perpetua definitie

2 intrări

27 definiții pentru perpetua

PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. A face să dureze mereu sau timp îndelungat; a transmite (din generație în generație, din veac în veac). Nerecunoscătorii confrați n-au avut curajul să-i perpetueze memoria. ANGHEL, PR. 108. ◊ Refl. pas. O asemenea ordine se perpetuase, mai cu seamă la vecinii noștri unguri și poloni. HASDEU, I. V. 145. – Prez. ind. pers. 3 și: perpetuă (ODOBESCU, S. I 198).
PERPÉTUU, -Ă, perpetui, -e, adj. Care nu încetează, care nu se sfîrșește niciodată; necurmat, neîntrerupt, necontenit, etern. Această perpetuă șovăire a Chiliei. HASDEU, I. V. 9. – Pronunțat: -tu-u.
perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.
perpetuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. perpetuéz, 3 sg. și pl. perpetueáză, 1 pl. perpetuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. perpetuéze (sil. -tu-e-); ger. perpetuând (sil. -tu-ând)
perpétuu adj. m. (sil. -tu-u), pl. perpétui; f. sg. perpétuă (sil. -tu-ă), pl. perpétue (sil. -tu-e)
PERPETUÁ vb. 1. v. dăinui. 2. v. menține. 3. v. imortaliza.
PERPÉTUU adj. 1. v. continuu. 2. v. veșnic.
Perpetuu ≠ încontinuu, necontinuu, temporar
PERPETUÁ vb. I. tr., refl. A face să dureze sau a dura veșnic sau multă vreme; a (se) transmite de la o generație la alta. [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează, -uă. / < fr. perpétuer, it., lat. perpetuare].
PERPÉTUU, -UĂ adj. Neîncetat, nesfârșit; veșnic, etern. ◊ (Ant.) Dictator perpetuu = dictator pe viață în vechea Romă. [Pron. -tu-u. / < lat. perpetuus].
PERPETUÁ vb. tr., refl. a face să dureze, a dura veșnic; a (se) transmite de la o generație la alta. (< fr. perpéteur, lat. perpetuare)
PERPÉTUU, -UĂ adj. care durează veșnic sau vreme îndelungată; etern. (< lat. perpetuus)
A PERPETUÁ ~éz tranz. A face să se perpetueze. [Sil. -tu-a] /<fr. perpétuer, lat. perpetuare
A SE PERPETUÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre procese, acțiuni etc.) A fi perpetuu; a dura constant (mereu sau timp îndelungat); a se menține veșnic. [Sil. -tu-a] /<fr. perpétuer, lat. perpetuare
PERPÉTUU ~ă (~i, ~e) Care durează la nesfârșit; cu existență nesfârșită; veșnic; etern. [Sil. -tu-u-] /<lat. perpetuus
perpetuà v. 1. a face să dureze totdeauna sau foarte mult timp: a perpetua o amintire glorioasă; 2. a dura mereu.
perpetuu a. 1. care nu încetează niciodată, care durează totdeauna; 2. care se reînoiește mereu: plângeri perpetue.
*perpetuéz v. tr. (lat. perpetuare). Fac perpetuŭ: piramidele perpetuĭază amintirea faraonilor.
*perpétuŭ, -ă adj. (lat. perpétuus). Continuŭ, fără întrerupere: un foc perpetuŭ ardea pe altaru Vesteĭ. Pe vĭață: exil perpetuŭ. Mișcarea perpetuă a uneĭ mașinĭ, mișcare care, odată începută, s’ar perpetua fără ajutoru aburuluĭ, electricitățiĭ, apeĭ saŭ alteĭ forțe, ceĭa ce, pînă acuma, nu s’a aflat. Adv. În mod perpetuŭ: focu Vesteĭ ardea perpetuŭ. V. etern.
PERPETUA vb. 1. a dăinui, a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît se va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care se ~ și astăzi.) 2. a dăinui, a dura, a se menține, a se păstra, a persista, a stărui. (Amintirea lui se ~ pînă azi.) 3. a eterniza, a imortaliza, (rar) a nemuri, (înv.) a înnemuri, a înveșnici. (I-a ~ memoria.)
PERPETUU adj. 1. continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfîrșit, permanent, veșnic, (înv. și reg.) mereu, (reg.) necunten, (înv.) neîncontenit, neprecurmat, nesăvîrșit, pururelnic. (O luptă ~ între contrarii.) 2. etern, nemuritor, nepieritor, nesfîrșit, neuitat, veșnic, viu, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvîrșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.)

perpetua dex

Intrare: perpetua
perpetua verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -tu-a
Intrare: perpetuu
perpetuu adjectiv
  • silabisire: -tu-u