perucă definitie

14 definiții pentru perucă

PERÚCĂ, peruci, s. f. Obiect confecționat din păr, din lână, din fire sintetice etc. și purtat pe cap, peste sau în locul părului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.
PERÚCĂ, peruci, s. f. Obiect confecționat din păr, din lână, din fire sintetice etc. și purtat pe cap, peste sau în locul părului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.
PERÚCĂ, peruci, s. f. Păr fals imitînd o coafură, întrebuințat în trecut ca modă a epocii, azi de actori în teatru fi (mai rar) de unele persoane care n-au păr. Pietro este un bărbat ca de 40-45 de ani... Nici el, nici Alta, nu poartă peruca epocii. CAMIL PETRESCU, T. II 174. De vrei lă te faci iarăși judecător dreptății, îți pune o perucă. NEGRUZZI, S. II 181.
perúcă s. f., g.-d. art. perúcii; pl. perúci
perúcă s. f., g.-d. art. perúcii; pl. perúci
PERÚCĂ s. (înv.) paric. (O femeie care poartă ~.)
PERÚCĂ s.f. Coafură din păr fals, folosită în special de actori în teatru. [< fr. perruque, cf. it. parrucca].
PERÚCĂ s. f. coafură din păr fals. (< fr. perruque, it. perrucca)
perúcă (perúci), s. f. – Acoperămînt al capului confecționat din păr, diferit coafat. It. perrucca, parrucca, fr. perruque. – Der. peruchier, s. m. (fabricant de peruci).
PERÚCĂ ~ci f. Coafură de păr fals. [G.-D. perucii] /<fr. perruque
perucă f. păr falș ce-și pun pe cap cei ce n’au păr și actorii (= fr. perruque).
*perúcă f., pl. ĭ (fr. perruque, d. it. perrucca și parruca, sp. peluca, cuv. de orig. neșt.). Acoperemînt de păr fals pe care și-l pun pe cap ceĭ ce n’aŭ păr saŭ vor să-șĭ schimbe figura, cum fac actoriĭ și spioniĭ.
PERU s. (înv.) paric. (O femeie care poartă ~.)
a pune perucă expr. a minți sub imperiul fricii.

perucă dex

Intrare: perucă
perucă substantiv feminin