petec definitie

3 intrări

18 definiții pentru petec

ciur-pétec sm [At: DA ms / Pl: ~eci / E: ciur + petec] (Nob; prt) Om spilcuit.
PÉTEC s. n. v. petic.
PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre două persoane asociate care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.
PÉTEC s. n. v. petic.
PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre doi inși asociați care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.
PÉTEC s. n. v. petic.
PÉTIC, petice și petici, s. n. (Și în forma petec) 1. Bucată, fîșie tăiată sau ruptă dintr-o țesătură, dintr-o piele; (în special) bucată cu care se repară obiecte de stofă sau de piele găurite. El, într-un surtuc larg, fără culoare și cu buzunarele spintecate, purtîndu-și anevoie muzica-n spate, – ea, într-o rochiță scurtă din petici și c-un baideraș de lînă vechi. VLAHUȚĂ, O. A. 134. Ca antereu de canavață Ce se ținea numa-n ață Și cu nădragi de anglie Petece pe ei o mie. CREANGĂ, R. 148. Aoleo, lele Mărie, Dărui-te-ar mă-ta mie Numai c-un petic de iie. TEODORESCU, P. P. 302. ◊ Fig. În lumina slabă a petecului murdar de geam, bătut în cuie, se zărea uneori abund unei răsuflări. DUMITRIU, N. 17. În a lucrurilor peteci căutînd înțelepciune. EMINESCU, O. I 140. ◊ Expr. A nu se mai ține petic de petic = (despre îmbrăcăminte) a fi foarte ruptă. Nu aveau haine, toate li se rupsese, de nu se mai țineau petec de petec. RETEGANUL, P. I 45. A-i curge (cuiva) peticele v. curge (I 9). A-i merge (cuiva) peticele, se spune pentru a arăta că o acțiune se desfășoară foarte intens. Zîna, cam cu chef cum era, au început deodată să joace, și unde nu juca fi juca de-i mergea petecele. SBIERA, P. 37. Înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește... de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. A-și da în petic = a-și da pe față, fără voie, anumite cusururi; a greși. Mă miram eu să nu-ți dai în petec. HOGAȘ, DR. II 1. A pune peticul (la ceva) = a găsi o soluție de moment pentru a ieși din încurcătură. Totdeauna cînd se ivește (pe scenă) cîte un incident neprevăzut, Milo «știe să-i puie petecul». La TDRG. Și-a găsit sacul peticul (sau cum e sacul așa-i și peticul), se zice despre doi inși care au cam aceleași cusururi. Mîngăie-te la necazuri gîndind că sacul și-a găsit petecul. NEGRUZZI, S. I 251. 2. Bucată ruptă dintr-o hîrtie mai-mare. p. ext. act, document de mică valoare (sau socotit astfel și desconsiderat). Regimentul nostru și cel de artilerie n-au decît un petec de hartă împreună. CAMIL PETRESCU, U. N. 347. Ești fericit... că poți avea o scrisoare, un petec de hîrtie, un pretext. NEGRUZZI, S. III 480. ♦ Bucată dintr-un material oarecare, aplicată pe o piesă și fixată prin cuie, șuruburi etc., pentru a acoperi un gol, o ruptură etc.Bucată mică, fîșie de teren (cultivabil). Petece negre de pămînt răsturnat prindeau pe brazdele lucii lumini fugare și o muțenie nesfîrșită stăpînea zările. ANGHEL-IOSIF, C. E. 23. Pe tăpșanul dinspre apus se vede un petec de dumbravă rară. VLAHUȚĂ, O. A. III 147. Cinci mii? Pentru un petic de loc? ALECSANDRI, T. 256. ◊ Fig. Cîte un petec uriaș de umbră alerga de-a curmezișul cîmpiei și altul de lumină îl urmărea, făcînd să sticlească bălțile; apoi venea încă unul de umbră. DUMITRIU, N. 87. – Variantă: pétec s. n.
pétic s. n., pl. pétice
pétic s. n., pl. pétice
PÉTIC s. 1. ruptură, zdreanță, (prin Transilv.) folt. (Un ~ dintr-o cămașă veche.) 2. (la pl.) ațe (pl.), v. zdrențe. 3. v. bucată.
pétec (pétece), s. n.1. Bucată, fîșie de material, cîrpă, zdreanță. – 2. Plasture, astupătură. – 3. Slăbiciune, defect predominant. – Var. petică, petic. Mr. peatic, megl. petic. Origine necunoscută. Pare cuvînt identic calabr. pettica „fîșie de piele”, care este trimis la gr. πιττάϰιον › lat. pittacium „bucată de piele”, cf. pitac, it. petecchia, sp. petequia, (Corominas, III, 713), ca și sp. pedazo, cat., prov. pedaç, fr. pièce (Pușcariu 1287; REW 6547); dar der. e dificilă (Philippide, Principii, 18), a vrut s-o explice pornind de la vb. a peteci, iar Byck-Graur 19 pornind de pl.; dar, pe lîngă că nu par convingătoare, aceste explicații trec sub tăcere problema accentului. Alte explicații nu sînt nicidecum suficiente: din gr. πίττα „bitumen”, ca pată (Candrea, Conv. lit., XXXVIII (1904), 874); dintr-un prerom. *paltika, cf. alb. petke „mic” (Philippide, II, 726; K. Treimer, Beiträge zur alb. Sprachgeschichte, p. 350; Capidan, Raporturile, 545). Lat. *picticus? Der. peticar (var. petecar), s. m. (adunător de petice; telal; cizmar care pune petice); peticărie (var. petecărie), s. f. (mulțime de petice, de haine vechi); petici (var. peteci), vb. (a cîrpi; a rupe, a zdrențui); peticos (var. petecos), adj. (plin de petice); (îm)petecat (var. (îm)peticat, (îm)petecit), adj. (cîrpit, plin de petice); peticuț, s. n. (petic; Munt., covor fin); peticări (var. petecări), vb. (a petici).
PÉTIC ~ce n. 1) Bucată ruptă, tăiată sau rămasă dintr-un material (țesătură, piele, hârtie etc.). 2) Bucată de material aplicat pe un obiect rupt sau stricat pentru a-l repara. ◊ ~ de ~ (sau ~ peste ~) cârpit de multe ori; cu multe cârpeli. A-i curge cuiva ~cele a) a fi zdrențăros; b) a fi foarte sărac. 3) Suprafață mică de teren (cu un anumit specific). Un ~ de pământ. Un ~ de grădină. 4) fig. Porțiune mică de ceva. ~ de omăt. ~ de umbră. /cf. lat. pittacium
petec n. 1. bucată ruptă sau tăiată dintró stofă: croitorul bun niciun petec nu leapădă; 2. petec învechit și lepădat: petece pentru fabricarea hârtiei; 3. fășie lunguiață de pământ: un petec de moșie; a-și da în petec, a se da de gol. [Cf. lat. medieval PETACCIUM].
peteci m. pl. friguri cu petișoare roșiatice pe piele. [Serb. PETIȚI (cf. it. petecchie)].
pétic (est) și pétec (vest) n., pl. e (vgr. pettýkion. V. pată). Bucată de pînză, postav orĭ pele cu care se cîrpește o haĭnă, un sac, niște încălțăminte ș. a. Un petec de moșie, o moșioară. Fig. A-țĭ cunoaște peticu, a-țĭ da samă de inferioritatea ta. A-țĭ da în petic, a-țĭ da în teapă, a face lucru spre care te trăgea instinctu saŭ educațiunea: bețivu n’a băut o zi, dar a doŭa zi tot șĭ-a dat în petic. Șĭ-a găsit sacu peticu, s’aŭ găsit prietinĭ doĭ oamenĭ răĭ saŭ ridiculĭ. A-țĭ curge (saŭ a-țĭ merge) peticele, a fi zdrențuros. Ĭ-a tras o bătaĭe de ĭ-aŭ mers peticele, l-a făcut ferfeniță.
PETIC s. 1. ruptură, zdreanță, (prin Transilv.) folt. (Un ~ dintr-o cămașă veche.) 2. (la pl.) ațe (pl.), zdrențe (pl.). (Haina e numai ~.) 3. bucată, fîșie, limbă, sprînceană. (Un ~ de pădure.)
PETEC subst 1. – Babucin 1450 (Ț-Rom 213). 2. Petică, Ștefan, ziarist. 3. Petecilă Gh. (Sd XVI). 4. Cf. Păticatul (Sd XVI).
a-și da în petic expr. a-și arăta involuntar proasta creștere sau defectele; a se manifesta în mod necivilizat.

petec dex

Intrare: petic
petec
petic substantiv neutru
Intrare: Petec
Petec
Intrare: petec
petec