna un medicament cu picătura. Pintre picăturĭ, cîte puțin, cîte odată, din cînd în cînd, cînd am timp liber: cînt și eŭ din pian pintre picăturĭ. V. strop.
picătu s. v. PATĂ. PUNCT. STROPITURĂ.
PICĂTU s. 1. boabă, bob, strop. (O ~ de apă.) 2. pic, picur, strop, stropitură, (înv.) picurătură. (O ~ de ploaie.) 3. fărîmă, fir, pic, pișcătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țîră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scînteie. (Nici o ~ de...)
GUTTA CAVAT LAPIDEM NON VI, SED SAEPE CADENDO (lat.) picătura găurește piatra nu prin forță, ci prin continua ei cădere – Ovidiu, „Ex Ponto”, IV, 10, 5. Voința stăruitoare învinge cu timpul orice obstacol.
a semăna ca două picături de apă expr. a semăna perfect.
printre picături expr. intermitent.
printre picături expr. intermitent

picătură dex

Intrare: picătură
picătură substantiv feminin