pițigăia definitie

14 definiții pentru pițigăia

PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.
PIȚIGĂIÁ, pițigăiez, vb. I. Tranz. A-și subția, a-și ascuți vocea. ♦ Refl. A vorbi cu glas subțire, ascuțit. [Pr.: -gă-ia. – Var.: pițigăí vb. IV] – Din pițigăiat (derivat regresiv).
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.
PIȚIGĂIÁ, pițigăiez, vb. I. Tranz. A-și subția, a-și ascuți vocea. ♦ Refl. A vorbi cu glas subțire, ascuțit. [Pr.: -gă-ia. – Var.: pițigăí vb. IV] – Din pițigăiat (derivat regresiv).
PIȚIGĂIÁ, pițigăiesc, vb. I. Tranz. (Cu privire la voce) A face să devină subțire, cu timbrul înalt; a subția, a ascuți. Și-și făcea ochii dulci și-și pițigăia glasul și se mlădia ca o pisică. VLAHUȚĂ, la TDRG.
pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd
pițigăiá vb., ind. prez. 1 sg. pițigăiéz, 3 sg. și pl. pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 sg. și pl. pițigăiéze; ger. pițigăínd
PIȚIGĂI s. pl. v. cimitir.
PIȚIGĂIÁ vb. a ascuți, a subția, (reg.) a pițigărni. (Își ~ glasul.)
A PIȚIGĂIÁ ~iéz tranz. (vocea) A face să fie mai ascuțit; a subția. /Din pițigăit
A SE PIȚIGĂIÁ mă ~iéz intranz. A vorbi cu glas subțire, ascuțit. /Din pițigăit
pițigăĭéz v. tr. (d. pițigăĭat, pițigoĭ). Iron. Fac ca pițigoĭu, vorbind de voce: oratoru, pițigăindu-șĭ vocea, începu a declama contra cĭocoilor.
pițigăi s. pl. v. CIMITIR.
PIȚIGĂIA vb. a ascuți, a subția, (reg.) a pițigărni. (Își ~ glasul.)

pițigăia dex

Intrare: pițigăia
pițigăia verb grupa I conjugarea a II-a
pițigăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a