Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru perucă

PERÚCĂ, peruci, s. f. Obiect confecționat din păr, din lână, din fire sintetice etc. și purtat pe cap, peste sau în locul părului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.
PERÚCĂ, peruci, s. f. Obiect confecționat din păr, din lână, din fire sintetice etc. și purtat pe cap, peste sau în locul părului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.
PERÚCĂ, peruci, s. f. Păr fals imitînd o coafură, întrebuințat în trecut ca modă a epocii, azi de actori în teatru fi (mai rar) de unele persoane care n-au păr. Pietro este un bărbat ca de 40-45 de ani... Nici el, nici Alta, nu poartă peruca epocii. CAMIL PETRESCU, T. II 174. De vrei lă te faci iarăși judecător dreptății, îți pune o perucă. NEGRUZZI, S. II 181.
perúcă s. f., g.-d. art. perúcii; pl. perúci
perúcă s. f., g.-d. art. perúcii; pl. perúci
PERÚCĂ s. (înv.) paric. (O femeie care poartă ~.)
PERÚCĂ s.f. Coafură din păr fals, folosită în special de actori în teatru. [< fr. perruque, cf. it. parrucca].
PERÚCĂ s. f. coafură din păr fals. (< fr. perruque, it. perrucca)
perúcă (perúci), s. f. – Acoperămînt al capului confecționat din păr, diferit coafat. It. perrucca, parrucca, fr. perruque. – Der. peruchier, s. m. (fabricant de peruci).
PERÚCĂ ~ci f. Coafură de păr fals. [G.-D. perucii] /<fr. perruque
perucă f. păr falș ce-și pun pe cap cei ce n’au păr și actorii (= fr. perruque).
*perúcă f., pl. ĭ (fr. perruque, d. it. perrucca și parruca, sp. peluca, cuv. de orig. neșt.). Acoperemînt de păr fals pe care și-l pun pe cap ceĭ ce n’aŭ păr saŭ vor să-șĭ schimbe figura, cum fac actoriĭ și spioniĭ.
PERU s. (înv.) paric. (O femeie care poartă ~.)
a pune perucă expr. a minți sub imperiul fricii.

perucă definitie

perucă dex

Intrare: perucă
perucă substantiv feminin