perorație definitie

10 definiții pentru perorație

PERORÁȚIE, perorații, s. f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic); p. gener. vorbire însuflețită (și emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. Cf. fr. péroraison.
PERORÁȚIE, perorații, s. f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic); p. gener. vorbire însuflețită (și emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. Cf. fr. péroraison.
PERORÁȚIE, perorații, s. f. Partea finală a unui discurs, a unei cuvîntări etc. rostită de vorbitor pe un ton însuflețit și, de obicei, emfatic; p. ext. vorbire însuflețită. Dar am redus la minimum mtncarea, domnule profesor, se văietă Sonia Viișoreanu... în focul perorației. C. PETRESCU, C. V. 207. își termină discursul, în loc de perorație, cu un îndemn vibrant. REBREANU, R. II 87.
!peroráție (pe-ro-, -ți-e/per-o-) s. f., art. peroráția (-ți-a), g.-d. art. peroráției; pl. peroráții, art. peroráțiile (-ți-i-)
peroráție s. f. (sil. mf. per-), pl. peroráții
PERORÁȚIE s.f. 1. Încheiere a unui discurs în care toate argumentele prezentate anterior sunt reluate într-o formă restrânsă și cu un ton emfatic. 2. Expunere amplă, bombastică, incoerentă; perorare. [Gen. -iei, var. perorațiune s.f. / < lat. peroratio, fr. péroration].
PERORÁȚIE s. f. partea finală a unui discurs, a unei cuvântări, rostită pe un ton însuflețit și emfatic; (p. ext.) vorbire însuflețită. (< lat. peroratio)
PERORÁȚIE ~i f. 1) v. A PERORA. 2) Parte de încheiere a unei cuvântări, rostită pe un ton patetic. /<lat. peroratio, ~onis
perorați(un)e f. concluziunea unui discurs.
*perorațiúne f. (lat. per-orátio, -ónis. V. orațiune). Ret. Concluziunea unuĭ discurs, ultima parte și care rezumă ceĭa ce s’a spus în ainte. – Și -áție.

perorație dex

Intrare: perorație
perorație substantiv feminin
  • silabisire: per-